Soci-nou punct de pornire pentru reglementarea transnistriană

Vizita lui V. Voronin de la Soci, organizată la invitaţia preşedintelui rus D. Medvedev, denotă valabilitatea ipotezelor lansate în analizele anterioare vizavi de rolul conflictului transnistrian în disputele curente dintre Moscova şi Occident (Integritatea RM ameninţată de conflictul militar din Georgia?, 18.08.2008). Astfel, Kremlinul a decis să utilizeze problema transnistriană pentru a reduce din tensiunile dialogului cu UE şi SUA, condiţionându-le pe ultimele să-şi modereze dialogul în favoarea scenariului rus privind soluţionarea conflictului militar din Georgia. Accelerarea acţiunilor ruse se datorează faptului că Franţa şi Germania au devenit mai severe în raport cu Rusia, Parisul apropiind ziua desfăşurării Summitul-ui UE pe situaţia din Caucaz de pe 5 septembrie pe data de 1 septembrie curent, în timp ce Berlinul a ameninţat cu posibila îngheţare a relaţiilor ruso-germane. Motivaţia celor două state “pilon” ai UE a rezultat din faptul că Rusia nu şi-a onorat pe deplin angajamentele prevăzute în „Planul: Medvedev-Sarkozy”, privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul georgian. În unison cu acestea se pronunţă statele est-europene, precum şi Suedia, ceea ce ar putea legitima formularea unei poziţii europene comune în cadrul UE cu ocazia Summitului din septembrie curent. Totodată, prin re-abordarea problemei transnistrene Moscova tinde să distragă atenţia comunităţii internaţionale de la situaţia complexă din Georgia, dar în special de la faptul că Consiliul şi Duma de stat ale Federaţiei Ruse s-au pronunţat pentru recunoaşterea independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud.
Pe lângă aceasta, invitaţia lui Voronin poate reprezenta un fel de reanimare a imaginii electorale a PCRM-ului după turneul pontic a lui Băsescu (în ochii electoratului pro-rus din RM), în cadrul căruia s-a pus în discuţie consecinţele evenimentelor din Georgia asupra problemei transnistrene, dar şi necesitatea implicării mai active a UE. Or, prin acceptarea ideii participării exclusive a UE la soluţionarea problemei transnistrene s-a pus în joc imperativul factorului european. În acest context, Bruxellul se face obligat în mod indirect să depună eforturi pentru reglementarea conflictului din proximitatea sa directă. Anume din aceste realităţi a reieşit D. Medvedev când a menţionat că la moment “există posibilităţi bune pentru soluţionarea chestiunii transnistrene”.
Decizia Rusiei de a se declara pentru activizarea procesului de soluţionare a conflictului transnistrian se poate datora poziţiei reticente a lui Voronin faţă de conflictul din Georgia, precum şi faptului că acesta nu s-a alăturat Declaraţiei miniştrilor de externe a statelor NATO, adoptată la 19 august curent (care a reprezentat unul din obiectivele deplasării lui Băsescu în ţările din spaţiul Mării Negre). Atitudinea actuală  a tandemului Medvedev/Putin faţă de Voronin poate fi legată şi de intenţia acestuia de a pune pe rol “Planul Kozac II”, mai ales după ce Smirnov s-a deplasat la Moscova îndată după revenirea în ţară a lui Voronin (după Soci). Astfel,  moratoriul impus de regimul lui Smirnov privind relaţionarea pe marginea soluţionării conflictului transnistrian a avut mai mult rolul de test pentru Voronin vizând verificarea credibilităţii lui faţă de Moscova. Aceste raţionamente dovedesc că chestiunea transnistriană este un as rusesc suplimentar de manipulare în negocierile cu UE şi SUA. Or, intrarea SUA în febra electorală ar putea lăsa UE singură în faţa Rusiei. Prin intermediul divizării UE în “Vechea Europă” şi “Noua Europă”, precum şi prin presiunile energetice, geo/politice (problema transnistriană etc.), Moscova va încerca să se impună în raport cu Bruxellul în cazul Georgiei (dar şi dat fiind faptul că NATO se poziţionează drept un actor mai mult neutru, refuzând să se implice direct în dosarul georgian).
Afirmaţiile lui Medvedev, din cadrul întrevederii de la Soci, despre faptul că conflictele îngheţate şi-au dovedit periculozitatea, referindu-se indirect la acţiunile Georgiei în Osetia de Sud, este o tentativă de a învinui autorităţile legitime ale statelor cu asemenea probleme apărând premeditat regimurile separatiste. Prin această manevră autorităţile ruse intenţionează să-şi justifice în continuare agresiunea faţă de Georgia, necesitatea de a-şi menţine trupele militare pe teritoriul georgian (în aşa zisele zone de securitate, inclusiv în oraşul-port Poti), precum şi eventuala recunoaştere a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud.
În concluzie, paşii consecvenţi ai Chişinăului în direcţia Rusiei, dar şi timiditatea emergentă în contextul criticii UE faţă de iniţiativele militare din ultimul timp ale forţelor armate ruse, divulgă interese “speciale” particulare ale regimului lui Voronin legate de “reintegrarea discutabilă a RM” (prin eventuala asimilare iresponsabilă a fondurilor europene), atragerea regiunii transnistrene în alegerile parlamentare din 2009, reflectând, de asemenea, o dependenţă majoră a PCRM-ului faţă de Rusia (se are în vedere impactul economic, energetic, umanitar, informaţional etc. pe care îl poate produce în orice moment ultima asupra situaţiei electorale favorabile posibilei menţineri la putere a actualei guvernări).

Anunțuri
Explore posts in the same categories: moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: