Denis CENUŞĂ: Invit cititorii ACUM la un dialog constructiv, de Adriana NAZARCIUC

   
Interviu realizat de Adriana NAZARCIUC

Denis Cenușă a devenit unul dintre contribuitorii regulaţi ai revistei ACUM 
Denis CENUŞĂ are 25 ani. De curând şi-a întemeiat o familie. Magistru în ştiinţe politice, Denis este cercetător asistent la Centrul Analitic Expert-Grup din Chişinău [Deja de 2 luni nu mai sunt la Expert-Grup], domeniile asistenţă ştiinţifică şi administrativă, logistică etc. Este ambiţios, implicat în diverse proiecte. Dovedeşte o bogată activitate civică şi politică, publicistică, de analiză şi cercetare. Masterand al Universităţii de Stat din Moldova, Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice Administrative, Specialitatea Politologie, cunoaşte limbile română (limba maternă), rusă, engleză, franceză, germană (începător).

Cine este Denis Cenuşă?

Mă consider o persoană modestă, dar extrem de principială, militantă pentru apărarea şi promovarea valorile şi principiilor democraţiei veritabile. Anume din aceste considerente am făcut parte din mai multe organizaţii neguvernamentale din domeniul apărării drepturilor omului (Amnesty International Moldova), susţinerii activităţilor orientate împotriva traficului de fiinţe umane (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi New Perspectives for Woman) etc.

Care sunt împrejurările vieţii care ţi-au oferit impulsul de „a face o diferenţă”?

În primul rând, motivaţia de a face “o diferenţă” îmi este naturală, temperamental sunt predispus să contribui la realizarea cu succes a diferenţei în tot ce fac şi totul ce mă înconjoară.

Alt factor stimulator este faptul că nu sunt originar din Chişinău, fapt ce m-a obligat să fiu mai activ, mai ambiţios, mai receptiv, mai energic etc.

Al treilea factor semnificativ este faptul că societatea, din cauza lipsei de abordări pro-diferenţă se poate transforma în ceva amorf, omogen şi pasiv. De aceea, simt o responsabilitate presantă de a participa la procesul de democratizare a societăţii moldoveneşti, căci diferenţa este echivalentul democraţiei.

Prin ce face Denis Cenuşă o diferenţă?

Încerc să fac diferenţă prin … (interviul în întregime poate fi cititit aici)

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Societatea civilă

13 comentarii pe “Denis CENUŞĂ: Invit cititorii ACUM la un dialog constructiv, de Adriana NAZARCIUC”

  1. Tatiana Cazimir Says:

    Democratizarea, liberalizarea, dezvoltarea Moldovei sunt procese treptate si daca luam in consideratie contextul geopolitic actual, acestea sunt putin posibile in timpul apropiat. Vor trebui fooarte multe investii de cunostinte si experienta din partea ta.

    Dupa mine abordarile pro-diferenta nu au nimic comun cu transformarea societatii in ceva amorf, omogen si pasiv. Aceasta se petrece acum, dar din alta cauza: societatea nu sufera de lipsa democratiei ci de lipsa mijloacelor financiare si a posibilitatilor pentru dezvoltare in cadrul statului. In cazul in care membrii societatii noastre, de orce virsta, ar avea mijloace financiare destule pentru asi asigura un trai decent, ei ar avea timp si pentru exprimarea unei pozitii civice si pentru analiza diferentelor, atit timp, cit acest lucru nu se intimpla nimic nu se va schimba.

    Ca un tinar care nu demult si-a intemeiat familia cred ca intelegi ideea mea.

  2. deniscenusa Says:

    Tatiana, mi s epare ca a fi satul si bine ingrijit nu inseamna a fi si democrat. Te asigur atat liderii, dar si cercurile de afaceri etc, din Rusia, China si alte state „super-democratice” sunt bine imbracati si mananca caviar cu cascaval de cea mai inalta calitate, dar la democratie nu au ajuns, si dupa cum arata recentele evenimente, au de parcurs inca foarte mult, nemaivorbind de populatia simpla care suna din acealeasi trambate ca si liderii lor. A face diferenta inseamna a lua atitudine, atitudine bine informata, bazata pe valori si principii vitale etc. Eu cred in aceea ca nu prosperitatea genereaza democratie, ci ca ultima produce prosperitate, sau cel putin acestea se dezvolta in paralel.

  3. Tatiana Cazimir Says:

    In primul meu mesaj, de fapt, vorbeam nu de liderii oricaror state, starea lor materiala este evidenta, ma refeream la stratul de mijloc al societatii (daca e sa ne referim la clasele sociale). Sa luam ca exemplu statul „super-democrat” Statele Unite ale Americii unde stratul de mijloc este majoritar si daca observam procesul electoral in acest stat putem vedea ca anume asupra acest strat (care are o stare materiala decenta) in primul rind este orientata toata campania electorala atit a republicanilor cit si a democratilor.
    Pentru om este important sa fie satul si bine ingrijit si cind el ajunge starea respectiva el are timp pentru a consulta diferite surse informative, a compara si a analiza, a face diferente.
    Capul unui astfel de om nu este plin de astfel de probleme precum: cum sa economisesti bani ca sa-ti ajunga pina la salariu, cum sa gasasti apa curata cind din robinet curge apa cu consistenta dubla de clor, cum sa acumulezi minimul de vitamine in organizm cind preturile la produsele alimentare cresc tot mai mult?
    POate tu ca persoana care promoveaza ideile democratiei poti raspunde la astfel de intrebari unei bunici din Moldova care traieste numai din pensie.

  4. Viat Says:

    dupa cate inteleg eu, un dialog intre doi fosti colegi, asa ca nu va suparati daca ma implic si eu.
    mii interesant Tatiana, daca crezi ca e de ajuns „sa fii satul si bine ingrijit” atunci de ce a trebuit ca tu sa ma faci o facultate? Nu era oare de ajuns sa te casatoresti cu un baiat mai instarit si nu ai probleme pe cap de tipul examene sesiune etc.?

  5. Viat Says:

    SUA nu este un stat „super-democrat”, este un stat puitin mai democrat ca celelalte, dar putinul cela conteaza foarte mult. Intreaba persoanele care au fost in SUA.
    Apropo daca va-ti axat pe disputa material-spiritual. Eminescu spunea: „Este adevarat ca saracia materiala cauzeaza pe saracia spirituala, dar este tot atat de adevarat ca saracia spirituala o cauzeaza pe materiala”.
    nu e functia politicii de a inlatura saracia, ci de garantare a ordinii sociale si sanselor egale pentru toti. iar cel care e de acord de a ramane sarac isi face alegerea in dependenta de anumite valori individuale. si e meritul democratiei ca aceasta alegere sa fie facut de el insusi.
    apropo Tatiana, nu faceti aluzie in discutie ca Moldova deja ar fi o tara democratica. si nu corelati democratia cu saracia, dar precum si faptul ca democratia ar devina de saracia actuala. din contra, majoritatea statelor democrate sunt si state cu un nivel de bunastare destul de ridicat(exceptie s-ar considera India).

  6. Denis Cenusa Says:

    Viat sunt de acord ca democratia are putine in comun cu saracia….democratia este legata de valori, pe care le pot avea saracii nu mai putin decat cei bogati. Cat despre „state-democrate”=Rusia, China este o metafora, adica in realitate niciuna din aceste doua nu a ajuns dar nici nu tinde sa impartaseasca valorile democratice…

  7. Tatiana Says:

    Despre „satul si bine ingrijit” am sa ma repet spunind ca persoana asigurata „are timp pentru a consulta diferite surse informative, a compara si a analiza, a face diferente.” Aceasta persoana investeste in propria educatie. Sunt cazuri cind aceste investitii nu se produc, cred ca asta tine deja de caracterul fiecarui individ in parte.
    Raspunzind la intrebarea despre facultate as spune ca este de alegerea fiecarui ce sa faca cu viata lui. Daca cineva considera ca trebuie sa se casatoarasca (marite) cu baiat (fata) asigurat si nu aiba probleme nu are decit. Eu am ales facultatea fiindca mie mi-a fost interesant. Studiind, poti intelege ca stiintele precum politologia, relatiile internationale au o aplicare practica foarte clara, si deseori aceste stiinte servesc nu oamenilor dar contra lor. Noi nu putem sa ne permitem sa privim prin roz la viata noastra. Noi traim o viata reala in stilul lui Machiavelli.
    Despre SUA: opiniile difera sunt persoane care considera SUA ca stat mai mult autoritar decit democrat (exemplu: a doua alegere a lui Bush, foarte multi americani nu au fost de acord cu aceasta alegere, intrarea fortelor armate in Irak, majoritatea populatiei americane era contra acestui act) sunt persoane care considera ca SUA este al doilea imperiu roman, dar sunt persoane care considera ca SUA este o democratie ideala. Eu consider ca SUA nu mai este un stat democrat, este un stat care foloseste mecanismele democratice pentru asigurarea intereselor autoritare.
    In rest situatia actuala atit in lume cit si in Moldova imi aminteste antiutopia lui Orwell.
    Despre valori democratice, cind omul nu are ce minca el nu se gindeste la valori democratice cred ca daca este vorba de valori el mai mul se gindeste la valorile spirituale (familia, religia).

  8. Viat Says:

    Tatiana poate e corect ce spui tu referitor la „satul si ingrijit”, dar as vrea sa atrag atentia ca nu se reduce totul la starea materiala, insusi tu ai recunoscut. si apoi singuri cunoastem indeajuns cazuri cand tinerii din familii dezavantajate din punct de vedere material reusesc sa se realizeze mult mai bine decat din cealalta categorie.
    Ai mai spus – „cind omul nu are ce minca el nu se gindeste la valori democratice”. Coment. eu nu cred ca daca omul are ce manca obligatoriu se gandeste la valori democratice. In orice regim autoritar sau totalitar elita politica a dus-o foarte bine in raport cu populatia, dar aceasta nu ea determinat sa se gandeasca la democratie. Din contra cred ca sunt predispusi a se gandi la democratie cei nedreptatiti si de ce nu flamanzi.

    referitor la faptul ca opiniile difera despre SUA – sunt convins ca interpretrezi selectiv faptele. ai vorbit despre democratie si americani in cazul interventiei in Irak. totusi, cand este vorba despre scumpirea pretului la resursele energetice „americanii simpli” cam uita de razboiul din Irak. Problema este ca au posibilitatea sa aleaga scimbarea si a cursului de politica externa in timpul campaniei electorale.
    Ada-ti aminte de anii 2001 si 2003 – Lupta cu terorismul. cam toti americanii au fost de acord cu astfel de actiuni si in Afganistan si apoi si in Irak. Toate aceste scandaluri care tin de „informare si descoperiri pe problemele din Irak” apar in ajunul sau chiar in timpul campaniei electorale asa ca eu nu prea le as acorda o importanta distincta.
    iar cand vorbesti interese autoritare, eu mai degraba sa vorbi de autoritatea Legii, ceea ce nu exista la noi si nici nu a existat.

    cat referitor la aluziile cu casatoria, nu te supara. am dat ca exemplu ca nu se reduce totul la aspectele materiale, si faptul ca spiritualul si ego-ul nostru inca mai au un cuvant greu de spus in viata fiecaruia din noi.

  9. Viat Says:

    pentru a tinde sa fii democrat trebuie sa recunosti ca nu esti democrat. in cazul vizat rusii nu numai ca nu tind dar ei nici nu stiu ca sunt ne-democrati. o societate care se considera mai superioara decat celelate si in cadrul careia se dezvolta rasismul precum in rusia este periculoasa, si cel mai periculos este ca ei cred ca de problemele lor sunt toti de vina: si americanii, si ucrainenii si georgienii estonieni etc. toti cu exceptia lor.
    Din acest punct de vedere chinezii sunt cu mult mai diferiti decat rusii

  10. Denis Cenusa Says:

    Colegilor, democratia se cunoaste in timp si prin actiuni. RM in frunte cu PCRM a demonstrat ca poate avea amnezie la capitolul democratie. Dar va asigur, daca se schimba elita vor avea loc si mutati la nivel de constiinta politica a populatiei. Problema e ca curentul democratiei, in conditiile RM, poate fi generat de sinergia externa sau de energia de frustratie interna a unei societati. Multe vor depinde de unul din acesti doi exponenti!!!

  11. Viat Says:

    mai degraba de sinergia externa, pentru ca in cayul energiei frustrarii interne nu este suficienta in RM. in mare parte tinerii sunt orientati spre emigrare, iar acest fapt asigura ceva de tipul unor schimbari foarte lente, sau chiar absenta schimbarilor. ar fi interesant pentru un sociolog sa calculeze coeficientul raportului tineri/populatie in varsta pentru a deduce de la ce coeficient al raportului au loc schimbari de intensitate necesara.
    referitor la schimbarea elitei si constiintei politice, mi se pare ca interpretezi gresit ceea ce se numeste schimbare. schimbarea necesita timp si efort, iar schimbarea elitei este numai o schimbare a formei dar nu si a fondului, esentei. adevaratele schimbari nu sunt chiar atat de apropiate cu parere de rau.

  12. Denis Cenusa Says:

    Schimbarea elitei se poate produce doar atunci cand au loc mutatii complexe la nivelul comunitar. De aceea, nu am avu in vedere substituirea uneia fara aparitia celeilalte. Aceste sunt complementare si interdependente. Or, elita poate devine alta doar atunci cand se vor avea loc schimbari simptomatice in cadrul societatii

  13. Viat Says:

    cam asta am avut in vedere si eu, dar vreau sa spun ca astfel de schimbari necesita timp, mult prea mult pentru o viata de om. Si apoi sistemele de elite au obiceiul ca si oricare sisteme sa fie orientate spre autoconservare, adica elita guvernanta alege elita ce ar trebui sa o inlocuiasca. La noi in Moldova foarte bine acest proces se realizeaza prin asa zisul cumatrism si nepotism. Sistemul lecreaza pentru el insusi.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: