Putin – lider pretutindeni ?!

În conformitate cu cel mai recent sondaj (realizat de către ВЦИОМ pentru „ИД. Коммерсантъ”), V.V. Putin a fost recunoscut drept lider al elitei ruseşti de către 82% din respondenţi (cetăţeni ai Federaţiei Ruse aflaţi pe teritoriul acesteia). Asemenea rezultate nu sunt o noutate pentru opinia publică rusească şi cea mondială. Cu toate acestea, opinia internă şi cea externă, de cele mai multe ori, este diferită decît similară privitor la imaginea lui Putin.

Spre exemplu, revista TIME i-a conferit lui Putin titlul de „omul anului 2007„. Desigur, acest merit nu se datorează numai caracterului belicos şi autocratic al Preşedintelui rus, ci şi efortului şi rezultatelor pe care le-a atins acesta în perioada conducerii sale. În mod clar, publicul extern este pătruns de anumiţi fiori de frică la rostirea numelui de „V.V Putin” din diferite motive. Dar aceasta nu înseamnă că acesta nu simte şi alte emoţii visavis de personalitatea lui PUTIN. Printre şirul de sentimente se numără respectul, concurenţa, leadership-ul etc. Respectivul amalgam emoţional rezultă din carisma şi forţa de care a dat dovadă şi, în eventualitate, va continua să o facă acest lider rus. Spre deosebire de acest public, poporul rus îl adoră pe Putin pentru tot ce a făcut şi nu „a reuşit să facă” acesta în decursul guvernării sale. „Putin” a reuşit să devină marca rusească cu semnificaţia stabilitate multidimensională, lupta împotriva terorismului, recunoaştere internaţională etc. Simbolurile sovietice de „superputere” şi „supernaţie” au renăscut datorită acestei personalităţi calificate deseori de către OCCIDENT drept odioasă şi antidemocratică. Dacă e să ne referim la R.Moldova, atunci vom constata că, din fericire sau invers, V. Putin este în vîrful topului de lideri politici în care au cea mai multă încredere moldovenii. Conform Barometrului de opinii publice (noiembrie 2007), Putin îl devansează chiar pe însăşi Preşedintele RM, V. Voronin, cu circa cu 20%. Acest rezultat este foarte semnificativ şi în acelaşi timp riscant pentru RM. Obţinerea unui grad înalt de legitimitate (65,9%) într-o ţară străină reprezintă o reuşită nemaipomenită pentru liderul rus şi un regres la fel de mare pentru elita moldovenească. La moment, probabil nu sunt alte state în lume, în care Putin să se bucură de o încredere mai mare decît Preşedintele acestora. Or, există o serie de motive şi circumstanţe care ar fi putut influenţa atingerea unei cote atît de majore de simpatizanţi printre populaţia moldovenească:

  • Impactul mare pe care îl are sursele media ruseşti (mai ales TV) asupra formării opiniei publice moldoveneşti, în special posturile TV federale ca ORT-tul, PTP-ul.
  • Fluxul mare de emigranţi moldoveni spre Rusia, „naturalizarea” lor pe teritoriul rusesc şi contactul lor permanent cu rudele din Moldova.
  • Diferenţa dintre imaginea foarte pozitivă a lui PUTIN şi cea destul de şifonată a lui VORONIN.
  • Ponderea pe care o are minoritatea rusească şi limba rusă în societatea moldovenească, mai ales în mediul de afaceri.
  • Moştenirea istorică şi mentalitatea colectivă apropiată de cea a Rusiei pe care le comportă moldovenii.
  • Renaşterea simbolurilor sovietice pe spaţiul ex-sovietic şi atractivitatea lor crescîndă în limitele teritoriul moldovenesc.
  • Existenţa unei conexiuni directe dintre viaţa publică, politică etc rusească la cea din RM.

Aceşti factori, precum şi alţii nu mai puţin importanţi, conferă un loc privilegiat liderului naţional al Rusiei, V. Putin, în mintea şi opinia publică a moldovenilor. Prin urmare constatăm că, influenţa Rusiei asupra RM este încă destul de mare şi vizibilă. Drept rezultat, Moldova şi populaţia acesteia sunt departe de a fi suverani şi cu adevărat independenţi, chiar dacă conform ştiinţei politice şi rigorilor internaţionale RM are tot necesarul de se defini drept subiect de drept internaţional autentic. Menţinerea sau avansarea acestei situaţii va duce inevitabil la reducerea statalităţii RM şi/sau la vulnerabilizarea perpetuă a acesteia în detrimentul intereselor şi priorităţilor naţionale moldoveneşti.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: NO COMMENTS - MOLDOVA

2 comentarii pe “Putin – lider pretutindeni ?!”

  1. nicktod Says:

    Denis, ai dreptate ca politica ruseasca are o mare influenta in cadrul politic autohton. Se aplica metafora fluturelui – orice bataie de la Moscova de aripi a unui fluture este resimtinta a doua zi si la Chisinau. De fapt, sunt citeva reminiscente de sistem institutional, dar sistem de valori (hommo sovieticus), care ne permit sa judecam a fi mai aproape de noi ceea ce se intimpla la Moscova, decit ceea ce se intimpla la Bucuresti, Budapesta, Warshawa, Paris, Londra sau Bruxelles. Acum depinde ce numim inters și prioritate nationala pentru Republica Moldova. Sunt atitea si toate-s contradictorii. Mai bine spus, toate sunt conflictuale. De ce se intimpla asa? Pai, dupa mine, principala cauza este lipsa unei identitati autentice (ceea ce avem este una sfisiata intre est si vest), lipsa unei viziuni de dezvoltare si increderea limitata si lamentabila in fortele proprii. Sincer vorbind, mi-a placut cum ai pus accentele si curaj pentru viitoarele postari!

  2. nicktod Says:

    apropo, te-am adaugat in lista blogurilor recomandate de mine
    vezi la: http://www.nicktod.blogspot.com Mult succes!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: