Potenţialul relaţiilor ruso-europene

Pentru UNIMEDIA

În pofida impasului creat de veto-ul impus de Lituania asupra noului Acord de Parteneriat şi Cooperare, apropierea dintre Bruxelles şi Moscova are şanse ridicate să se producă pe filiera securităţii externe. La moment aceasta se caracterizează prin răspunsul pozitiv al Rusiei la solicitarea UE de a contribui la desfăşurarea misiunii de menţinere a păcii lansată de UE pentru regiunile din Ciad şi Republica Africană Centrală. Contextul dat oferă Republicii Moldova diverse oportunităţi în ce priveşte potenţiala eficientizare a reglementării transnistrene.


Alianţa ruso-europeană pe securitatea externă

Securitatea externă constituie unul din cele patru blocuri de cooperare din cadrul Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC), preconizate spre dezvoltare între UE şi Rusia, în conformitate cu prevederile Summitului de la Sankt Petersburg, din mai 2003. Deşi, versiunea avansată a APC nu a fost semnată, părţile europeană şi rusă continuă să activeze în baza vechii versiuni a acestui document bilateral, care a fost prelungit automat îndată ce Polonia a blocat negocierile pe marginea unui nou Acord, în noiembrie 2006. Din cauza poziţiei categorice a Lituaniei, noul APC continuă să absenteze, ceea ce tergiversează posibilitatea crearii celor patru „spaţii comune”, schiţate spre realizare la Sankt Petersburg (mai 2003). Printre aceste sfere se numără: [1]
• Spaţiul Comun Economic
• Spaţiu Comun de Libertate, Securitate şi Justiţie, inclusiv managementul de crize şi non-proliferarea
• Spaţiul Comun de Securitate Externă
• Spaţiul Comun de Studii şi Educaţie, inclusiv aspecte culturale.

De fapt, impasul noului APC ar trebui să afecteze în mod direct evoluţia relaţiilor ruso-europene la toate nivelurile. Cu toate acestea, anumite aspecte ale securităţii externe au fost scoase de sub aceste exigenţe contractuale. În acest sens, merită de menţionat că Moscova a căzut de acord să contribuie la desfăşurarea operaţiunilor de pacificare ale UE în Ciad şi Republica Africană Centrală, acreditate spre realizare de către Consiliul de Securitate al ONU. [2] De fapt, acordul Rusiei de a se implica în această misiune reprezintă un progres semnificativ în ce priveşte consolidarea cooperării ruso-europene în domeniul reglementării situaţiilor de criză (aceste prevederi sunt elucidate în Comunicatul comun al Ministrului rus de Externe, S. Lavrov, şi Secretarului General al Consiliului European, Reprezentantul Înalt al UE pentru Politica Externă şi Securitate, J. Solana).[3] De asemenea, în baza acestei înţelegeri se confirmă necesitatea instituţionalizării formatului de colaborare în desfăşurarea operaţiunilor de reglementare a crizelor, în baza unui document cadru formulat în spiritul cooperării şi partenariatului echitabil.
Pe fundalul omisiunii noului APC, misiunea europeană de pacificare reprezintă un semn pozitiv în ceea ce priveşte relaţionarea ruso-europeană în domeniul managementului de criză. Mai ales, reieşind din experienţa anterioară a relaţiilor bilaterale, când Rusia a respins principiile stabilite de UE pentru participarea părţii ruse la operaţiunile europene de gestionare a crizelor (formulate în cadrul Consiliului European de la Sevilla, 2002). Prin urmare, consensul manifestat de Moscova pentru această misiune europeană, precum şi eleborarea unui eventual acord bilateral pentru managementul de criză denotă tendinţe simptomatice nu numai în raporturile ruso-europene, dar şi în sistemului relaţiilor internaţionale:

Rusia urmăreşte scopul de a consolida modelul multilateral al ordinii internaţionale, prin încurajarea emancipării externe a UE în calitate de actor independent al relaţiilor internaţionale. Totodată, Moscova doreşte să-şi echivaleze rolul său în chestiunile internaţionale în corespundere cu cel revendicat de Bruxelles, în baza principiului de paritate.

UE încearcă să apeleze la Rusia după asistenţă tehnică şi de alt gen în soluţionarea problemelor de criză, atât din cauza interesului redus al statelor europene de a participa la misiuni europene de pacificare, [4] precum şi datorită implicării active a forţelor naţionale europene în operaţiunile militare organizate de NATO. Totodată, în contextul Tratatului de la Lisabona, UE intenţionează să-şi legitimeze suveranitatea sa în calitate de subiect al afacerilor internaţionale prin intermediul unei colaborări mai intense cu Rusia, dar şi prin extinderea influenţei sale în diverse zone ale lumii.

• Din cauza dispersării sporite a NATO asupra altor regiuni creşte deficitul securităţii europene, ceea ce forţează UE să acorde o importanţă crescândă propriilor politici de consolidare a garanţiilor pentru menţinerea stabilităţii spaţiului european, inclusiv prin atragerea Rusiei.

• Sub pretextul necesităţii reducerii zonelor de conflict de pe glob, Rusia şi UE se declară interesate de intensificarea cooperării bilaterale în vederea gestionării situaţiilor de criză. De asemenea, acestea tind să aprofundeze coordonarea acţiunilor lor pe marginea afacerilor internaţionale.[5] (De fapt, Moscova este interesată ca UE să-şi dezvolte capacităţi militare personale în cadrul Politicii Europene de Securitate şi Apărare, pentru a minimiza semnificaţia şi ponderea geo/politică a NATO, văzută de Kremlin drept instrument de realizare a influenţei americane pe continentul european.).

Concluzii:
Apropierea dintre Rusia şi UE pe marginea misiunii de pacificare în Africa deschide persective largi pentru ulterioara cooperare bilaterală. Printre acestea se numără eventuala formalizare a formatului ruso-european de acţiuni de pacificare în cadrul unei înţeleri bilaterale, care va avea ruzultate benefice pentru UE. Astfel, Bruxellul va obţine o susţinere din partea Moscovei în ce priveşte consolidarea statutului său de actor internaţional competitiv şi capabil. Totodată, aceasta va asigura UE suportul necesar din partea Moscovei în vederea realizării acţiunilor de pacificare, ceea ce pe viitor va permite Bruxellului să-şi extindă influenţa asupra altor probleme internaţionale. De asemenea, cu sprijinul Rusiei, UE îşi va putea testa capacităţile sale în ce priveşte realizarea operaţiunilor de menţinere a păcii. La rândul său, Rusia va obţine posibilitatea să ridice prestigiul capacităţilor sale de pacificator, permiţându-i să se implice în soluţionarea altor probleme regionale şi internaţionale (Pentru Moscova eventualul acord bilateral pe marginea reglementării situaţiilor de criză reprezintă o oportunitate inedită de a-şi restabili imaginea sa de pacificator în percepţia opiniei publice internaţionale. Aceasta a fost deteriorată serios de animozităţile în relaţiile ruso-georgiene şi în urma demersului Georgiei privind necesitatea de a modifica formatul misiunii de pacificare alcătuit din militari ruşi, antrenat în procesul reglementării conflictului abhazo-georgian.[6]). La fel ca şi UE, Moscova îşi propune drept scop emanciparea sa în politica internaţională, dorind să-şi maximizeze ponderea sa geo/politică pe plan mondial, precum şi pentru a fortifica sistemul multipolar al relaţiilor internaţionale.

Implicaţiile parteneriatului ruso-european asupra conflictului transnistrean

Demersul Lituaniei privitor la noul APC implică de asemenea problema transnistreană, care în viziunea Vilniusului trebuie să fie abordată în mod eficient de către UE. Chiar dacă poziţia Lituaniei riscă să genereze perturbaţii în dialogul Bruxellului cu Moscova, oricum aceasta ar putea avea un rezultat pozitiv asupra reglementării transnistrene, care în pofida ultimelor mişcări pozitive întârzie să avanseze în mod esenţial. În afară de aceasta, conflictul transnistrean continuă să facă parte din dialogul ruso-european, dat fiind faptul că UE este interesată în atragerea Rusiei în procesul de stabilizare a vecinătăţii comune.[7] Cu toate acestea, subiectul dat ţine de discuţii politice ce nu prevăd angajamente juridice asumate de către UE şi Rusia privind termenii şi condiţiile soluţionării conflictului transnistrean. De fapt, la nivel oficial părţile europeană şi rusă susţin în mod declarativ ideea reglementării acestui conflict. Însă din punct de vedere practic, Moscova şi Bruxellul contribuie mai mult în mod indirect la soluţionarea conflictului transnistrean (Rusia prin influenţarea voinţei politice a liderilor de la Tiraspol, iar UE prin susţinerea activităţii Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la frontiera dintre Moldova şi Ucraina, segmentul transnistrean.). Aceasta are loc atât din cauza inerţiei formatului de negocieri “5+2”, precum şi datorită eficienţei reduse a negocierilor în cadrul acestui format.
Principalul obstacol în desfăşurarea productivă a tratativelor constă în prezenţa factorului militar rusesc în regiunea transnistreană, deghizat sub misiunea de pacificare alcătuită din forţe ruseşti ce apără armamentul militar din raioanele de Est ale RM, până la soluţionarea politică a acestui conflict (conform opiniei oficialilor ruşi). Or, problema se rezumă la existenţa misiunii de pacificare realizată de Rusia, care în realitatea alimentează sentimentele rebele şi antagoniste ale liderilor de la Tiraspol. Prin urmare, cererile Lituaniei nu sunt suficiente pentru a facilita reglementarea transnsitreană.
Viabilitatea procesului de negocieri pe marginea conflictului transnistrean poate fi asigurată de dinamizarea cooperării ruso-europene ce se schiţează în domeniul securităţii externe şi anume a managementului de crize. Intenţia Rusiei de a elabora şi semna împreună cu UE un acord bilateral în acest sens, pe principii de echitate, oferă perspective clare pentru o eventuală participare în comun a acestor părţi în gestionarea de crize pe spaţiul ex-sovietic. Dat fiind faptul că, conflictul transnistrean este cel mai apropiat focar de criză pentru UE, aceasta este cointersată în soluţionarea lui durabilă. În condiţiile în care Rusia intenţionează să convină cu UE asupra unor reguli comune de acţiune privind desfăşurarea operaţiunilor de pacificare (ce vor fi evocate în viitorul acord bilateral), Bruxellul ar putea face rost de pârghii eficiente de implicare directă în soluţionarea conflictului transnistrean, alături de partea rusă. Însă reieşind din retorica dură a Rusiei vizavi de afirmaţiile privind necesitatea schimbării mecanismelor existente a proceselor de reglementare a „conflictelor îngheţate”[8], şansele UE sunt destul de modeste. Oricum, în condiţiile în care Moscova doreşte să contribuie la emanciparea sistemului internaţional multipolar prin întărirea ponderii UE, prima ar putea să cadă de acord să atragă ultima în schemele sale de soluţionare a acestor conflicte, în special a celui transnistrean.
Totodată, în contextul în care Georgia cere cu efervescenţă schimbarea pacificatorilor ruşi din Abhazia cu forţele NATO [9] sau cu Forţele de Recţie Rapidă Europeană, Moscova poate să facă mai degrabă concesii în favoare unor misiuni în comun cu UE decât cu NATO (SUA), fiind excluse din start înlocuirea integrală a formatelor de reglementare aflate sub conducerea rusă. Spre deosebire de conflictele din Georgia, problema transnistreană face parte din cadrul de negocieri a formatului “5+2”. Totodată, Bruxellul poate determina conjunctura problemei transnistrene prin intermediul Misiunii UE de Asistenţă la frontiera moldo-ucraineană. Or, datorită gradului relativ mare de participare directă şi indirectă a UE la procesul reglementării transnistrene, Rusia ar putea să aibă în viitor o atitudine favorabilă unei eventuale misiuni de pacificare în comun cu aceasta în regiunea transnistreană (acest imperativ poate deveni iminent dacă liderii de la Tiraspol vor încerca să acţioneze în contradicţie cu prescripţiile Kremlinului sau dacă aceştia vor deveni greu de controlat de către centrul de decizie de la Moscova). Aceasta se poate întâmpla, totodată, în rezultatul unor tranzacţii dintre Bruxelles şi Moscova pe marginea altor subiecte de importanţă regională sau internaţională (De exemplu, Rusia ar putea accepta antrenarea UE în reglementarea transnistreană în schimbul participării sale la operaţiunile europene de menţinere a păcii din Kosovo etc.).

Concluzii:
Variaţiile în parteneriatului ruso-european au diverse implicaţii asupra reglementării conflictului transnistrean. Blocarea noului APC şi demersul Lituaniei ar putea avea o influenţă pozitivă asupra pocesului de negocieri, care însă suferă de mai multe puncte slabe legate de ponderea mare a factorului rusesc în această problemă, precum şi datorită politicii precaute a Bruxellului care încearcă să evite subiectele sensibile ce ar putea tensiona relaţiile cu Moscova (aceasta este consecinţa directă a dependenţei UE de sprijinul rusesc în mai multe afaceri internaţionale, precum şi din cauza încercării acesteia de a tempera critica adusă de Rusia faţă de independenţa Kosovo).
Problema transnistreană poate obţine noi contururi graţie apropierii ruso-europene în materie de securitate externă, precum şi datorită eventualului acord bilateral semnat între părţile rusă şi europeană privitor la cooperarea în domeniul managementului de crize. Iniţiativa Rusiei de a participa în cadrul misiunii europene de menţinere a păcii în Africa (Ciad, Republica Africană Centrală) creează perspective clare pentru posibila implicare în comun a Moscovei şi Bruxellului în alte operaţiuni de pacificare, inclusiv pe spaţiul ex-sovietic (în reglementarea transnistreană etc.). Datorită capacităţilor înalte sporite ale UE, precum şi în scopul sustragerii acesteia de sub influenţa americană (realizată prin NATO, dar şi prin sateliţii SUA în Europa: stalele „Vâşegrad”, Ţările Baltice), Rusia s-ar putea alia cu aceasta în materie de securitate externă, în ceea ce priveşte lansarea unor acţiuni de pacificare pe teritoriul din sfera sa de interes vital (statele ex-sovietice). În acest fel, Moscova va reuşi să consolideze structura multipolară a sistemului de relaţii internaţionale, contribuind la solidificarea continuă a potenţialului european în afacerile internaţionale. Or, materializarea acestor perspective, dar şi utilizarea lor corespunzătoare pot avantaja în mod sigur soluţionarea eficace a conflictului transnistrean.

Referinţe:
1. The European Union and Russia: Close Neighbours, Global Players, Strategic Partners, http://ec.europa.eu/external_relations/library/publications/russia_brochure07_en.pdf
2. Rezoluţia Parlamentului European privind operaţiunea PSAC în Ciad şi în Republica Centrafricană, http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+MOTION+P6-RC-2007-0362+0+DOC+XML+V0//RO
3. Совместное коммюнике Министра иностранных дел Российской Федерации С.В.Лаврова и Генерального секретаря Совета ЕС/Высокого представителя ЕС по внешней политике и политике безопасности Х.Соланы, http://www.mid.ru/brp_4.nsf/sps/6F75BFC61B65FE19C325743B0026B995
4. Россия поставит ЕС вертолеты для миссии в Чаде – глава МИД Франции, http://www.rian.ru/world/africa/20071210/91640636.html, Vezi: Misiunea Europeană în Ciad este tergiversată, din cauza faptului că niciuna din statele UE nu şi-au manifestat dorinţa de a oferit 20 de elicoptere necesare pentru desfăşurarea operaţiunilor de menţinere a păcii.
5. О встрече Министра иностранных дел России С.В.Лаврова с внешнеполитической «тройкой» ЕС, http://www.mid.ru/brp_4.nsf/sps/825DD476EBC8E2BBC325743B00253DF5
6. Грузия просит ЕС подумать о замене российских миротворцев в Абхазии, http://www.newsukraine.com.ua/news/108109/
7. The European Union and Russia: Close Neighbours, Global Players, Strategic Partners, http://ec.europa.eu/external_relations/library/publications/russia_brochure07_en.pdf
8. Стенограмма выступления и ответов на вопросы депутатов Министра иностранных дел России С.В.Лаврова в рамках «правительственного часа» в Государственной Думе Федерального Собрания Российской Федерации Москва, 2 апреля 2008 года, http://www.mid.ru/bl.nsf/78b919b523f2fa20c3256fa3003e9536/99d5570b1cf6c69ac32574250045cb7b?OpenDocument, Vezi: Провокаторов не устраивает, например, работа созданных при нашем участии переговорных и миротворческих механизмов урегулирования абхазского, югоосетинского, приднестровского конфликтов. Нас хотят из этих механизмов выжать под любым предлогом, заменить наших миротворцев на западных, хотят перечеркнуть все достигнутые в рамках этих механизмов договоренности, которые основываются – подчеркну особо – на равноправии конфликтующих сторон.
9. Грузия добивается замены миротворцев в Абхазии „голубыми касками” НАТО, http://www.rian.ru/politics/20080428/106110021.html

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Rusia pretutindeni

2 comentarii pe “Potenţialul relaţiilor ruso-europene”

  1. Nina Says:

    In primul rind o scurta introducere. Am citit articolul in cauza si mi s-a parut unul foarte bun. Dar eu doresc sa ma refer la altceva. Despre mine, sunt studenta la USM si anul acesta sustin teza de licenta in stil Bologna. Acest stil de licenta este cu mult diferit fata de сel de pina acum. Daca poti sa iti expui parerea sau un anumit comentariu de Planul de Actiuni Uniunea Europeana- Republica Moldova . Acest mic comentariu imi va fi de mare folos la studiu de caz, unde deja am luat interviuri si opinii de la mai multi politicieni si analisti in cauza. Daca cunosti subiectul planului si doresti sa ma ajuti, raspunde la acest comentariu sau da un reply la email: sula.nina@gmail.com sau lasa-l pe al tau.


  2. Si eu tot de ajutor am nevoie. Sunt master in sutudii de securitate – Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucuresti. Pregatesc o lucrare pentru o sesiune de comunicari stiintifice. Demult am vazut o pozitie a unui oficial de la OSCE, care spunea cam asa: „Conflictul de la Nistru este o oportunitate”. E posibil sa fi aparut pe conflict.md, dar nu sunt sigura. N-am citit si restul atunci iar acum am nevoie de articol si nu-l mai gasesc. Daca ai cumva acel material si mi-l si trimiti iti voi fi, evident, recunoscatoare.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: