Rusia- între Asia şi Occident

Pentru Romania Libera

După recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene (Abhazia şi Osetia de Sud), la 26 august curent, Moscova continuă să-şi întărească poziţiile sale pe marginea conflictului militar din Georgia, dar şi în raport cu Occidentul. Pe lângă faptul că Rusia nu a dat importanţă criticii exprimate de statele europene vizavi de situaţia din Caucaz, aceasta are în plan să se impună în faţa acestora prin înclinarea politicii sale externe spre accelerarea dialogului cu statele asiatice, precum şi cu ţările problematice pentru UE şi SUA (Iran, Siria). Autorităţile Rusiei nu ascund faptul că ar putea să pună în aplicare dosarele internaţionale la soluţionarea cărora participă UE şi SUA (dosarul iranian, nord-coreean, Orientul Apropiat etc.). Pe lângă aceasta, nu se exclude antrenarea pârghiilor energetice (micşorarea livrărilor de petrol şi gaze naturale în statele europene), minimizarea cooperării cu NATO pe problema afgană (transportarea consumabilelor nemilitare pe teritoriul rusesc pentru forţele armate ale NATO dislocate în Afganistan), dar şi problemele separatiste din vecinătatea europeană a spaţiului ex-sovietic (conflictul transnistrian, Nagorno-Karabah). Comportamentul ulterior al Federaţiei Ruse pe plan extern, în special în ce priveşte dialogul cu ţărilor occidentale, iar în particular cu statele post-sovietice, va depinde în primul rând de rezultatele Consiliului extraordinar al statelor UE, de la 1 septembrie curent.

Asia în schimbul Occidentului…
Activizarea de urgenţă a relaţiilor cu statele asiatice (Siria, Iran etc.) este de natură conjuncturală şi reprezintă o demonstraţie a Moscovei privitor la incapacitatea Occidentului de a realiza izolarea Rusiei pe plan internaţional (în unul din recentele sale interviuri V. Putin a menţionat că comunitatea internaţională nu constă numai din UE şi SUA). Ameninţările în acest sens ale SUA şi ale aliaţilor lor în Europa au mobilizat toate energiile politico-diplomatice ruse în vederea prioritizării dialogului cu statele asiatice. Drept răspuns Moscova şi-a manifestat interesul de a contribui la fortificarea rolului instituţiilor asiatice regionale. Pe fondul răcirii continue a dialogului cu statele occidentale, precum şi a avertizărilor legate de eventuala excludere a Rusiei din „Grupul celor 8”, îngheţarea colaborării cu NATO şi ulterioara periclitare a negocierilor cu UE privind noul acord de parteneriat şi colaborare, cu evidente urmări economico-financiare, politice, geopolitice şi de securitate, Moscova concepe Asia drept „colac de salvare” de perspectivă imediată.
Astfel, la cea de-a treia şedinţă ministerială din cadrul Consultării pentru colaborare şi măsuri de încredere în Asia, desfăşurată în ziua recunoaşterii independenţei teritoriilor rebele din Georgia de către preşedintele rus, D. Medvedev, (18 state membre, printre care şi Rusia), autorităţile ruse au lăsat să se înţeleagă că regiunea asiatică trebuie să se dezvolte în calitate de element care alcătuieşte noul sistem al relaţiilor internaţionale de sorginte multipolar. În acest sens, Moscova a decis să aloce circa 100 mii de dolari pentru activitatea Secretariatului acestui forum regional, care ar putea deveni funcţional deja în 2009, în perioada conducerii Consultării pentru colaborare şi măsuri de încredere în Asia de către Rusia. De asemenea, această organizaţie, deocamdată neinstituţionalizată definitiv, ar putea fi folosită de Rusia pentru a rezolva probleme legate de traficul de droguri, combaterea terorismului, proliferarea armelor de distrugere în masă, dosarul iranian şi nord-coreean, stabilizarea Afganistanului, mai ales dacă se vor materializa scenariile privitor la ruperea şi/sau tensionarea relaţiilor cu NATO, în particular, şi cu statele occidentale, în general. Totodată, Moscova nu a evitat să evidenţieze semnificaţia economică reprezentată de statele asiatice pentru mediul de afaceri rusesc, cu precădere în contextul eventualului reflux investiţional-financiar de pe piaţa rusă cauzat de posibilele sancţiuni aplicate de Occident. Pe lângă toate acestea, zona Asiatică prezintă pentru producătorii ruşi de armament o piaţă de desfacere importantă, iar pentru politicienii ruşi un spaţiu valoros din punctul de vedere al stabilităţii politico-militare. Şi nu în ultimul rând, Rusia îşi va focusa potenţialul său asupra regiunii asiatice pentru a grăbi recunoaşterea Abhaziei şi Osetiei de Sud de către un număr cât mai mare de state. Acest scop a urmărit preşedintele rus, D. Medvedev, la Summitul statelor Organizaţiei de colaborare de la Shanghai, unde a avut loc tentativa de justificare şi promovare a actului de recunoaştere a independenţei celor două regiuni separatiste. În pofida insistenţei şi persuasiunii ruseşti nici-unul din statele membre şi observatoare ale Organizaţiei nu a dat lumină verde suveranizării regiunilor georgiene de către Rusia. Din contra, în Declaraţia finală a Summitului (denumită Declaraţia de la Dunşanbe) a fost pus accentul pe necesitatea respectării integrităţii teritoriale a statelor, susţinându-se eforturile îndreptate întru menţinerea unităţii lor statale şi teritoriale. De fapt, prin asemenea afirmaţii China şi celelalte state membre au recunoscut că acţiunile întreprinse de Georgia ar fi putut fi legitime, dacă aceasta nu ar fi recurs la forţă. Adiţional, şefii de state au chemat părţile în conflict să contribuie la dialog pentru a reglementa problema sud-osetină. Totodată, participanţii la acest Summit au susţinut rolul activ al Rusiei în ce priveşte asigurarea păcii şi colaborării în Caucaz. Pentru a echilibra atitudinea sa extrem de loială faţă de acţiunile unilaterale ale Rusiei, membrii Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai au decis să dea aprecieri „Planului: Sarkozy-Medvedev” elaborat cu implicarea activă a Franţei şi semnat prin medierea Germaniei şi parţial a SUA.
La acest Summit nu a răsunat nicio susţinere tranşantă vizavi de politica dusă de Rusia în Caucaz în ce priveşte Georgia şi legitimarea unilaterală a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud, dar totodată, a lipsit condamnarea acesteia. Chiar dacă, cel mai important partener al Rusiei în regiune, China, se confruntă cu probleme separatiste, aceasta nu a făcut nicio declaraţie favorabilă integrităţii teritoriale a Georgiei. Tăcerea Beijingului nu este întâmplătoare, dar totodată destul de abiguă şi paradoxală. În ciuda faptului că Moscova s-a amestecat în treburile interne ale Georgiei, care intenţiona să stabilească ordinea constituţională şi jurisdicţia sa asupra întregului său teritoriu, China a evitat să facă observaţii publice faţă de aceasta, chiar dacă întreprinde măsuri similare în raport cu regiunile sale separatiste (un caz concludent este Tibetul). Pe lângă motivele economice şi energetice pregnante, autorităţile chineze au refuzat să critice Rusia pentru că astfel ar fi dat un avantaj în plus SUA şi altor state occidentale, cu care aceasta se confruntă din cauza situaţiei precare a democraţiei şi drepturilor omului în China (lucru atestat în perioada pregătirilor pentru Olimpiada de la Beijing). Totodată, susţinerea indirectă şi tacită a actualei politici ruse joacă în favoarea intereselor economice ale Chinei, care ar putea deveni destinaţia eventualelor fluxuri financiare şi investiţionale occidentale retrase din Rusia în rezultatul radicalizării relaţiilor cu Vestul. De asemenea, establishmentul politic chinez este interesat să sprijine statele cu „democraţie suverană” printre care se numără şi Rusia, iar pentru a consolida ordinea mondială multipolară China are nevoie de Rusia în calitate partener fidel (în gestionarea problemelor extremismului, separatismului şi terorismului în regiune, coordonării acţiunilor în cadrul organizaţiilor internaţionale etc.), dar şi ca pol de contrapondere lumii occidentale (SUA, UE, G7). În cele din urmă, China susţine Rusia contribuind într-o manieră latentă la agravarea relaţiile ruso-europene, fapt ce va pune în pericol actualele proiecte energetice în Europa, avantajând în schimb dezvoltarea unor parteneriate asiatice în domeniul livrării de hidrocarburi în direcţia pieţei emergente chineze. Reticenţa Beijingului faţă de iniţiativele ruse, care în realitate contravin viziunii chineze (în ce priveşte dezaprobarea acţiunilor ce ameninţă integrităţii teritoriale a unui stat, amestecul în afacerile interne ale statelor, promovarea separatismului etc.), se datorează dorinţei acestuia de a păstra echilibrul de forţe în Asia (dacă China se va pronunţa împotriva Rusiei, atunci ultima ar putea să-şi intensifice relaţiile cu India şi Iran în detrimentul intereselor chineze, dar şi să rivalizeze cu ultima pentru influenţa în Asia Centrală). Statutul de neutralitate adoptat cu precauţie de autorităţile chineze s-a observat şi în formulările ambigue, subiective şi mai degrabă favorabile părţii ruse ale Declaraţiei de la Duşanbe, precum şi în afirmaţiile liderilor chinezi privitor la susţinerea în continuare a candidaturii Rusiei în calitate de ţară gazdă a Olimpiadei de la Soci din 2014 (în contextul accentuării avertismentelor din partea occidentalilor despre eventuala lipsire a Rusiei de acest privilegiu).     
Prioritatea acordată organizaţiilor asiatice nu poate fi considerat unicul mijloc de a se opune presiunii crescânde din partea Occidentului (în perioada 2008-2009, Rusia va prelua conducerea atât în cadrul Consultării pentru colaborare şi măsuri de încredere în Asia, cât şi a Organizaţiei de colaborare de la Shanghai). Perseverarea raporturilor bilaterale cu unele state asiatice, de asemenea, poate deveni o modalitate eficientă de a “supravieţui” posibila degradare a legăturilor cu Occidentul, condiţionând ultimul să facă concesii în privinţa conflictului din Georgia şi a consecinţelor acestuia. Or, Rusia a ajuns la  anumite înţelegeri cu Siria (care a apreciat pozitiv intervenţia militară rusă din Gergia) privind dinamizarea contactelor în domeniul militar şi politic (procurarea armamentului rus, relaţionarea în problematica Orientului Apropiat etc.), în cadrul recentei vizite de la Moscova a preşedintelui sirian, Başar Asad, de la 21 august curent. Totodată, autorităţile ruse planifică să amplifice dialogul cu Iranul, inclusiv în vederea abordării regulate a chestiunilor de importanţă regională, dar şi internaţională, intenţii făcute publice în cadrul primei întâlniri la nivel de preşedinte dintre cele două state.
În fine, Rusia ar putea folosi Asia pentru a impune Occidentului noi reguli de joc, încercând să dezarmeze ultimul sau cel puţin să diminueze impactul penalizărilor acestuia împotriva intereselor ruse. Coincidenţa fenomenală a evenimentelor din Georgia, a recunoaşterii independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud de către Moscova, cu desfăşurarea lucrărilor Consultării pentru colaborare şi măsuri de încredere în Asia, dar în special cu Summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, confirmă fezabilitatea ipotezelor privind posibila orchestrare a conflictului militar împotriva Georgiei. Indiferent de riscurile pe care le comportă aceste planuri, Rusia va încerca să beneficieze de oportunităţile apărute pentru a consolida sistemul multipolar încă destul de fragil. De asemenea, aceasta va încerca să-şi subordoneze UE (în caz de eşec Rusia va tinde să o debusoleze pe plan regional şi chiar internaţional), având drept scop final ruperea relaţiilor “colaterale” dintre cele două maluri ale Atlanticului.     

UE la o nouă răscruce
Rezoluţia care va fi adoptată de statele europene, în cadrul Consiliului european extraordinar de la 1 septembrie curent, va avea o importanţă crucială nu numai pentru relaţiile propriu-zise dintre Bruxelles şi Moscova, dar şi pentru procesele de integrare europeană ce au loc în vecinătatea apropiată a Rusiei şi UE (Europa de Est, Caucaz). Cu cât mai dură va fi reacţia statelor europene faţă de Rusia pentru actul de intervenţie militară şi de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste din Georgia, cu atât mai aspru va fi răspunsul Moscovei faţă de UE, anumite state europene abordate individual şi strategiile europene regionale per ansamblu. Cu toate acestea, se păstrează speranţa că capitalele europene vor pune în aplicare mecanismul “ideal” pentru a sancţiona Rusia şi a contribui în mod eficient la „corectarea” conduitei externe a Kremlinului.
În această situaţie, multe lucruri vor depinde de proiectul de rezoluţie în baza căruia se vor lansa negocierile privind evaluarea iniţiativelor ruse din ultima perioadă. Poziţia Vechii Europe, în frunte cu Germania, Italia şi Franţa, constă în revendicarea realizării celor 6 puncte ale “Planului: Sarkozy-Medvedev” de către Rusia. În condiţiile în care acest plan nu a inclus confirmarea integrităţii teritoriale a Georgiei, „greii” europeni se vor concentra pe prevederile ce vizează retragerea forţelor armate ruse din zonele de securitate trasate aleatoriu de Statul Major rus, dar în special din regiunea oraşului Poti. De asemenea, o clauză majoră ar putea fi obţinerea unor garanţii de la Moscova privind neaplicarea unei politici similare cu cea faţă de Georgia în cazul altor state ex-sovietice (se are în vedere Ucraina, RM, dar şi Azerbaijan). Includerea acestor chestiuni în rezoluţia europeană de la 1 septembrie curent are o probabilitate destul de mare, mai ales după ce acestea au fost abordate în convorbirea telefonică dintre miniştrii de externe rus şi german, Lavrov şi Steinmeier, la 30 august curent. În cele din urmă, cele doi miniştri au discutat posibilitatea atragerii UE în procesul de monitorizare a zonelor de conflict din Georgia pentru a preveni eventuale acţiuni militare şi/sau provocări. Totodată, partea rusă a scos în evidenţă inexistenţa ameninţărilor din partea Rusiei privitor la alte state din CSI, cerând implicarea Germaniei în vederea eliminării unor asemenea speculaţii în rândul statelor europene. Berlinul încearcă să nu deterioreze relaţiile cu Moscova, în pofida presiunii degajate de celelalte cancelarii europene, dar şi a reacţiilor divergente ale autorităţile ruse. Recent, în presa rusă s-a vehiculat informaţia despre posibila sistare a livrărilor de petrol prin conducta “Drujba”, care alimentează Germania şi alte state europene. Din aceste considerente, dar şi în lumina ultimelor evenimente din Georgia (denunţarea oficială acordurilor privind mandatul forţelor de pacificarea ruse din Abhazia şi Osetia de Sud de către Georgia, declaraţia adoptată de Parlamentul georgian privind calificarea celor două regiuni separatiste drept „teritorii ocupate” de către Rusia), Germaniei îi vine din ce în ce mai greu să riposteze iniţiativelor anti-ruse generate de partenerii Georgiei din cadrul UE (Polonia, Ţările Baltice, Suedia).
Spre deosebire de atitudinea reţinută a Germaniei şi a altor state predispuse spre colaborare cu Rusia, ţările Noii Europe au adoptat o poziţie cu mult mai dură. Pe lângă respectarea fără echivoc a planului de încetare a focului, acestea cheamă celelalte state europene să recurgă la penalizări aspre în raport cu Moscova, majoritatea din acestea de natură financiară şi economică (prin adoptarea de directive axate pe minimizarea investiţiilor europene în economia rusă, micşorarea exporturilor de produse ruseşti valoroase,  stoparea creditării agenţilor economici din Rusia etc.). Sub incidenţa evenimentelor din Caucaz, aceste state încearcă să accelereze integrarea europeană a Ucrainei (asigurarea statutului de partener special şi iniţierea unui regim de comerţ liber cu UE), precum şi cea a Georgiei şi a Azerbaijanului. Atât Ucraina, cât şi celelate state post-sovietice, sunt luate în vizor de statele Noii Europe, dat fiind faptul că anume acestea le pot asigura independenţa faţă de sursele energetice ruseşti, prin transportare/livrarea hidrocarburilor caspice în afara teritoriului rusesc. Totuşi, din cauza ponderii reduse a acestor state în procesul decizional european lipseşte convingerea că propunerile lor pe marginea sancţiunilor date vor face parte din rezoluţia Consiliului european extraordinar. Această perspectivă este şi mai evidentă în contextul lipsei de manevră a noilor membri ai UE în raport cu cei vechi (Tratatul de la Lisabona este contrariat şi depinde în primul rând de cuvântul Irlandei; noul acord de parteneriat şi colaborare cu Rusia nu mai este actual, deoarece negocierile asupra lui ar putea fi blocate nolens volens din cauza răcirii generale a relaţiilor ruso-comunitare). De asemenea, prin intermediul canalelor diplomatice, dar şi a instrumentelor politice şi economice, Moscova va depune eforturi maxime pentru a convinge conducerile statelor europene susţinătoare ale Georgiei să renunţe la promovarea unei rezoluţii severe faţă de Rusia (folosind contradicţiile politice interne din Polonia, Cehia; oferind anumite preferinţe economice „greilor” europeni, manipulând cu dosarele internaţionale, invocând problemele separatiste din spaţiul post-sovietic etc.).    
În realitate, Rusia manifestă îngrijorare faţă de două subiecte, atunci când evaluează impactul eventualelor sancţiuni adoptate de UE. În primul rând este vorba despre posibila tergiversare a Acordului de Parteneriat şi Colaborare (APC), ceea ce ar putea avea  urmări negative pe termen lung pentru raporturile dintre Moscova şi Bruxelles. Lipsa unui cadru juridic reînnoit va afecta nu numai cooperarea pe dimensiunea juridică, umanitară, dar şi pe cea legată de regimul de vize şi eventualitatea liberalizării lui. De asemenea, în contextul extinderii euroatlantice, omiterea parteneriatului în domeniul de securitate (specificat în schiţa viitorului APC) contravine intereselor politicii externe ale Rusiei (care doreşte o apropiere maximală între Bruxelles şi Moscova, în detrimentul coeziunii acestuia cu Washingtonul).
Altă temere a autorităţilor ruse vizează blocarea realizării proiectelor energetice (Nord Stream şi South Stream) drept reacţie la situaţia dificilă din Georgia, concomitent cu revigorarea activităţii în jurul conductei NABUCO. Chiar dacă South Stream este o iniţiativă mult mai fezabilă decât gazoductul nordic, oricum prioritizarea de urgenţă a conductei NABUCO  poate genera pierderi simţitoare pentru interesele economice şi geo/politice ruseşti. Aceasta poate avea loc atât prin acţiuni directe legate de avansarea construcţiei NABUCO, cât şi prin intensificarea diplomaţiei europene în zona Caspică prin aprofundarea relaţiilor cu statele exportatoarea de hidrocarburi (Azerbaijan, Turkmenistan), şi refacerea economică a celor transportatoare (Georgia). În acest context, un rol major îl va juca decizia finală luată de autorităţile azere privind solicitarea Rusiei de a cumpăra volumul total de gaze naturale exportat de Azerbaijan la preţuri europene, ţinând cont de conflictul militar din Georgia, recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene şi potenţiala aplicare a acestui scenariu în cazul Nagorno-Karabahului. În timp ce Turkmenistanul este vizat de Germania pentru viitoarea includere în Politica Europeană de Vecinătate, care împreună cu intenţia Berlinului de a crea depozite pentru colectarea gazului natural (în scopul asigurării securităţii energetice), de asemenea, constituie ameninţări ascunse la adresa superiorităţii energetice deţinute de Rusia pe continentul european la moment.     
Panica produsă de evenimentele din Caucaz, precum şi noua ordine mondială demarată ca urmare a conflictului militar din Georgia, a pus bazele unei repulsii puternice în rândul statelor europene. De aceea, chiar dacă rezoluţia de la 1 septembrie va fi elaborată sub influenţa statelor cu o politică „echilibrată” faţă de Rusia (Germania, Italia, Franţa etc.), oricum în perspectivă politicile externe şi de securitate ale UE vor fi formate luându-se în calcul experienţa rusă în Caucaz şi eventualitatea repetării acestui precedent în alte colţuri ale Europei şi ale lumii per ansamblu.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Amestec de geo/politică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: