Perspectivele de reglementare a conflictului transnistrean
Pentru UNIMEDIA
Conflictul transnistrean a obţinut o nouă configuraţie a procesului de reglementare îndată după convorbirea telefonică dintre V. Voronin şi I. Smirnov, de la 7 aprilie curent. Reluarea procesului de soluţionare a conflictului se desfăşoară pe fundalul deblocării relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol. În acest context, negocierile depind foarte mult de nivelul de cooperare dintre părţile moldoveană şi transnistreană. Deşi, rezultatul final al acestor tratative ar putea fi influenţat în mare parte de factorul de decizie de la Moscova.
Reluarea negocierilor şi părţile interesate
Conflictul transnistrean leagă o serie de interese ale părţilor implicate în conflict atât cu caracter intern, cât şi extern. În linii generale rezolvarea conflictului dat corespunde intereselor naţionale ale Republicii Moldova, contribuind la integritatea şi inviolabilitatea teritorială a statutului moldovenesc. În afară de acest interes constant persistă şi altele colaterale cu caracter sezonier. Prin urmare este vorba de motivaţia politico-electorală a partidului de guvernare (Partidul Comuniştilor din RM – PCRM), care este ataşat de ideea de a se menţine la putere şi după 2009.[1]
În acest sens, liderul PCRM, V. Voronin, a folosit eficient îmbunătăţirea relaţiilor cu Moscova pentru a obţine din partea Rusiei acordul privind relansarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Drept urmare, în textul Declaraţiei privind oportunitatea recunoaşterii independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud, adoptate de Duma de Stat a Rusiei, se subliniază faptul că în problema transnistreană există perspective de soluţionare spre deosebire de conflictele teritoriale din Georgia.[2]
La prima vedere PCRM-ul nu are obstacole în ce priveşte exploatarea subiectului transnistrean în scopuri electorale ( Soluţionarea rapidă şi corespunzătoare a conflictului transnistrean poate aduce guvernării actuale creşterea popularităţii sale în rândul electoratului. Totodată, aceasta poate obţine, în contextul alegerilor din 2009, o eventuală alianţă parlamentară sau sprijin electoral din partea forţelor politice transnistrene atât în timpul campaniei electorale, cât şi după formarea Parlamentului RM. ). Însă în schimbul implicării părţii ruse în ce priveşte readucerea Tiraspolului la masa de negocieri, V. Voronin a convenit să îndeplinească câteva condiţii specifice [3]:
• Recunoaşterea neutralităţii RM de către toate părţile formatului de negocieri “5+2”, cu excepţia Trasnistriei.
• Evacuarea potenţialului militar rusesc de pe teritoriul RM numai după reglementarea politică integrală a conflictului transnistrean.
• Garantarea legal-normativă a imunităţii proprietăţii ruseşti rezultate în urma procesului de privatizare din raioanele de Est ale RM (Transnistria).[4]
Totodată, partea rusă a stabilit câteva principii esenţiale cu caracter obligatoriu pentru ca mecanismul de negocieri să fie revigorat din nou. De această dată se face referinţă la[5]:
• Recunoaşterea de către RM a echităţii părţilor în conflict.
• Abţinerea de la acţiuni unilaterale ce sunt în stare să destabilizeze situaţia în regiune.
• Renunţarea la presiuni cu caracter economic şi de alt gen îndreptate împotriva activităţii economice ale raioanelor de Est ale RM (Transnistria).
• Elaborarea unui statut internaţional viabil pentru regiunea transnistreană privind realizarea liberă a activităţii sale economice. [6]
Unele din aceste revendicări sunt de natură să schimbe tabloul negocierilor dintre Chişinău şi Tiraspol în detrimentul primei părţi. Însă PCRM-ul are nevoie de suportul Moscovei şi de reuşita chestiunii transnistrene pentru a-şi asigura o situaţie electorală favorabilă, ceea ce îl forţează să facă cedări în faţă Rusiei. Or, dacă Chişinăul acceptă principiul de paritatea a părţilor la conflict atunci în mod benevol şi de jure se recunoaşte: 1) statutul de entitate independentă de cea moldovenească pentru raioanele de Est ale RM (şi/sau legitimarea regimului de la Tiraspol); 2) nevalabilitatea afirmaţiilor, declaraţiilor oficiale şi a prevederilor din documentele internaţionale conform cărora în problema transnistreană se constată o participare indirectă a Federaţiei Ruse.
În acest fel, Moscova se poate asigura cu păstrarea statu-quoului mecanismelor de negocieri şi de pacificare ce funcţionează pe marginea reglementării transnistrene.[7] Astfel, partea rusă îşi menţine influenţa asupra procesului de negocieri şi respectiv asupra rezultatelor finale. Pentru Rusia soluţionarea acestui conflict în baza principiilor şi condiţiilor sus-menţionate rezolvă mai multe probleme:
• Consolidarea imaginii Federaţiei Ruse pe plan extern. Dacă Rusia reuşeşte să soluţioneze acest conflict (desigur în limitele intereselor sale), atunci se demonstrează comunităţii internaţionale că forţele ruse de pacificare posedă capacităţi reale de soluţionare a conflictelor. Această necesitate este dictată de implicarea tot mai activă a Moscovei în afacerile internaţionale ( Zelul internaţional căpătat de politica externă rusă va implica volens nolens participarea acesteia la soluţionarea unor eventuale conflicte. Fapt pentru care, Rusia urmează să dovedească eficienţa şi sustenabilitatea contribuţiei sale în cadrul situaţiilor de conflict în materie de instrumente de negocieri şi forţe pacificatoare eficace). Pe de altă parte, în cazul unei reglementări efective a conflictului transnistrean Rusia va avea în posesie o mostră de „bune practici” privind soluţionarea conflictelor. Aceasta o va ajuta în confruntarea diplomatică împotriva statalelor occidentale pe marginea cazului Kosovo [8], garantându-i nu numai autoritate suplimentară pe plan internaţional, dar şi posibile pârghii de presiune asupra altor dosare internaţionale aflate pe agenda discuţiilor ruso-occidentale.
• Intensificarea potenţialului său geopolitic pe plan regional. Problematica transnistreană reprezintă în sine o importanţă majoră pentru ponderea geopolitică rusă în regiune. Prin urmare, o soluţionare convenabilă a acesteia permite Rusiei să deţină controlul asupra politicii externe a RM (prin soluţionarea impusă/propusă autorităţilor moldoveneşti, Rusia va fi capabilă să menţină Moldova în sfera sa de influenţă). Totodată, principiul de neutralitate propus de V. Voronin, precum şi alte condiţii de acest gen, vor permite Rusiei să stopeze extinderea NATO spre Est. Chiar dacă Ucraina a primit un răspuns pozitiv ferm privind perspectivele sale euroatlantice, oricum acest lucru ar putea fi problematizat prin intermediul rezultatelor reglementării transnistrene (Acest lucru poate fi de dedus din Tratatul pentru Pace şi Cooperare transmis părţii moldoveneşti de către administraţia de la Tiraspol în cadrul vizitei de la Bender, din 11 aprilie curent.). De asemenea, Rusia care la nivelul declaraţiilor oficiale a exprimat ameninţări [9] la adresa securităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, ar putea să folosească regiunea transnistreană pentru o eventuală destabilizare a situaţiei în regiunile ucrainene pro-ruse (Odessa, etc).
Existenţa unui grad înalt de compatibilitatea şi interacţiune între interesele Rusiei şi cele ale guvernării moldoveneşti actuale duce la excluderea celorlalte părţi prezente în procesul de negocieri. Ucraina prevede posibilitatea unor pericole apărute de pe urma reglementării transnistrene în corespundere cu planurile Rusiei, de aceea insistă asupra reluării negocierilor în formatul “5+2”. SUA şi UE sunt interesate de soluţionarea cât mai rapidă a acestui conflict, chiar dacă aceasta implică realizarea în primul rând a intereselor Federaţiei Ruse decât cele a RM. Aceasta se datorează situaţiei complicate în care se află relaţiile Occidentului cu Rusia. De fapt, UE şi SUA încearcă să contribuie la soluţionarea definitivă a acestui conflict pentru a se achita în faţa comunităţii internaţionale (inclusiv Rusiei) pentru intervenţiile privind “suveranizarea” Kosovo (independenţa Kosovo este considerată de o serie de state, în frunte cu Rusia drept o violare flagrantă a dreptului internaţional). Participarea liderilor occidentali la procesul de soluţionare a problemei transnistrene va prezenta drept demonstraţie a faptului că fiecare conflict este un caz unic ce nu are nicio legătură cu cazul Kosovo. Pe lângă aceasta, Washingtonul ar putea să-şi slăbească poziţia sa în această problemă pentru a realiza o apropiere mai semnificativă de Rusia pe marginea unor dosare internaţionale relevante (scutul antirachetă american din Europa Centrală, problema afgană etc.).
OSCE este interesată în finalizarea reglementării transnistrene pentru a dovedi comunităţii internaţionale semnificaţia şi potenţialul pe care aceasta îl posedă în ce priveşte soluţionarea situaţiilor de conflict.
Cu toate acestea, faza iniţială a procesului de negocieri este sub controlul Rusiei. De asemenea, aceasta deţine suficiente pârghii de influenţă asupra părţilor moldovenească şi transnistreană în vederea asigurării rolului său privilegiat în procesul de negocieri, precum şi în vederea atingerii obiectivelor politicii sale externe. Celelalte părţi urmează să ia o poziţie mai categorică în aceste negocieri, solicitând transparentizarea procesului. Altfel, dominarea unilaterală a Rusie asupra tratativelor ar putea avea consecinţe nefaste pe termen mediu şi lung pentru integritatea şi stabilitatea RM, precum şi pentru buna vecinătatea a UE, dar şi interesele SUA în această regiune. Totodată, forţele de opoziţie moldoveneşti trebuie să exercite presiuni asupra actualei guvernări în vederea renunţării la obscurizarea procesului de negocieri pe marginea conflictului transnistrean, informând despre aceasta opinia publică locală şi cea internaţională şi conlucrând activ cu reprezentanţele diplomatice străine acreditate în RM.
Concluzie:
PCRM şi Rusia sunt negociatorii de bază în reglementarea transnistreană. Partea transnistreană este antrenată de Moscova pentru a monopoliza prezenţa sa în mecanismul de negocieri. În pofida faptului că la aceste negocieri urmează să participe OSCE, UE ŞI SUA, rezultatele finale vor fi dictate de partea rusă (datorită loialităţii guvernării moldoveneşti, precum şi din cauza intereselor adiacente ale părţilor implicate în negocieri care nu se raportează la interesele şi priorităţile naţionale ale Republicii Moldova). Chiar dacă Ucraina persistă în negocieri, rolul acesteia este minimizat intenţionat de Rusia, prin intermediul Chişinăului şi Tiraspolului (dat fiind faptul că atât interesele politice, cât şi de altă natură ale Ucrainei legate de această regiune coincid şi prin urmare sunt în contradicţie cu cele ale Rusiei).
Pentru a reanima situaţia dată este nevoie de participarea opoziţiei politice moldoveneşti la procesul de transparentizare şi respectiv eficientizare a negocierilor, prin sensibilizarea opiniei publice locale şi internaţionale, în condiţiile unei relaţionări dinamice cu reprezentanţele diplomatice străine şi alte structuri internaţionale relevante.
Referinţe:
1. Moldova, Rusia şi noile perspective de reunificare, http://cenusadi.wordpress.com/2008/04/10/moldova-rusia-si-noile-perspective-de-reunificare/
2. Госдума выступила с громким обращением к В.Путину, http://top.rbc.ru/politics/21/03/2008/152533.shtml
3. “Мы с Владимиром Путиным давно потеряли вкус к собственным хотелкам”, http://www.kommersant.ru/doc.aspx?DocsID=865338&NodesID=5
4. Союзник нерушимый, http://www.kommersant.ru/doc.aspx?DocsID=844191&NodesID=5
5. О встрече Министра иностранных дел России С.В.Лаврова с Президентом Приднестровья И.Н.Смирновым, http://www.mid.ru/bl.nsf/78b919b523f2fa20c3256fa3003e9536/5a37ffb8d3e36dd4c325741000257db8?OpenDocument
6. Стенограмма выступления и ответов на вопросы депутатов Министра иностранных дел России С.В.Лаврова в рамках «правительственного часа» в Государственной Думе Федерального Собрания Российской Федерации Москва, 2 апреля 2008 года, http://www.mid.ru/bl.nsf/78b919b523f2fa20c3256fa3003e9536/99d5570b1cf6c69ac32574250045cb7b?OpenDocument
7. Vezi: Afirmaţiile lui S. Lavrov în cadrul şedinţei din Duma de Stat din 2 aprilie 2008: “Провокаторов не устраивает, например, работа созданных при нашем участии переговорных и миротворческих механизмов урегулирования абхазского, югоосетинского, приднестровского конфликтов. Нас хотят из этих механизмов выжать под любым предлогом, заменить наших миротворцев на западных, хотят перечеркнуть все достигнутые в рамках этих механизмов договоренности, которые основываются – подчеркну особо – на равноправии конфликтующих сторон. Мы должны делать все, чтобы этого не допустить, чтобы сохранить одобренный в ООН и ОБСЕ принцип равноправия применительно к сторонам этих конфликтов, как, собственно, к сторонам любых других конфликтов.”
8. Приднестровье пошло на поступки, http://www.kommersant.ru/doc.aspx?DocsID=881495&NodesID=5
9. Citeşte: Declaraţii inamicale privind unitatea teritorială a Ucrainei au fost rostite de V. Putin în cadrul Summitului de la Bucureşti (Путин: ты же понимаешь, Джордж, что Украина — это даже не государство!, http://www.unian.net/rus/news/news-245248.html). După care au fost reiterate de Ministrul rus de Externe, S. Lavrov, care s-a referit la faptul că Rusia doreşte ca Ucraina să-şi păstreze integritatea sa teritorială, de accea va face tot posibilul ca să nu permită aderarea acesteia la NATO (Цель России – сохранить целостность Украины, http://www.echo.msk.ru/news/506660-echo.html).
