Comentariu: Rusia subestimează importanţa NATO

Declaraţiile lui Medvedev privitor la rolul neînsemnat al NATO în domeniul asigurării securităţii europene a trezit nemulţumiri în cadrul Organizaţiei Nord-Atlantice. Astăzi, secretarul general al NATO, J. H. Scheffer, a făcut declaraţii oficiale pe marginea ideilor lansate de Preşedintele rus [1]. Astfel, şeful NATO şi-a prezentat dezacordul faţă de raţionamentele liderului rus privitor la semnificaţia spaţiului euroatlantic pentru garantarea securităţii europene, subliniind rolul benefic pe care îl joacă această organizaţie în destinul Europei. Prin această intervenţie Scheffer a încercat să tempereze critica adusă de Medvedev la adresa NATO, precum şi să dea garanţii verbale privitor la viabilitatea şi eficienţa  organizaţiei în viitor. 
Însă acuzaţiile Rusiei se referă nu numai la importanţa în genere a NATO, dar în special la faptul că extinderea spre Est a acesteia nu va soluţiona problemele de securitate, ci contra le v-a multiplica. De fapt, funcţionalitatea NATO este vitală pentru Europa. De aceea, paralizarea sau reducerea eficienţei acesteia vor conduce la destabilizarea sistemului de securitate european existent din 1949 încoace. Prin urmare, declaraţiile lui Medvedev sunt puţin capabile să influenţeze desfiinţarea sau minimizarea prezenţei NATO în Europa. În schimb sunt suficiente pentru a alimenta în continuare antipatia populaţiei ruse faţă de această organizaţie, astfel justificând acţiunile de propagandă îndreptate împotriva NATO şi a proceselor ei de extindere.
Totodată, mesajul Rusiei urmează să fie şi mai ferm, decât în perioada lui Putin, deoarece acţiunile de aprofundare a relaţiilor NATO cu Ucraina şi Georgia sunt în continuă avansare, graţie prevederilor Summmitului de la Bucureşti din luna aprilie curent. Cu toate acestea, fermitatea poziţiei ruse se caracterizează prin absenţa retoricii agresive atât de faimoasă în perioada preşidenţiei lui Putin. Premisa acestei metamorfoze rezidă din necesitatea Rusiei de a edifica relaţii amicale cu UE şi în general cu statele occidentale, ocolind sau moderând subiectele sensibile din dialogul cu aceştia. În acest fel, Rusia tinde să-şi corecteze caracterul politicii sale externe, păstrând însă aceeaşi atitudine faţă de problemele relevante intereselor ruseşti ce se conţin în agenda de securitate a Europei.
În afară de faptul că critica adusă la adresa NATO este adresată opiniei publice ruse, geografia acesteia cuprinde şi spaţiul ex-sovietic. Astfel, obiectivele Rusiei vizează detaşarea autorităţilor politice ale statelor CSI de la aspiraţiile euroatlantice, inclusiv prin manipularea mesajului public referitor la misiunea şi scopul NATO (Ucraina care intenţionează să obţină Planul pentru pregătirea spre aderare la NATO, datorită implicaţiei propagandistice a Rusiei, se confruntă cu problema unui nivel scăzut de încredere şi simpatie a populaţiei sale în NATO).
În perspectivă, Rusia planifică să limiteze raza de acţiune a NATO, în favoarea componentei militare a UE, ceea ce îi va permite să o deposedeze pe SUA de monopolul geo/politic asupra afacerilor europene. Acest motiv poate sta la baza propunerii lui Medvedev de a elabora şi a semna un tratat pe securitatea europeană, care să creeze responsabilităţi juridice individuale pentru fiecare stat european ce va fi parte la acest acord [2].
În fine, concurenţa dintre Rusia şi SUA pentru UE, precum şi pentru crearea modelului multipolar al sistemului de relaţii internaţionale constituie prioritatea de top a Politicii Externe proiectate de Moscova. Solidarizarea Rusiei cu rolul SUA în asigurarea stabilităţii şi securităţii internaţionale demonstrează în mod concludent intenţia Kremlinului de a se alinia marilor actori internaţionali în coordonarea pe plan internaţional a proiectelor de securitate. Totodată, în pofida chemărilor Rusiei de a respecta prevederile ONU în cazul mai multor dosare internaţionale (spre exemplu Kosovo), aceasta îşi concentrează eforturile în vederea creării unei noi orânduiri internaţionale, în special pe plan european.

Referinţe:

 1. Схеффер не согласен с мнением Медведева о роли НАТО в Европе, http://www.rian.ru/politics/20080612/110290426.html

2. Медведев призвал Европу обеспечить общую безопасность в обход ОБСЕ и НАТО, http://www.dw-world.de/dw/article/0,2144,3404162,00.html

 

 

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Rusia pretutindeni

One Comment pe “Comentariu: Rusia subestimează importanţa NATO”

  1. unu Says:

    De fapt, asa cum a vrut sa spuna si Putin la summitul de la Bucuresti, NATO a fost creat ca raspuns la Tratatul de la Varsovia, impotriva unui important pericol care il putea crea pe vremea de atunci Imperiul Sovietic cu exportul sau de revolutie.O data ce Uniunea Sovietica nu mai exista, in mod logic nu ar mai fi trebuit sa mai existe si NATO, totusi aceasta organizatie a supravietuit si chiar si-a intarit pozitia si rolul sau pe arena geopolitica mondiala.Acesta este un punct de vedere.Dar, daca stam totusi si sa ne gandim putin din perspectiva politicii externe rusesti, putem sa spunem lejer ca Medvedev are dreptate.Kosovo – a fost atacat de fortele NATO – dar la comanda cui?Irak – NATO nu a dorit sa se implice in aceasta zona (si aceasta probabil a fost unicul moment in care NATO a reusit putin de tot de a se opune, cu toate ca ar fi trebuit sa o opreasca si pe SUA sa faca acest lucru).Transnistria – reprezinta un adevarat pericol pentru securitatea atat a Europei de Est, cat si pentru UE (hotarul Romaniei), rachetele pe care vrea sa le amplaseze SUA in Europa – de ce SUA si nu NATO?NATO nu poate oferi protectia necesara Europei?Aceste ganduri subiective ma fac sa fiu de acord intr-o oarecare masura cu politica externa a Rusiei.Cu toate ca nu imi place deloc modul de solutionare a problemei Basarabiei.Basarabie se afla intre ciocan si nicovala.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: