Efectele Summit-ului de la Bucureşti asupra Republicii Moldova

Pentru CID NATO

În pofida complexităţii Summit-ului de la Bucureşti (2-4 aprilie curent),Republica Moldova şi conflictul transnistrean şi-au găsit reflecţie în lucrările şi documentul final a acestui for. Cu siguranţa ponderea abordării subiectului transnistrean (şi cel a RM) realizate de către liderii NATO are un caracter redus, însă cu toate acestea de o importanţă covârşitoare pentru interesele naţionale moldoveneşti. Totodată, trecerea lor în revistă denotă apartenenţa lor agendei relaţiilor internaţionale, în special a celor ruso-occidentale. Pe lângă aceasta, rezultatele Summit-ului comportă pentru Chişinău o serie de provocări şi oportunităţi de diversă natură.

Republica Moldova prin prisma Summit-ului

Rezultatele Summit-ului de la Bucureşti au fost în mare parte previzibile, inclusiv şi în raport cu Republica Moldova. Datorită nerespectării de către Rusia a prevederilor de la Istambul (1999) privind evacuarea forţei şi armamentului rusesc din raioanele moldoveneşti de Est, precum şi drept urmare a lipsei de progres în soluţionarea conflictului transnistrean, Moldova continuă să facă parte din agenda NATO. Aceasta se subînţelege din textul Declaraţiei finale a Summit-ului de la Bucureşti, unde Republica Moldova se menţionează în două clauze ale documentului :

• privind necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de către Rusia la Istambul, ceea ce ar debloca procesul de negocieri pe marginea Tratatului pentru armele convenţionale din Europa (FACE);
• referitor la existenţa conflictelor regionale în RM şi Georgia, precum şi cu scopul reiterării respectării de către NATO a principiilor de integritate teritorială, independenţă şi suveranitate a acestor ţări (inclusiv Armenia şi Azerbaijan). De asemenea, statele NATO se pronunţă pentru găsirea unor soluţii paşnice de reglementare a conflictelor din aceste ţări pe baza principiilor sus-menţionate.

Dacă comparăm conţinutul documentului dat cu cel semnat la Riga (în 2006) , vizavi de problema transnistreană şi FACE, atunci vom observa o schimbare semnificativă a retoricii NATO, care a devenit la moment mai pragmatică şi constructivă, demonstrând o poziţie cooperantă faţă de Rusia (se repun în discuţie propunerile de realizare a unor „paşi în paralel” de către Alianţă şi Rusia în vederea revigorării FACE, în special cu condiţia respectării angajamentelor de la Istambul). Atitudinea respectivă este modelată de mai multe circumstanţe: importanţa factorului rusesc pentru soluţionarea problemei afganeze, constrângerile generate de chestiunile scutului antirachetă şi extinderea NATO spre Est, păstrarea tensiunii în relaţiile ruso-occidentale pe marginea cazului Kosovo, precum şi demersul iritant al Alianţei împotriva Moscovei privitor la FACE şi obligaţiile de la Istambul etc. Contextul dat însă nu schimbă poziţia de fond a organizaţiei faţă de Rusia în ce priveşte cauza Moldovei. Aceasta se datorează următorilor factori:
• intenţia NATO de a soluţiona conflictele existente la frontierele sale în scopul eliminării vacuumului de securitate în aceste regiuni ( inclusiv drept consecinţă a aderării României la bloc în 2004);
• sprijinul exprimat de noile state NATO (fostele state socialiste) pentru soluţionarea „conflictelor îngheţate” de pe spaţiul post-sovietic;
• tendinţele NATO de a reduce influenţa Rusiei în regiunile din apropiata sa vecinătate, precum şi prefigurarea unei confruntări geopolitice (сu caracter non-militar) dintre aceşti actori internaţionali (prin care urmează să se subînţeleagă în primul rând Rusia şi SUA).

Deşi NATO încearcă să tempereze relaţiile încordate cu Rusia în vederea realizării unor obiective vitale pentru organizaţie, aceasta nicidecum nu influenţează viziunea sa asupra chestiunii potenţialului militar rusesc dislocat în Moldova care urmează să fie evacuat în conformitate cu prevederile de la Istambul. Perseverenţa cu care Alianţa promovează această revendicare permite Moldovei să aspire la reglementarea conflictului transnistrean. Desigur, nu putem lega soluţionarea acestei probleme numai de condiţionalitatea (angajamentele de la Istambul) invocată părţii ruse de către NATO referitoare la FACE. Cu toate acestea, menţiunea acestei probleme în Declaraţia Summit-ului oferă anumite garanţii (însă fără putere juridică) Republicii Moldova privind participarea indirectă a Alianţei la soluţionarea problemei privind evacuarea stocului şi forţelor militare ruseşti (care este considerată drept obstacolul de bază pentru reglementarea conflictului transnistrean).
În afară de aceasta, la fel ca şi în cadrul Summit-ului de la Riga, NATO dă asigurări RM privind suveranitatea, independenţa şi integritatea sa teritorială. Or, reieşind din principiul de securitate colectivă împărtăşit de această organizaţie, Moldova se poate bucura dacă nu de funcţionarea art.5 al Tratatului de la Washington (conform căruia statele membre ale NATO se obligă să se ajute reciproc în cazul unui atac militar asupra uneia dintre acestea), atunci cel puţin de asistarea latentă a securităţii sale (Mai ales în contextul în care România este stat membru al Alianţei, iar Ucraina a primit garanţii sigure privind perspectiva de aderare la spaţiul euroatlantic.).
Cu toate acestea, Declaraţia de la Bucureşti nu a fost semnată de Rusia, care pe lângă aceasta a pus din nou la îndoială valabilitatea prevederilor de la Istambul şi importanţa îndeplinirii lor. Acest lucru reduce esenţial din puterea acestei Declaraţii, cel puţin la compartimentele ce ţin de participarea in/directă a Moscovei. Inconsecvenţa politicii duse de partea rusă pe marginea armamentului său militar din raioanele moldoveneşti de Est (care conform unor politicieni ruşi vor fi scoase din RM numai după soluţionarea politică integrală a conflictului transnistrean) urmează să fie luată în consideraţie atât de NATO, cât în mod special de Republica Moldova în procesul de formulare a relaţiilor sale cu Rusia.
Totodată, Summit-ul de la Bucureşti a scos în evidenţă anumite probleme legate de neutralitate, (acest statut a fost evocat de guvernarea moldoveană, care consideră că acesta oferă garanţii securităţii moldoveneşti). Însă, absenţa unei acoperiri NATO poate reprezenta pentru unele state un pericol major la adresa securităţii lor teritoriale (Controversatele afirmaţii a lui Putin, care ulterior au fost confirmate şi apoi denunţate de MAE-ul rus , privind dezmembrarea Ucrainei în cazul aderării acesteia la NATO, precum şi acţiunile Rusiei îndreptate împotriva aspiraţiilor euroatlantice ale Georgiei prin intermediul conflictelor din Abhazia şi Osetia de Sud). Or, Chişinăul trebuie să-şi intensifice raporturile cu NATO pe toate filierele existente (în special IPAP), chiar dacă nu intenţionează în viitor să adere la Alianţă. În caz contrar, orice intenţie a Chişinăului de a-şi modifica politica sa externă, inclusiv în termeni de neutralitate (adică renunţarea la acest statut), ar putea duce la re-proiectarea cazurilor Ucrainei şi Georgiei asupra Republicii Moldova.

Concluzie:
Summit-ul de la Bucureşti a confirmat principiile de statalitate a Moldovei. Totodată, Declaraţia finală a acestui Summit a readus în discuţie necesitatea evacuării potenţialului militar rusesc din Moldova, în contextul realizării unor paşi comuni şi simultani de către NATO şi Rusia. În pofida acestor rezultate pozitive, s-a pus în evidenţă chestiuni ce ar putea avea repercusiuni negative asupra securităţii RM. Afirmaţiile inamicale şi neconstructive ale Rusiei vizavi de unitatea teritorială a Ucrainei, precum şi acţiunile îndreptate împotriva Georgiei ce au precedat şi au succedat Summit-ul, evidenţiază anumite tendinţe existente în politica externă rusească. Aceasta ar trebui să alarmeze conducerea moldovenească, care la moment aspiră să realizeze consolidarea neutralităţii RM pe plan internaţional. Dacă nu se vor lua măsuri corespunzătoare în vederea eficientizării securităţii moldoveneşti, atunci pe viitor este posibil repetarea cazului ucrainean, dar mai cu seamă georgian, în raport cu Moldova. Pentru a anticipa aceste riscuri, Chişinăul urmează să-şi fortifice relaţiile cu NATO prin intermediul parteneriatelor existente (în special IPAP), indiferent de faptul că doreşte să-şi menţină în continuarea statutul de neutralitate.

Dez/avantajele externe ale RM după Summit-ul de la Bucureşti

În mod cert, urmările Summit-ului dat au o importanţă considerabilă pentru situaţia externă a RM. Printre principalele avantaje ale realităţii externe moldoveneşti produse de acest for pot fi enumerate:
• Promovarea sigură a candidaturii Ucrainei pentru aderarea previzibilă şi „necondiţionată” la NATO va conduce la înconjurarea Republicii Moldova cu un spaţiu de securitate eficient (şi gratuit), ceea ar putea îngloba în mod treptat şi inevitabil teritoriul moldovenesc, consolidând în acest mod stabilitatea regională.
• Avansarea Ucrainei în drumul spre NATO se va răsfrânge asupra democratizării şi securizării indirecte a Republicii Moldova prin intermediul raporturilor inter-statele dezvoltate în mod natural, ceea ar putea duce la maximizarea potenţialului statului moldovenesc în calitate de subiect al relaţiilor internaţionale.
• Ulterioara aderare a Ucrainei şi Georgiei la NATO va influenţa calitatea şi sustenabilitatea proiectelor realizate în cadrul GUAM, ceea ce va contribui indirect la dezvoltarea multidimensională a RM.

Totodată, aceste oportunităţi conţin o serie de vulnerabilităţi ce ar putea să dezavantajeze Moldova pe plan extern. Acestea se referă în primul rând la consecinţele nefaste ale integrării eurotlantice a Ucrainei:
• Eventuala integrare a Ucrainei în spaţiul euroatlantic ar putea să creeze conflicte cu Rusia, ceea ce poate genera diverse probleme pentru Moldova (sistarea livrării de gaze naturale ruseşti prin teritoriul ucrainean, agravarea relaţiilor moldo-ucrainene în contextul existenţei unui parteneriat strategic între Chişinău şi Moscova etc.)
• Consecinţe negative poate avea aderarea statului ucrainean la NATO pentru securitatea teritorială a RM. Dacă Rusia va traduce în viaţă ameninţările sale referitoare la unitatea teritorială a Ucrainei, atunci aceasta va cauza indirect instabilitatea Moldovei prin intermediul raioanelor de Est (datorită legăturii strânse dintre regiunea transnistreană cu Rusia, eventuala dezintegrare a Ucrainei sub presiunea Moscovei ar putea reprezenta pentru Moldova un catalizator pentru diverse procese de dezagregare teritorială).

Or, Republica Moldova trebuie să anticipeze aceste pericole, elaborând măsuri consecvente şi eficace în vederea asigurării unei stabilităţi şi securităţi durabile, inclusiv prin participarea la proiecte relevante oferite de diversele parteneriate cu NATO.

Concluzie
:

În mod evident extinderea NATO spre Est oferă oportunităţi fezabile de care Republica Moldova poate să beneficieze fără a depune eforturi masive şi cu economisirea unor surse financiare semnificative. Cu toate acestea, aderarea Ucrainei la NATO aduce după sine şi o serie de riscuri care la moment nu sunt percepute şi/sau conştientizate în mod corespunzător de către autorităţile moldoveneşti. Dacă Chişinăul va ezita să constate şi să anticipeze pericolele generate de aceste transformări regionale (se are în vedere extinderea NATO spre Est), atunci acesta riscă să se confrunte cu probleme serioase de insecuritate. Întru realizarea acestor obiective se poate apela la instrumentele de colaborare asigurate de NATO, ceea ce va reduce nivelul de vulnerabilitate a Republicii Moldova, contribuind totodată la stabilizarea şi securizarea teritoriului său.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: