Alegerile sârbe şi victoria Rusiei

Pe 3 februarie, candidatul pro-occidental, B.Tadici,  cu o diferenţă minimă a câştigat în faţa pro-rusului T. Nicolici. Aceste rezultate au fost salutate cu efervescenţă de UE şi cu moderaţie de Rusia.

Prin urmare, viitorul politic al Serbiei ar putea viza apropierea de UE, cu eventuala perspectiva de integrare şi/sau aderare la aceasta. Cu toate acestea, euforia postelectorală a sârbilor proeuropeni ar putea să fie diluată considerabil din cauza faptului că UE nu va semna cu aceasta un Acord de Stabilitate şi Asociere integral şi autentic în viitorul apropiat. Totodată, cel mai eminent câştigător în aceste alegeri este Rusia, care a câştigat contracte energetice ieftine şi autoritate politică deosebită asupra vieţii politice sârbe.

Serbia şi perspectivele sale europene

Majoritatea relativă a sârbilor au votat pentru integrarea europeană şi ulterior pentru aderarea la UE. Cu toate acestea, Serbia ar putea să se confrunte cu obstacole majore în procesul de apropiere de Bruxelles.

  • Conturi neachitate faţă de Tribunalul de la Haaga. Serbia nu va putea obţine semnarea unui Acord de Asociere şi Stabilizare clasic până ce nu va transmite criminalii de război Mladici şi Karagici către Tribunalul de la Haaga pentru Fosta Iugoslavie. În acest caz, presiunea cea mai mare va fi exercitată de Olanda şi Belgia. Ambele ţări se vor împotrivi unor acorduri politice serioase semnate între Belgrad şi Bruxelles, dacă primul nu-şi va îndeplini oblogaţiunile faţă de Tribunalul pentru Fosta Iugoslavie.
  • Kosovo şi naţionaliştii sârbi. Serbia în perioada ce urmează va fi mistuită de tensiuni privind independenţa Kosovo. Mobilul acestor mişcări de nemulţumire vor fi naţionaliştii, care au cedat în faţa democraţilor pro-europenei la alegerile curente. În acest context, este posibil ca naţionaliştii să complice relaţionarea Belgradului cu Bruxellul. Fapt ce se datorează influenţei crescânde a naţionaliştilor sârbi ce ar putea să rezulte din alegerile locale, precum şi în urma alegerilor parlamentare anticipate. Totodată, impactul acestora ar putea să se amplifice datorită recunoaşterii independenţei Kosovo de către UE. Din cauza că Tadici nu a câştigat detaşat la alegeri, acesta va trebui să coreleze politica sa nu numai cu Nicolici, dar şi cu Koştuniţa. În acest fel, ultimii doi vor şantaşaja democraţii lui Tadici cu posibila boicotare a guvernării sale, dacă acesta nu va lua o poziţie dură faţă de europeni vizavi de Kosovo. Prin urmare, integrarea europeană a Serbiei se va află într-o arhidependenţă de coeziunea forţelor politice sârbe. Or, Serbia în frunte cu Tadici va fi testată la capitolul caracter şi pondere politică internă şi externă. De fapt, Serbia fără Kosovo va parcurge un proces îndelungat şi destul anevoios de integrare europeană.

   În general, UE şi proccidentalii sârbi vor fi supuşi unor presiuni externe şi interne extraordinare în legătură cu definitivarea independenţei Kosovo. Ambele părţi vor fi nevoite să facă diverse cedări sau propuneri pentru a lipsi naţionaliştii sârbi (de facto anti-europeni) de pârghii de influenţă asupra politicii externe a Serbiei. Cel mai complex subiect în discuţiile dintre democraţii sârbi şi instituţiile europene va fi Kosovo, deoarece primii la fel ca şi naţionaliştii lui Nicolici se opun independenţei provinciei kosovare. Drept rezultat, Bruxellul va fi nevoit să ofere perspective mai clare de integrare europeană pentru Serbia. Dar în acest caz, aceasta se va ciocni cu poziţia Olandei şi Belgiei, precum şi cu cea a Croaţiei, Macedoniei, Bosniei şi Herţegovinei, Muntenegrului şi Albaniei. Primele vor cere respectarea de către Serbia a tuturor criteriilor pentru integrare şi aderare la structurile europene. Pe când ţările balcanice vor solicita din partea UE abordarea nediscriminatorie a şanselor de integrare europeană pentru statele semnatare a ASA (Acord de Stabilizare şi Asociere) în raport cu Serbia. În caz contrar, nu va putea fi semnat niciun document politic cu urmări adecvate perspectivelor europene  ale Serbiei. Totodată, ţările balcanice incluse în Acordul de Stabilizare şi Asociere, cele candidate spre aderare la UE şi altele ar putea să ceară de la UE o abordare nediferenţiată, obiectivă şi critică faţă de Serbia. Prin urmare tratarea cauzei sârbe într-un mod preferenţial şi/sau subiectiv ar putea să creeze speculaţii în rândul altor ţări cu viziuni pro-europene prinvind dublele standarde aplicate de europeni. Pentru a nu discredita proiectul european, dar şi pentru a ţine Serbia în albia procesului de integrare europeană, UE şi liderii acesteia vor face eforturi asidue pentru a convinge ţările europene de necesitate recunoaşterii Kosovo. De asemenea, acestea vor trebui să grăbească integrarea europeană pentru ţările balnice în general, pentru a nu le supăra în legătură cu atitudinea particulară şi părtinitoare a europenilor faţă de viitorul european al Serbiei.

Rusia invincibilă

Rusia la fel ca şi UE a pariat pe Boris Tadici, dar spre deosebire de ultima a câştigat influenţă politică, controlarea sectorului energetic al Serbiei şi garantarea implementării proiectului South Stream. Pe când UE nu a obţinut practic nimic de pe urmă acestor alegeri, decât numai deschiderea Serbiei spre şi pentru Europa. Dar această deschidere este relativă şi foarte vulnerabilă (mai sus a fost analizată). În timp ce Rusia obţinut foarte multe instrumente suficient de puternice pentru a controla şi determina politica externă a Serbiei. Desigur că dacă ar fi câştigat Nicolici, Kremlinul ar fi câştigat la fel, dar cu o serie de dezavantaje pentru afacerile sale în regiune, inclusiv pentru South Stream. Astfel, Moscova şi-a asigurat dezvoltarea continuă a afacerilor sale în Serbia şi realizarea proiectelor sale energetice în această ţară. Suplimentar, Moscova a obţinut posibilitatea de a interveni în mod subtil în afacerile interne a Serbie. În fine, Rusia s-a asigurat cu suportul naţionaliştilor sârbi şi cea a democraţilor, acestea fiind dependente de factorul rus în procesul de deţinerea şi exercitarea a puterii în politica sârbă. În acest sens, Tadici datorită sprijinului Moscovei l-a devansat pe Nicolici în ce priveşte simpatia electoratului sârb, care până la urmă l-a ales în calitate de Preşedinte al Serbiei. Totodată, gigantul energetic rus „Gazprom” a primit garanţii adăugătoare privind realizarea proiectelor sale energetice din Serbia şi Balcani în general. În cele din urmă, Moscova ar putea să priemească permisiunea Belgradului pentru prezenţa sa militară în această ţară. Ultimul raţionament va depinde foarte mult de reglementarea finală a statutului provinciei Kosovo, precum şi de scala de extindere ulterioară a NATO spre Est. Militarii ruşi vor putea cu uşurinţă să facă presiuni asupra SUA şi Alianţei Nord-Atlantice utilirzând cartea „Serbiei”. În fine, Rusia a obţinut victorie geo/politică şi economică semnificativă la alegerile din Serbia în faţă altor actori internaţionali, dar în primul rând UE:

  • posibilitatea de influenţa actul decizional, respectiv politica internă şi externă a Serbiei;
  • garanţii privind desfăşurarea afacerilor de către agenţii ruşi, precum şi pentru proiectele energetice sârbe şi regionale (South Stream);
  • potenţial major în determinarea procesului de integrare europeană în Balcani, inclusiv prin intermediul Serbiei;
  • posibilităţi de a schimba raporturile de forţă în Europa, prin atragerea Serbiei drept exponent militar ruses  în formulele de contrabalansare referitoare la extinderea şi ponderea NATO şi SUA în Europa.

În concluzie…

Serbia şi-a demonstrat adeziunea sa la valorile democraţiei europene, dar pentru adera la acestea aceasta va avea de înfruntat o serie de probleme legate de independeţa Kosovo, atitudinile şi poziţiile unor state membre a UE, precum şi de capacitatea Bruxellului de a perpetua procesul de integrare europeană a Balcanilor. La rândul său, UE va trebui să înlăture neînţelegerile interne şi externe ale mebrilor săi pentru a nu prejudicia orientării europene a Serbiei. Totodată, aceasta va fi impusă să gestioneze cu o precauţie maximă recunoaşterea Kosovo, relaxând tensiunile în jurul acesteia atât în cazul cu Serbia, cât şi cu Rusia. De asemenea, UE va trebuie să încurajeze în continuare pro-occidentalii sârbi, demonstrând a atitudine serioasă şi responsabilă faţă de un viitor european cât mai apropiat pentru Serbia. Rusia va utiliza situaţia internă şi externă a Serbiei pentru a întări şi fortifica ponderea sa politică, energetică şi geopolitică în regiune. Spre deosebire de UE, Rusia are suporteri în rândul ambelor forţe politice centrale din Serbia, de aceea poate să pună în joc oricare din acestea. La moment, Tadici este favorabil intereselor ruse în Serbia, însă acesta poate fi înlocuit cu Nicolici. Alegerea Rusiei la moment a coincis cu cea a UE, dar totul se poate schimba dacă Tadici se va distanţa neconvenţional de Rusia sau dacă Bruxellul se va impune în discutarea altor subiecte de pe agenda internaţională. Aceasta depinde parţial de capacitatea şi unitatea politică şi diplomatică a UE şi de aplicabilitatea acestora la reducerea influenţei ruse în particular în Serbia, şi în general în Balcani. Totodată, un rol mare îl joacă caracterul şi gradul de influenţă a Rusiei şi compatibilitatea intereselor sale cu cele europene.     

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Rusia pretutindeni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: