Uniunea Europei de Est – un proiect rusesc de tip euroasiatic

Analiză realizată pentru Adevărul 

(articolul original poate fi citit aici)

Analiza ce urmează vizează afirmaţiile despre intenţia Rusiei de a pune bazele unei Uniuni a Europei de Est, care aparţin lui Sergey Markov, politolog rus, deputat în Duma Federaţiei Ruse din partea Partidului “Rusia Unită”, Directorul Institutului de Studii Politice din Rusia, în trecut co-preşedinte al Centrului Karnegy de la Moscova. În această analiză va fi evaluată posibilitatea creării „ uniunii” date şi scopul urmărit de Rusia în realizarea acestui proiect geo/politic. De asemenea, se vor constata  circumstanţele regionale şi internaţionale în care va fi posibilă formarea eventualei Uniuni a Europei de Est.

Substratul interesului Rusiei pentru iniţiativa Uniunea Europei de Est 

Pentru Moscova devine tot mai evident faptul că în lipsa unui proiect geo/politic regional fezabil ar putea să se minimizeze influenţa sa în Europa. După ce a fost pusă în funcţiune dimensiunea pontică a politicii externe a UE, denumită Sinergia Mării Negre, lansarea iniţiativei polono-suedeze privind Parteneriatul Estic este percepută de establishment-ul rus drept o tentativă inedită inventată pentru a reduce şi mai mult influenţa geo/politică a Rusiei în statele ex-sovietice. Spre deosebire de Politica Europeană de Vecinătate, care este agreată tacit de Rusia pentru faptul că contribuie la crearea unui spaţiu prosper şi stabil inclusiv în proximitatea sa [1], Sinergia Mării Negre şi Parteneriatul Estic reprezintă adevărate focare de animozitate în ulterioarele raporturi ruso-comunitare. Rusia dezaprobă existenţa Sinergiei Mării Negre pentru faptul că abordează problemele ce ţin de bazinul pontic care întotdeauna a reprezentat un obiect geopolitic semnificativ pentru influenţa rusă în regiune. Astfel, UE a atras în vizorul său chestiuni ce ţin de conflictele îngheţate din CSI, dar în mod special conductele de livrare a hidrocarburilor către piaţa europeană [2]. Acest gest a nemulţumit autorităţile ruse, deoarece anume prin intermediul acestor instrumente Rusia este capabilă să-şi afirme ponderea pe spaţiul ex-sovietic, dar în mod deosebit în raport cu statele ce au aspiraţii pro-NATO (Ucraina şi Georgia).
Cât priveşte Parteneriatul Estic, elitele ruse [3] sunt indignate de faptul că UE tinde să-şi aprofundeze dialogul atât pe filieră bilaterală, dar şi multilaterală, cu statele din Europa de Est [4], în contextul în care deja există Politica Europeană de Vecinătate. Cauza acestei blamări este scopul strategic de a antrena ţările Europei de Est (Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Republica Azerbaijan, Armenia, în condiţii speciale Republica Belarus, şi doar tangenţial Rusia) într-un proces special de ajustare a regiunii date la standardele europene. Polonia motivează necesitatea creării acestui Parteneriat prin faptul că în final Europa de Est va deveni eligibilă pentru aderarea ulterioară la UE, după încetarea efectului “oboselii” în politica de extindere europeană [5]. Astfel, pe lângă faptul că Rusia a fost echivalată cu fostele republici sovietice în cadrul Sinergiei Mării Negre, aceasta a devenit practic absentă în proiectul Parteneriatul Estic. Adiţional, prin aceste proiecte UE atentează la interesele geopolitice ale Moscovei în Europa de Est. Dar cel mai alarmant şi provocator element în aceste politici europene este riscul detaşării definitive a regiunii Europei de Est de la proiectele integraţioniste care au loc în CSI (în mod special Comunitatea Economică Euroasiatică).
În viziunea elitelor politice de la Moscova un pericol serios la adresa status-quoului ponderii ruse în regiunea estică a Europei este integrarea acesteia în spaţiul euroatlantic. Pentru a trena orice încercare de a apropia această zonă de NATO, Rusia recurge la propagandă informaţională, presiuni energetice, economice etc., implicarea factorului umanitar (religia, limba rusă, minorităţile ruse, politica referitoare la conaţionali), precum şi la factorul secesionismului. Cu toate acestea productivitatea politicii date este discutabilă, deoarece în termeni reali contribuie şi mai mult la mobilizarea atât a elitelor politice, cât şi a populaţiei din această zona, întru intensificarea raporturilor cu NATO. Totodată, măsurile intervenţioniste ale Rusiei conduc la amplificarea eforturilor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic în ce priveşte sprijinirea suplimentară a aspiraţiilor euroatlantiste în regiunea Europei de Est.  
Ţinând cont de faptul că politica externă a Rusiei coincide din ce în mai mult cu principiile doctrinei euroasitiste, care prevede crearea Rusiei-Eurasia în contrapondere blocului Nord-American. În acest sistem de relaţii internaţionale, Rusia-Eurasia va deveni competitivă numai cu condiţia unei Europe puternice, în calitate de actor internaţional. Astfel, transformarea UE în pol independent aparte de SUA şi NATO este un obiectiv latent al politicii internaţionale înfăptuite de Rusia. Dar din cauza anumitor state europene, considerate de Moscova “sateliţi” ai SUA în cadrul UE (Polonia, Cehia, statele Baltice etc.), Bruxellul îşi remodelează viziunea sa privitor la relaţiile cu Rusia, dar şi referitor la eventuala sferă de influenţă geopolitică pe care ar trebui să o posede UE. Din aceste considerente, Sinergia Mării Negre şi Parteneriatul Estic sunt tratate cu suspiciune şi reticenţă de Moscova, care nu doreşte să permită antrenarea Europei de Est în procese ample de integrare europeană, deoarece acest lucru se produce pe contul interelor geopolitice ruseşti. De asemenea, Rusia nu se vede capabilă să creeze o ordine internaţională multipolară fără a putea controla spaţiul ex-sovietic. O altă premisă este că Rusia este conştientă de faptul că UE nu se va decide să integreze statele Europei de Est, fără ca cele din urmă să fie convertite la NATO, ceea ce contravine în mod radical planurilor euroasiatiste ruse.
Acest context extrem de “nefavorabil” pentru interesele ruseşti creează condiţii propice pentru apariţia unor noi proiecte politice regionale, generate de elitele politice ruse cu scopul păstrării şi/sau maximizării superiorităţii geopolitice ale Rusiei asupra Europei de Est. De asemenea, se prefigurează lansarea şi consolidarea acestor planuri prin acţiuni de “hard power” (drept exemplu este recenta agresiune militară rusă împotriva Georgiei). Acest imperativ ar putea constitui foaia de turnesol a viitoarei politici externe gestionate de Moscova, atât din motivul insuficienţei şi/sau ineficienţei acţiunilor de “soft power” aplicate de autorităţile ruse împotriva statelor ex-sovietice (războaiele “gazelor naturale” împotriva Ucrainei etc.), cât şi din cauza intensificării prezenţei SUA şi NATO în zonele geopolitice esenţiale pentru interesele ruseşti (prin promovarea Georgiei şi Ucrainei în NATO, dezvoltarea căilor alternative de transportare a hidrocarburilor din regiunea Caspică, soluţionarea problemelor separatiste în detrimentul Rusiei).   

Lupta nedeclarată pentru Europa de Est…

Noua Concepţie a Politicii Externe a Federaţiei Ruse, lansate la 15 iulie curent, prevede CSI-ul drept prioritate pentru politica externă rusă [6]. De aceea, proiectele Sinergia Mării Negre şi Parteneriatul Estic, care sunt focusate pe Europa de Est, sunt considerate ostile intereselor vitale ale Moscovei. Din cauza faptului că Uniunea Economică Euroasiatică (UEE), considerată nucleul mişcărilor integraţioniste în spaţiul ex-sovietic are o evoluţie timidă  (Uniunea Vamală a acestei organizaţii urmează să fie constituită abia în 2010, numai după care va fi reală lărgirea numărului membrilor UEE [7]), Rusia este nevoită să inventeze alte modalităţi pentru a-şi menţine influenţa în Europa de Est. În acest sens, Rusia a decis să apeleze la instrumente occidentale de diseminare şi consolidare a influenţei sale în statele ex-sovietice. Astfel, în cadrul MAE rus se va înfiinţa Agenţia Federală pentru CSI (prin desfiinţarea Ministerului pentru afacerile CSI), reprezentând o analogie a agenţiei americane USAID. Rolul acestei Agenţii va consta în gestionarea afacerilor umanitare în coordonare şi sub controlul Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Primului-ministru şi Preşedintelui rus [8]. Pe lângă instrumentele de “soft power” utilizate pe larg în prezent de Rusia (factorul energetic, economic), aceasta se arată interesată de valorificarea la maximum a potenţialului umanitar al CSI (exprimat în prezenţa minorităţii ruse, culturii şi limbii ruse în statele ex-sovietice), prin Agenţia Federală pentru CSI.
Un alt mijloc eficient de garantare a influenţei geo/politice este iniţierea unor procese integraţioniste, practicată pe larg de UE. Astfel, afirmaţiile lui Sergey Markov [9], privind iniţierea unor discuţii în mediul politic rus privind constituirea Uniunii Europei de Est, elucidează existenţa unei tentative inedite a elitelor politice ruse de a restabili poziţia geopolitică a Rusiei în CSI, dar şi în relaţie cu UE. Eventuala Uniune Europeană de Est ar putea reprezenta o asociere de state ce urmează să creeze cu UE un spaţiu economic şi umanitar unic, dar care să funcţioneze aparte. Prin urmare, se intenţionează realizarea obiectivului euroasiatic de creare a tandemului internaţional UE – Rusia-Eurasia. Totodată, introducerea Ucrainei, Republicii Moldova şi Turciei în potenţiala Uniune a Europei de Est demonstrează că în partidul „Rusia Unită”, din care face parte Markov, şi care este condusă de prim-ministrul V. Putin, persistă ideea tergiversării integrării europene a RM, Ucrainei, şi în mod excepţional a Turciei.

Pe de altă parte, Uniunea dată ar putea să concureze cu Parteneriatul Estic, propus de Polonia şi Suedia, îndepărtând astfel statele Europei de Est de la procesul de aprofundare a raporturilor dintre această zonă şi UE. Atragerea Turciei în acest proiect poate fi explicată prin faptul că statul dat este de mult timp în negocieri directe privind aderarea la Uniunea Europeană, dar nu a obţinut termene concrete privind data accederii la clubul european. Reieşind din faptul că Turcia este traversată de importante conducte de hidrocarburi, dar şi a faptului că este o ţară pontică musulmană, Moscova ar fi fost satisfăcută dacă Ankara ar renunţa la perspectiva europeană.
Totuşi, implementarea acestui proiect depinde de foarte mulţi factori:
• Modul în care vor evolua procesele de integrare europeană în statele din Europa de Est şi gradul de aprofundare a dialogului dintre acestea şi Bruxelles;
• Efecienţa Parteneriatului Estic, nivelul şi calitatea participării statelor Europei de Est în acest proiect;
• Coerenţa orientării externe a statelor est-europene, precum şi natura geopolitică a elitelor care vor succede la putere în aceste state (Dacă Partidul Regiunilor va conduce în Ucraina, PCRM se menţine la putere în RM, atunci pot apărea deficienţe în integrarea acestor ţări în spaţiul european, ceea ce va avantaja Rusia şi eventuala Uniune a Europei de Est);
• Ulterioarele acţiuni ale NATO (În condiţiile în care NATO va oferi MAP-ul Georgiei şi Ucrainei, Rusia va intensifica ostilizarea relaţiilor cu Occidentul pentru a forţa retragerea acestuia din sfera sa de influenţă. Aceasta va crea premise clare pentru iniţierea Uniunii Europei de Est drept contrapondere inedită integrării europene, care favorizează in/direct extinderea NATO);
• Ritmul de integrarea existent în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice (Dacă formarea instituţiilor şi funcţionarea plenară a acestei organizaţii vor trena, atunci Rusia ar putea încerca să ataşeze statele CSI la sfera sa de influenţă prin intermediul eventualei Uniuni a Europei de Est);
• Termenele de adoptare şi intrare în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi consolidarea independenţei Bruxellului faţă de Washington (Aceasta va permite Moscovei să blocheze extinderea NATO spre Est, în schimbul unor concesiuni politice sau de alt gen favorabile UE, astfel, încât ultima să nu fie influenţată de SUA. Astfel se vor stabili relaţii de parteneriat strategic durabile între UE şi Rusia, ceea ce va avea efecte şi asupra viitoarelor perspective de integrare europeană a Europei de Est şi/sau de avansare a Uniunii Economice Euroasiatice până la Uniunea Europei de Est);
• Natura partidului care va conduce cu SUA (Victoria democraţilor va genera o destindere relativă a relaţiilor internaţionale, în timp de UE va reuşi să se manifeste mai lejer în calitate de actor internaţional. Dacă se vor menţine la putere republicanii, atunci se vor tensiona relaţiile cu Rusia, ceea ce va afecta indirect şi raporturile ruso-comunitare. În cazul celui de-al doilea scenariu va fi reală şi lansarea Uniunii Europei de Est).

Cu toate acestea, în niciun caz nu trebuiesc supraestimate declaraţiile lui Markov, deoarece acestea deocamdată nu sunt reflectate în documentele oficiale emise de autorităţile ruse. Uniunea Europei de Est, de altfel ca şi alte proiecte lansate de Rusia, sunt puţin probabile din cauza incapacităţii ruse de a realiza eficient proiecte integraţioniste inter-statale. Totuşi, acest proiect este real, dat fiind faptul că aşa state ca RM, Serbia şi altele, cu aspiraţii europene favorizează influenţa rusă (prin conexiuni economice, politice, istorice, religioase, culturale, lingvistice etc.). Reieşind din această perspectivă, integrarea europeană a acestor ţări, precum şi aderarea la UE, nu exclude eventuala părăsire a clubului european în schimbul alăturării la aşa iniţiative ruseşti ca Uniunea Europei de Est. 

Referinţe:
1. The European Union and Russia: Close Neighbours, Global Players, Strategic Partners, http://ec.europa.eu/external_relations/library/publications/russia_brochure07_en.pdf
2. Russia against EU policy on Black Sea, http://english.hotnews.ro/stiri-archive-1752167-russia-against-policy-black-sea.htm
3. Миронов: Евросоюзу не нужно „восточное партнерство” с Украиной, http://www.newsukraine.com.ua/news/113578/
4. Concluziile Consiliului Europei, 19-20 iunie 3008
5. Poland’s ‘Eastern Partnership’ set for summit approval, http://euobserver.com/9/26339/?rk=1
6. Президент России Д.А.Медведев утвердил Концепцию внешней политики Российской Федерации, 15 июля 2008 года, www.mid.ru
7. Интеграционный Комитет ЕврАзЭС обсудит формирование Таможенного союза, http://www.rian.ru/politics/20080729/115111064.html
8. СНГ попадет под вливание России, http://www.kommersant.ru/doc.aspx?DocsID=917672
9. СЕРГЕЙ МАРКОВ:«ЮЩЕНКО — ЭТО ВОПЛОЩЕНИЕ ПОРАЖЕНИЯ!», http://cn.com.ua/N515/politics/exclusive4/index.html

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Rusia pretutindeni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: