Despotism de marcă rusească

i3.jpgi3.jpgPrevederile noii legi privind pedepsirea extremismului în Rusia a căpătat o configuraţie nouă. Ieri, la postul TV rusesc, REN-TV, a fost relatat cazul unui jurnalist din or. Vladimir, Regiunea Vladimirovsk (Rusia), pe numele căruia se planifică intentarea unui dosar penal pentru „defăimarea persoanelor publice”. Ca şi în cazul organizaţiei „Vocile Beslanului”, acest jurnalist a fost învinuit de comiterea unui act de extremism. În realitate, persoana dată a menţionat în cadrul unei emisiuni televizate, privind evenimentele culturale din regiunea rusească, despre aşa zisele „putink-uri„. 

Această denumire este atribuită evenimentelor care au loc cu participarea sau în numele preşedintelui rus, V. Putin. Cazul acestui jurnalist este acum în proces de examinare la Procuratura din or. Vladimir. Unii experţi leagă istoriile jurnalistului şi a „Vocile Beslanului” de încercarea autorităţilor ruse de a produce mai multe precedente în baza noilor prevederi a legii privind  manifestarea extremismului. Prin intermediul eventualelor precedente acestea intenţionează să deschidă sezonul a unui fel de „vânătoare de vrăjitoare” în adresa reprezentanţilor societăţii civile care critică regimul lui Putin.

 Situaţia organizaţiei „Vocile Beslanului” este la fel dificilă. În analizele anterioare vă povesteam de faptul că reprezentanţii acesteia sunt cercetaţi penal în baza a două infracţiuni:

  • defăimarea unui funcţionar public
  • înjosirea demnităţii naţionale.

În cazul acestei organizaţii s-au încălcat o serie de prevederi a Constituţiei Federaţiei Ruse, Codului procesual-penal rus şi a Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. La moment dosarul organizaţiei neguvernamentale nord-osetine, în sfârşit,  a fost îndreptat către Curtea de Justiţie din Osetia de Nord, iniţial fiind examinat în Inguşetia (republică învecinată Osetiei de Nord). În sprijinul acestei organizaţii circa 20 de reprezentanţi ai societăţii civile din Rusia au expediat o Adresare colectivă pe numele Însărcinatului pentru drepturile omului în Rusia, V.P. Lukin şi a Preşedintelui Consiliului de pe lângă Preşedintele Rusiei responsabil de dezvoltarea instituţiilor societăţii civile şi a drepturilor omului, E. A. Pamfilov  (Обращение правозащитников к Уполномоченному по правам человека в РФ В.П. Лукину и председателю Совета при Президенте РФ по содействию развитию институтов гражданского общества и правам человека Э.А. Памфиловой). Prin aceasta reprezentanţii ONG-urilor, partidelor politice de opoziţie şi mediului de afaceri au dat o notă critică tranşantă celor întâmplate cu „Vocile Beslanului”. În cadrul acestui document aceştia cer funcţionarilor de stat în cauză să ia atitudine faţă de acest caz şi să protesteze împotriva acestor „acţiuni sovietice” de îngrădire a dreptului la exprimare. De asemenea, aceştia au invocat faptul că acest caz ar putea genera conflicte interetnice dintre popoarele Caucazului de Nord, din cadrul Rusiei (Acest lucru se explică prin faptul că organizaţia dată din Osetia de Nord a fost cercetată de procuratura şi Curtea de justiţie din Republica Inguşetia, fiecare din acestea fiind popoare diferite).

 Respectiv subiectul dat devine din ce în ce mai sensibil, iar dacă nu va fi rezolvat în mod corespunzător ar putea nu numai să deterioreze status-qoul democraţiei din Rusia, dar şi să cauzeze animozităţi pe motiv etnic destabilizând stuaţia politică din această ţară.

În acest context, putem spune că Rusia se apropie tot mai mult de regimurile autoritariste clasice. Însăşi Moldova, şi chiar Turcia, au renunţat la pedepsirea persoanelor pentru defăimare, în scopul apropierii de standardele europene şi occidentale. 

Putin şi adepţii lui nu doresc să piardă puterea şi controlul asupra populaţiei ruse, de aceea aceştia sunt nevoiţi să limiteze dreptul la exprimare şi să promoveze valori non-democratice. În acest fel represiile împotriva ONG-urilor şi a mişcărilor democratice sunt privite drept măsuri iminente şi protecţioniste faţă de regimul lui Putin. Aceasta vulnerabilizează poziţia societăţii civile ruseşti şi îi reduce drastic influenţa şi aportul său la democratizarea comunităţii ruse.

În concluzie…

Autorităţile ruse nu întâlnesc rezistenţă mare din partea societăţii civile, datorită faptului că aceastea sunt izolate informaţional şi sunt puţin sprinjinite de către opinia publică din Rusia. În mod urgent, toate forţele democratice veritabile din Rusia, dar şi de peste hotare, trebuie să acţioneze în vederea protejării sectorului civil rusesc şi să contribuie la menţinerea şi dezvoltarea valorilor democratice autentice în Rusia. A venit timpul ca Kremlinul să înţeleagă că puterea lui nu este nelimitată.

Sincer, cred că comunitatea internaţională, dar în primul rând poporul rus, are resurse suficiente necesare pentru a corecta poziţia şi caracterul antidemocratic a conducerii ruseşti actuale. Deşteaptăte poporule rus, descătuşează-te de despotism!!!

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Rusia pretutindeni

7 comentarii pe “Despotism de marcă rusească”

  1. Turist Says:

    „Deşteaptăte poporule rus, descătuşează-te de despotism!!!” – consider ca pentru rusi prezenta conducere e ideala, ei intotdeauna au avut nevoie de un lider puternic (nu neaparat si corect) lucru prezentat clar de Putin.
    Daca la rusi nu ar fi un astfel de regim – multi ar luao „haisa”…

  2. DEnis CEnuşa Says:

    Dupa mine rusii sunt manipulati, daca cineva le va deschide ochii atunci s-a zis cu regimul lui Putin. Problema e ca nu are cine sa-i trezeasca la viata… Ceea ce e regretabil si alarmant….

  3. Turist Says:

    Si dupa mine sunt manipulat, si inca bine. Dar, cred ca o libertate necotrolata rusilor nu este oportuna la momentul.

  4. DEnis CEnuşa Says:

    Mie mi se pare ca orice popor are dreptul la libertate….Este ceva firesc…

  5. Ion Socolenco Says:

    Sa nu uitam ca totul se plateste. Rusia inca nu are acum destule resurse ca sa faca schimbari care ar multumi comunitatea internationala. Orice eventuala schimbare de curs pe care o va lua Rusia in politica va fi platita cu bani grei. La moment ea acumuleaza resursele si inca se mai gindeste poate cum sa ajusteze cursul pe care va merge in viitor. Desigur ca ea nu va urma modere traditionale, ci va prefera mai mult ceva strategic cu impact major si de lunga durata. Stabilitatea este „condimentul” de care nu se poate lipsi si va tinde sa il obtina in orice decizie adoptata.


  6. […] de libertate pentru “Puting” În articolul anteritor întitulat “Despotism de marcă rusească” am vorbit despre noua variantă a legii privind manifestarea extremismului în Federaţia Rusă şi […]


  7. […] articolul anteritor întitulat “Despotism de marcă rusească” am vorbit despre noua variantă a legii privind manifestarea extremismului în Federaţia Rusă […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: