România şi noile oportunităţi geopolitice

Actuala conjunctură geo/politică constituită la nivel regional aduce o serie de avantaje României. În Balcani, independenţa Kosovo conduce la restabilirea relaţiilor bilaterale cu Serbia şi astfel potenţiala consolidare a ponderii geopolitice a României în această regiune.

Perspective inedite pentru poziţionarea geostrategică a României le are scutul antirachetă din Europa Centrală, ce se materializează tot mai mult în urma recentelor negocieri între SUA şi partenerii săi europeni (Cehia şi Polonia). Totodată în Europa de Sud-Est, gazoductul SOUTH STREAM care a ocolit teritoriul românesc, precum şi disputa ruso-ucraineană incitată pe marginea problemei gazelor naturale, pare să creeze oportunităţi considerabile pentru remanierea rolului României la scală regională şi eventual internaţională.

Independenţa Kosovo şi avantajele României

Intenţiile de crearea a noului stat balcanic Kosovo au fost apriori criticate de România. În primul rând, aceasta a pus accentul pe ilegalitatea acestui act în raport cu prevederile dreptului internaţional. Cel de-al doilea motiv invocat de partea română s-a axat pe caracterul molipsitor pe care îl poate avea cazul Kosovo pentru alte regiuni secesioniste din lume, inclusiv Transnistria.[1] Totodată, România din start a infirmat în mod tranşant orice legătură între situaţia regiunilor sale interne (populate de minoritatea maghiară) cu cea a „statului” Kosovo. Datorită acestei atitudini coerente faţă de Kosovo, România a obţinut un capital major de încredere din partea Serbiei. [2] Conferirea unui grad înalt de bună-credinţă relaţiilor sârbo-române de către Belgrad poartă un caracter de reconciliere, după o perioadă lungă de colaps în raporturile dintre aceste două ţări, cauzat de evenimentele din 1998 (intervenţia militară a NATO în Serbia în scopul stopării masacrului etnicilor albanezi din Kosovo de către armată şi poliţia sârbă). În afară de dividende diplomatice şi politice, apropierea dintre Serbia şi România pe marginea nerecunoaşterii independenţei Kosovo vor avea şi un pronunţat caracter economic. Acestea au fost evidenţiate în cadrul vizitei de la Bucureşti a preşedintelui sârb, B. Tadici, care a reprezentat prima destinaţie externă a liderului sârb în calitate de şef de stat. Printre principalele obiective economice abordate de acesta au fost: construcţia unei autostrade interstatale care să conecteze Belgradul la Timişoara [3], arendarea portului Constanţa şi construcţia de noi porturi la Dunăre [4]. Aceste proiecte economice reprezintă beneficii complexe reale pentru România, dar şi pentru Serbia, mai ales după ce ultima a pierdut ieşirea la mare în contextul constituirii statului Muntenegru.
În mod prioritar, intensificarea relaţiilor dintre Serbia şi România va duce indirect la repararea handicapului geopolitic conturat excesiv după războaiele din Balcani de la începul anilor ’90. 
Contextul dat şi oportunităţile acestuia au fost percepute şi explorate de autorităţile române. Aceasta se poate observa în rolul de mediator dintre UE şi NATO cu Serbia care încearcă să fie luat în posesie de către România. Bucureştiul intenţionează să contribuie la relaţionarea Serbiei cu Occidentul şi în acest sens i-a propus acesteia să continue procesul de integrare europeană. Astfel, România doreşte să se consolideze geopolitic în lumina evenimentelor din Kosovo şi prin intermediul prioritizării misiunii sale exclusive de „ambasador” al comunităţii euro-atlantice şi celei europene pentru Serbia.[5] Perspectiva dată se prefigurează şi mai mult după ce a devenit clar că Bulgaria va recunoaşte în viitorul apropiat noul stat Kosovo. Alte ţări din regiune de asemenea nu reprezintă concurenţă României în acest sens. Croaţia nu este membru NATO şi UE şi are relaţii tensionate cu Serbia (în urma războiului de la sfârşitul sec. XX şi a faptului că Croaţia a declarat intenţia de a recunoaşte Kosovo). Relaţiile sârbo-macedonene şi cele cu Bosnia şi Herţegovina suferă la fel de carenţe, acestea fiind în plin proces de integrare europeană şi euroatlantică. Albania a recunoscut deja Kosovo şi nu este capabilă, dar nici prea interesată, să repare dificultăţile în dialogul cu Serbia. Datorită legăturii latente între preşidenţia slovenă a UE şi independenţa Kosovo, există riscul ca Serbia să revizuiască relaţiile sale cu Slovenia, în cazul în care ultima va accepta statalitatea Kosovo.
Concluzie
Prin urmare, România este preferată de Serbia în calitate de amic regional atât din motive politice, cât şi din cele economice. În acest sens, diplomaţia şi politicienii români trebuie să elaboreze o strategie specială în raport cu Belgradul şi să folosească situaţia dată în mod pragmatic şi inteligent pentru a-şi intensifica rolul său în Balcani şi respectiv în Sud-Estul Europei. Totodată, obţinerea în calitate de aliat sau prieten a Serbiei reprezintă pentru România o premisă majoră pentru intensificarea greutăţii sale în politicile UE şi NATO faţă de Balcani, precum şi în raportul de forţe a spaţiului geopolitic regional.

România în lumina scutului anti-rachetă

Polonia şi Cehia sunt la moment unicii beneficiari ai eventualului scut antirachetă, care face parte din cel de-al treilea raion de poziţionare a sistemului general american de apărare antibalistică. Sistemul dat este prevăzut pentru a doborî rachetele lansate de aşa state ca Iran sau Coreea de Nord, ce sunt considerate a fi pe cale să obţină arma atomică. În pofida faptului că, acest scut este în mod direct şi categoric criticat de Rusia, România şi-a exprimat intenţia de a cere extinderea acestuia şi asupra spaţiului său. Mai mulţi oficiali români au făcut afirmaţii pozitive în acest sens, însă deocamdată SUA, autorul proiectului, nu a emis niciun răspuns vizavi de solicitarea României. În cele din urmă, partea română s-a arătat interesată de a pune acest subiect pe agenda de discuţii a Summit-ului NATO de la Bucureşti, din luna aprilie curent.[6] Dacă Washingtonul va da recurs României în vederea alipirii acesteia la elementele scutului antirachetă preconizate pentru Polonia şi Cehia, atunci aceasta va acutiza şi mai mult confruntarea cu Rusia. NATO deja construieşte baze militare în România, iar posibila amplasare a exponentelor scutului antirachetă pe teritoriul acesteia ar putea duce la ostilizarea şi mai acută a a relaţiilor cu Moscova (pe lângă aceasta Rusia este deranjată de însăşi prezenţa bazelor militare NATO în România). 
Cu toate acestea, România este decisă să facă acest demers în continuare. Bucureştiul este conştient de faptul că acest scut nu numai că ar putea să-i asigure protecţia spaţiului aerian, dar şi să amplifice importanţa României ca garant al securităţii în Europa. În afară de acesta, partea română va putea să aibă acces la informaţie cu caracter secret, să fie implicată în operaţiuni americane cu caracter militar mai specific împreună cu Polonia şi Cehia. De asemenea, o posibilă lărgire a scutului dat ar oferi României modernizarea instrumentariului său militar. După cum susţine şi Cehia, scutul antirachetă ar putea fi destinat pentru protecţia de influenţa Rusiei [7], lucru aplicabil şi pentru România. Totodată, aceasta este o posibilitate suplimentară de a se manifesta pe plan geopolitic în Europa.
În pofida avantajelor acestui demers, extinderea scutului antirachetă nu face parte deocamdată din planurile SUA. În plus, discuţiile referitoare la termenii şi condiţiile de amplasare a elementelor scutului dat în Europa nu au trecut de etapa de negocieri preliminare datorită suprasolicitărilor adiacente din partea Poloniei (Varşovia solicită din partea SUA contribuţii la modernizarea forţelor armate polone etc.).[8] Riscurile României vizavi de posibila lărgire a acestui scut sunt destul de simptomatice. Relaţiile cu R. Moldova şi în special conflictul transnistrean ar putea căpăta un caracter extrem de peiorativ. Dat fiind faptul că acest scut, va fi calificat de Chişinău şi Tiraspol (ghidate de Moscova) drept o manifestare a agresiunii din partea României “imperialiste”. Totodată, reacţii negative vor parveni din partea Rusiei, care va tinde să evoce faptul că scutul dat într-adevăr are drept ţintă teritoriul rusesc, ceea ce ar putea genera noi divergenţe în raporturile ruso-române, în special în cele ruso-occidentale.

Concluzie
Scutul dat realmente reprezintă oportunităţi semnificative pentru România în materie de protecţie antibalistică, avansare militară şi integrare la sistemele americane de securitate. Totuşi, pentru a beneficia de aceste beneficii partea română trebuie să intensifice relaţiile cu SUA în vederea convingerii privind extinderea scutului dat asupra României. De asemenea, este nevoie de a purta negocieri cu partea rusă pentru a elimina incertitudinile existente privitor la destinaţia scutului, a modera eventualele disensiuni şi a anticipa posibilele provocări din partea Rusiei. Dacă România va reuşi să realizeze aceşti paşi, atunci aceasta nu doar îşi va amplifica rolul său militar pe continentul european, dar şi se va consolida drept exponent valoros în raporturile geopolitice regionale şi posibil internaţionale.

SOUTH STREAM şi noile oportunităţi pentru România

Realizarea principalului rival al gazoductului NABUCCO, SOUTH STREAM, a devenit recent şi mai plauzibilă datorită acordului semnat între Ungaria şi Rusia privitor la traversarea conductei date pe teritoriul ungar, construirea unui depozit pentru gaze naturale şi crearea unei companii mixte, pe principiu de paritate, cu monopolistul rus Gazprom. Cu toate acestea, există o probabilitate foarte mare ca gazoductul respectiv să se confrunte cu probleme similare NORD STREAM. Adică, instalarea celor mai importante segmente ale SOUTH STREAM pe fundul Mării Negre vor trebui să fie convenite cu Ucraina şi România sau cu Turcia, în materie de expertizare a riscurilor ecologice şi a itinerarului gazoductului respectiv.  Prin urmare, Rusia care deja a semnat cu partenerii săi europeni acorduri ce vor permite importarea gazelor ruseşti prin SOUTH STREAM, nu a reuşit să cadă de acord cu statele a căror zone economice din bazinul Mării Negre coincid cu traseul gazoductului dat.[9] Drept urmare, România alături de Ucraina şi Turcia au obţinut posibilitatea de a negocia pe marginea acestui subiect extrem de sensibil pe SOUTH STREAM. Chiar dacă niciuna din aceste ţări nu poate să stopeze lucrările de construire a acestei conducte, orice combinaţie dintre acestea este în stare să tergiverseze procesul în cauză. Astfel, pot fi puse sub lovitură nu numai termenele de timp şi legate de posibile dificultăţi tehnice, dar şi preţul iniţial al acestui gazoduct, ceea ce poate să ducă la ineficientizarea lui. În condiţiile date, NABUCCO ar putea să obţină o nouă semnificaţie energetică pentru spaţiul european.
În contextul în care România este adeptul gazoductului proeuropean NABUCCO, împreună cu vecinul său Ucraina, dar şi cu Turcia, ar putea să opună rezistenţă Rusiei. Desigur, dacă Moscova nu va ceda şi va pregăti toate documentele necesare privind testările ecologice şi de alt gen pentru ţările de tranziţie, atunci ultimele ar putea să negocieze în particular cu Rusia ruta conductei şi concesiile pe care ultima urmează să le facă (politice, economice etc.) pentru a obţine acordul lor. La moment, putem evidenţia patru variante posibile de combinaţie printre statele a căror zone economice maritime vor fi traversate de SOTH STREAM:
a) unirea eforturilor celor trei ţări  (Ucraina, România şi Turcia) în vederea problematizării procesul de construcţie a gazoductului dat în favoarea NABUCCO şi cu sprijinul UE (cu excepţia Bulgariei, care nu este analizată deoarece este parte interesată direct în SOUTH STREAM).
b) Rusia şi Bulgaria via Turcia , este o versiunea destul de improbabilă dat fiind faptul că ultima a fost exclusă iniţial din acest proiect, precum şi pentru că acesta reprezintă concurenţă reală pentru conductele de importanţă majoră pentru partea turcă, şi anume NABUCCO, şi în special NORD STREAM.
c) Rusia, Ucraina, Turcia şi Bulgaria, comportă aceleaşi riscuri ca şi variantă recentă, în plus se mai adaugă şi disputa continuă dintre părţile rusă şi cea ucraineană pe marginea preţurilor la gaze naturale.
d) Rusia, Ucraina, România şi Bulgaria este o combinaţie realistă prevăzută iniţial, dar care necesită conlucrarea autorităţilor ucrainene şi celor ruse pe marginea altor subiecte de pe agenda relaţiilor bilaterale (negocierea preţurilor şi achitarea pentru consumul de gaze ruseşti de către partea ucraineană).

În vederea abordării beneficiilor geopolitice pentru România, urmează să analizăm prima şi ultima variantă a combinaţiilor sus-menţionate. Cel mai mult Bucureştiul va avea de câştigat, dacă se va produce primul scenariu. România va contribui la realizarea intereselor sale geo/politice prin minimizarea influenţei ruse bazate pe hidrocarburi din zonă, şi politico-economice prin avantajarea conductei NABUCCO, menite să asigure independenţa energetică a Europei. Prin urmare, România ar putea să iniţieze discuţii privind această posibilitate cu ceilalţi actori regionali (în special Ucraina), dar şi cu UE. O reuşită va putea fi atinsă numai în urma obţinerii unei poziţii unice.
În cazul ultimei formule, România ar trebui să ia în calcul disensiunile ruso-ucrainene, stabilind o conlucrare eficientă şi activă cu Ucraina în vederea obţinerii de avantaje reciproce pe contul SOUTH STREAM. Totodată, această apropiere poate fi folosită pentru a nivele tensiunile în dialogul dintre aceste ţări. În cele din urmă, Bucureştiul sr putea să-şi repare relaţiile cu Kievul, concomitent opunându-se Rusiei. Dacă se va realiza acest tandem, atunci acestea ar putea să pună în discuţie cu Moscova probleme vitale pentru politicile acestora, precum şi celei europene (NABUCCO, reglementarea conflictului transnistrean, avantaje economice comune legate de hidrocarburi etc.). Pentru aceasta România va trebui să înfrunte poziţia idividualistă a Ucrainei, care deja a dat de înţeles că va folosi SOUTH STREAM-ul pentru a negocia cu Rusia traseul de traversare a potenţialului gazoduct ucrainean WHITE STREAM. Or, Kievul preconizează să ofere zona sa economică pentru conducta rusească, în schimbul traversării spaţiului maritim al Rusiei de către imaginarul gazoduct ucrainean. De asemenea, autorităţile ucrainene sunt capabile să facă concesii, dacă Rusia va accepta condiţiile de achitare şi/sau va oferi careva avantaje de preţ la gaze naturale pentru Ucraina. În acest fel este clar, că şi ultima variantă este pierdantă pentru România, dacă aceasta nu va reuşi să atingă o atitudine unanimă cu Ucraina. De această dată este pus în joc interesul naţional, economic şi cel politic al Ucrainei, de aceea partea română ar trebui să negocieze cu aceasta un fel de acord bilateral privind traseul SOUTH STREAM-ului. Astfel încât, ambele să acţioneze în comun şi numai prin respectarea intereselor comune în vederea valorificării oportunităţilor oferite de această conjunctură.
Dacă România va realiza asemenea parteneriat, atunci semnificaţia sa în zonă va creşte simţitor. Acest succes va fi dublat prin depăşirea perioadei conflictuale în raporturile cu Ucraina şi lansarea unei platforme inedite pentru refacerea şi consolidarea acestora. România va dispune de noi perspective diplomatice în ce priveşte susţinerea etnicilor români, contribuirea la reglementarea conflictului transnistrean, soluţionarea disensiunilor legate de Canalul Bâstroe şi Insula Şerpilor etc. Totodată, România ar putea să creeze alături de Ucraina presiuni suplimentare împotriva Rusiei, diminuând în mod colectiv influenţa acesteia în această zona.
De asemenea, România ar putea să pună în aplicare scenariul ce ţine de unificarea eforturilor statelor riverane relevante pentru SOUTH STREAM, cu susţinerea UE în scopul promovării NABUCCO.

Concluzie
Lacunele omise de Moscova în cazul gazoductului SOUTH STREAM trebuie să fie utilizate de România pentru a-şi fortifica valoarea sa pe plan regional. Contextul dat creează oportunităţi evidente pentru partea română în ce priveşte relansarea relaţiilor de parteneriat eficient cu Ucraina. Însă pentru a avea parte de acesta, Bucureştiul trebuie să demareze imediat negocieri cu partea ucraineană, anulând disputele existente şi valorificând situaţia creată în jurul gazoductului rusesc. De capacitatea de negociere şi persuasiune a diplomaţiei româneşti depinde potenţialele revigorări în raporturile cu Kievul şi eventualele victorii geo/politice sau geo/economice asupra Rusiei. În final, aceste iniţiative ar putea să genereze capital imagologic şi capacităţi robuste de acţiune în vederea reînnoirii rolului geopolitic al României la scară regională, continentală şi/sau internaţională.

Lista de referinţe:
1. Ce pierde şi ce câştigă România din independenţa Kosovo?, http://www.ziare.com/index.php?module=news&news_id=241659
2. Vuk Jeremic: România a fost principalul susţinător al Belgradului, http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-02-28&id=3987
3. Romania şi Serbia plănuiesc construcţia unei autostrăzi comune,
http://www.ziare.com/index.php?module=news&news_id=246562
4. Mesagerul, http://www.ziua.net/display.php?data=2008-02-22&id=233578&kword=Tadici+si+Basescu
5. România, punte pentru Serbia, http://www.jurnalul.ro/articole/118081/romania-punte-pentru-serbia
6. SUA înarmează Polonia, http://www.ziua.net/news.php?data=2008-02-26&id=3901
7. Чехия не хочет попасть под влияние Москвы, http://www.kommersant.ru/news.aspx?NewsID=125612&NodesID=5
8. США и Польша отложили очередной раунд переговоров по ПРО,
http://www.kommersant.ru/doc.aspx?DocsID=856188&NodesID=5
9. В „Южном потоке” всплыла Украина,
http://www.kommersant.ru/doc.aspx?DocsID=859205

Anunțuri
Explore posts in the same categories: România

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: