CSI împotriva Kosovo?

Independenţa Kosovo a devenit unul din cele mai mediatizate subiecte de pe agenda internaţională. Aceasta se datorează în primul rând divizării comunităţii internaţionale pe marginea acestuia. Un rol major în promovarea divergenţei date l-au jucat marile puteri (statele occidentale, Rusia, China etc.) din interese de securitate şi stabilitate sau din cele geostrategice. După ce UE a luat o poziţie comună asupra cazului Kosovo, declarându-l sui generis, Rusia a hotărât să obţină o declaraţie contra independenţei Kosovo în cadrul CSI.

Summitul neformal al şefilor statelor CSI, din 22 februarie curent, reprezintă o modalitate oportună de a unifica forţele politice CSI-iste în vederea contracarării actului de independenţă a Kosovo.

 La moment, Ucraina, Belarusul, Kazahstanul, Arebaijanul, Kîrghîstanul, Tadjikistanului sunt împotriva recunoaşterii statului Kosovo. În acest context, dar şi în frunte cu Rusia este din ce în ce mai posibil iniţierea procedurii de contestare ofiale a independenţei Kosovare de către o organizaţie regională (Comunitatea Statelor Independente). Chiar dacă Uzbekistanul şi Turkmenistanul nu şi-au exprimat poziţia vizavi de Kosovo, oricum partea rusă va încerca să le convingă să se alăture celorlalte state ex-sovietice nemulţumite de situaţia din Kosovo. Liderii acestui demers sunt Moldova şi mai puţin Georgia, care se confruntă cu probleme secesioniste serioase. Chiar dacă Transnistria nicidecum nu cade sub incidenţa „precedentului Kosovo”, Moldova se subscrie în totalitate poziţiei Rusiei. Atât Guvernul, cât şi Parlamentul Moldovei au adus critici dure privitor la situaţia creată în jurul Kosovo, calificându-l drept generator de separatism şi motiv de escaladarea a tensiunilor în Balcani, dar şi în lume. Totodată, oficialii moldoveni uită de faptul că independenţa Kosovo a fost coordonată şi în final sprijinită de UE. Din acest punct de vederee, retorica Chişinăului pare a fi ilogică, deoarece inoculează acuzaţii indirecte la adresa UE, care de fapt este principalul actor internaţional care a contribuit realmente la soluţionarea conflcitului transnistrean. Paradoxal, dar ideea respectivă pentru prima dată a fost lansată de partea rusă. Or, Chişinăul a preluat-o din retorica ostilă a Moscovei, care a făcut responsabilă UE de răspândirea mişcărilor de separatism în lume. Totodată, oficialii moldoveni ar fi putut fi presaţi să facă asta pentru a sprijini Rusia, care intenţionează să dinamizeze soluţionarea conflictului transnistrean. În pofida acestui fapt, Moldova a putut face declaraţii diferite de cele existente drept reacţii la independenţa Kosovo. Chişinăul putea să se rezume numai la invocarea încălcării flagrante a dreptului internaţional, apreciind independenţa Kosovo drept act ilegal. Pentru a demonstra nemulţumirea faţă de acest caz nu era nevoie de declaraţii emotive şi contraproductive pentru viitoarele relaţii între Moldova şi UE. În cele din urmă, Moldova ar fi putut să se refere în special la unicitatea cazului Kosovo şi irelevanţa acestuia pentru Transnistria. Cel puţin în acest caz, ar fi evitat momente de frustrare din partea UE şi a statelor care au recunoscut independenţa Kosovo. În acest fel a procedat Georgia, care a condamnat orice intenţie de aplicare a cazului Kosovo pentru regiunile separatiste de pe teritoriul său. Prin aceasta, Tbilisi a demonstrat o abilitate diplomatică excepţională şi o atitudine politică tacticoasă. Astfel, aceasta şi-a asigurat sprijinul intregrităţii teritoriale din partea comunităţii internaţionale (SUA, UE etc), evitând să critice in/direct Occidentul pentru promovarea independenţei Kosovo. Totodată, aceasta a permis Georgiei să nu se distanţeze de poziţia comună negativă a statelor CSI faţă de cazul Kosovo.

Dacă va fi semnată declaraţia CSI pe marginea Kosovo, atunci aceasta va trebui să fie acceptată de Armenia. Pentru Erevan aceasta ar însemna pierderea şansei de a avansa independenţa Krabahului de Munte. Oricum, Armenia va trebui să aleagă dintre loialitatea faţă de Rusia şi atractivitatea precedentului Kosovo pentru regiunea secesionistă a Karabahului de Munte.

Eventual, pentru ca CSI să adopta o declaraţie comună privitor la Kosovo, Rusia va fi obligată să respecte poziţiile fiecărui stat semnatar. În acest fel, declaraţia dată ar putea să poarte un caracter impersonal şi să se refere la inviolabilitatea dreptului internaţional, precum şi la necesitatea nerecunoaşterii independenţei Kosovo. Dacă nu, atunci aceasta ar putea să nu fie semnată de aşa ţări ca Ucraina, Georgia etc. pentru care relaţiile cu Occidentul sunt vitale.

În caz că documentul dat va cuprinde specificarea calităţii de precedent internaţional a Kosovo pentru alte zone de conflict, atunci acesta va fi respins de Georgia, Azerbaijan, Ucraina, Kazahstan (state care se confruntă cu seperatism sau sunt vulnerabile din acest punct de vedere). De asemenea, ne aşteptăm că şi Moldova nu va accepta aceasta variantă a posibilei declaraţii. Pentru că altfel, regiunile separatiste de pe spaţiul post-sovietic care s-au activizat cu această ocazie, vor primi semnale clare prinvind lansarea independenţelor lor.

Chiar dacă cererile autorităţilor separatiste din Moldova şi Georgia privind recunoaşterea independeţei lor s-au intensificat simţitor, ţările CSI nu sunt interesate de repetarea Kosovo pe spaţiul post-sovietic. Însăşi Rusia a renuţat la promovarea activă a ideii aplicabilităţii precedentului Kosovo pentru Transnistria, Osetia de Sud şi Abhazia, din motive politice interne şi geostrategice:

  • „Talpa lui Ahile” a Rusiei. Caucazul de Nord din componenţa Rusiei este vulnerabil faţă de fenomenul de secesionism. Mai ales că, SUA a dat de înţeles că recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste din Georgia va însemna apariţia statelor ex-ruse Daghestan, Cecenia, Ingushetia etc. Din acest motiv, Moscova este extrem de precaută în abordarea acestei chestiuni, urmărind păstrarea propriei integrităţi teritoriale.
  • Pârghii de manipulare. Din punct de vedere geopolitic, menţinerea regiunilor rebele din Moldova şi Georgia îi oferă Rusiei posibilitate de a manipula cu ultimele în detrimentul intereselor occidentale. Prin Transnistria, Rusia preconizează să federalizeze Moldova şi să o atragă definitiv în orbita sa de influenţă (asigurându-şi neaderarea acesteia la NATO prin adoptarea unei netralităţi internaţionale permanente). Faţă de Georgia, Rusia va aplica alt principiu. Acesta va consta în forţarea acesteia de a aproba legea care va exclude prezenţa bazelor militare străine pe teritoriul georgian (ca în cazul Ucrainei). Actul respectiv vizează în primul rând bazele NATO şi va asigura Rusia de probabilitatea consolidării ponderii militare/geopolitice a Occidentului în această regiune.

Intenţia Rusiei de a semna o declaraţie a CSI privitor la Kosovo se pretinde a fi o contrapondere împotriva actului UE de legiferare a indepenţei acestuia. Acţiunea dată face parte din măsurile pregătite de Rusia anterior, pentru a anihila statalitatea kosovară. De fapt, aceasta va duce la polarizarea şi mai evidentă a comunităţii internaţionale. Astfel, SUA recunoaşte Kosovo, Rusia îl contestă, UE promovează independenţa Kosovo, CSI din contra o condamnă. În afară de aceasta, Rusia prin reprezentantul său la NATO, Dmitri Rogozin, ameninţă cu aplicarea forţei în cazul dacă UE adoptă o poziţia unită faţă de independenţa Kosovo, iar NATO îşi depăşeşte mandatul său. Prin acesta, partea rusă intenţionează să protejeze autoritatea şi supremaţia ONU în calitate de garant al dreptului internaţional.

În concluzie…

Datorită ameninţărilor şi ostilităţii manifestate de Rusia, relaţiile acesteia cu Occidentul se pot deteriora şi mai mult. În acest caz, este important ca UE şi SUA să convingă ONU de necesitatea recunoaşterii Kosovo drept caz singular şi să anihileze orice influenţă negativă a Rusiei în raport cu regiunile secesioniste din fosta URSS. Occidentul trebuie să anticipeze posibilele acţiuni, inclusiv militare, ale Rusiei. Pentru a calma Rusia, UE trebuie să intensifice relaţiile cu Serbia şi să apropie aceasta de noul stat Kosovo.

Cât despre Declaraţia CSI, aceasta are o importanţă simbolică ce nu va schimba nicidecum poziţia statelor occidentale vizavi de Kosovo. Efectul acestei declaraţii ar putea fi intimidarea actorilor internaţionali care sunt interesaţi în a recunoaşte independenţa Kosovo. De asemenea, acest act va avea semnificaţie majoră pentru manevrele geopolitice a Rusiei, care astfel încearcă să-şi recapete influenţele sale asupra spaţiului ex-sovietic prin mobilizarea CSI în faţa pericolului secesionismului şi a haosului manifestat în cadrul sistemului de drept internaţional.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Poltică internaţională

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: