Noul context al reglementării transnistrene

 

Pentru revista internaţională ACUM

Rezultatele întâlnirii dintre Medvedev şi Smirnov, din 3 septembrie, confirmă faptul că Rusia este interesată din ce în ce mai mult de reanimarea efectivă a cadrului de reglementare al conflictului transnistrian, în pofida intenţiilor regimului separatist de la Tiraspol de a obţine de la Moscova independenţa pe care ultima a acordat-o recent celor două regiuni rebele din Georgia. Interesul dat este alimentat de circumstanţele externe apărute după conflictul militar de pe teritoriul georgian, precum şi de procesele politice interne care au loc în RM. Din prima categorie fac parte următoarele particularităţi:
• Intensificarea eventuală a activităţii UE în Europa de Est ( inclusiv Caucaz şi Asia Centrală) prin aprofundarea şi pe măsura posibilităţii accelerarea implementării Parteneriatului Estic, Sinergiei Mării Negre (posibil prin înglobarea acesteia în cadrul posibilei Uniuni pentru Marea Neagră), dar şi a Politicii Europene de Vecinătate, în acord cu clauzele Declaraţiei Consiliului European extraordinar de la 1 septembrie şi ale Rezoluţiei Parlamentului European din 3 septembrie curent. Această perspectivă comportă un risc ascuns pentru influenţa rusă în Europa de Est (Caucaz etc.) considerate de Moscova drept zona sa exclusivă de „interes privilegiat”. În această situaţie, soluţionarea conflictului transnistrian conform aşa zisului “Plan Kozak 2” (o combinaţie dintre Memorandumul Kozak din 2003 şi elemente noi prezente în proiectul de lege privind statutul autonomiei transnistrene pregătit la cererea lui Voronin, care deocamdată nu este făcut public) ar conferi RM (prin intermediul clasei politice transnistrene şi grupurilor politice loiale de la Chişinău) rolul de satelit al Rusiei în zona Politicii Europene de Vecinătate, având drept scop perturbarea realizării proiectelor Parteneriatul Estic şi Sinergia Mării Negre (alături de Armenia şi în anumite condiţii Ucraina).
• Prevederile recentelor acte emise de Consiliul European şi Parlamentul European denotă o intenţie serioasă a statelor europene de a consolida politicile de securitate, apărare şi referitoare la activitatea pe plan extern a UE, avându-se în vedere inclusiv eventualitatea dezvoltării şi fortificării dimensiunii militare. În acest sens, Rusia îşi doreşte ca soluţionarea conflictului transnistrian să fie avansată, deoarece aceasta implică şi statornicirea  statutului de neutralitate permanentă a RM în schimbul menţinerii integrităţii teritoriale, ceea ce ar putea anula pe viitor participarea Chişinăului în cadrul viitoarei componente militare a UE.
• Problema transnistriană reprezintă pentru Rusia „o fereastră de oportunitate” pentru îmbunătăţirea dialogului cu UE, care parcurge cea mai încordată perioadă de la stabilirea relaţiilor ruso-comunitare. Astfel, prin animarea comunicării în cadrul formatului de negocieri “5+2”, Moscova tinde să redreseze raporturile cu Bruxellul, iniţiativă care se înscrie în acţiunile ruse privind construirea a cât mai multe canale de  negocieri necesare pentru re-apropierea UE de Rusia (cu siguranţă autorităţile ruse vor utiliza dosarele internaţionale şi factorul energetic în acest scop).
• Re-lansarea negocierilor pe marginea conflictului transnistrian constituie pentru Rusia (criticată de UE, NATO etc. pentru acţionarea în contradicţie cu prerogativele sale de parte mediatoare şi pacificatoare în raport cu Georgia şi conflictele din această ţară) un mod eficient de a demonstra eficienţa participării sale în reglementarea situaţiilor de conflict. De fapt, prin aceasta Moscova face încercări de anticipare a demersurilor la nivel internaţional privitor la necesitatea excluderii Rusiei din mecanismele de soluţionare a conflictelor pe spaţiul post-sovietic pe motivul discreditării acesteia în cazul acţiunilor militare “de impunere a păcii” din Georgia. Astfel, dinamizarea soluţionării problemei transnistrene în contextul stabilit de Medvedev şi acceptat de Voronin şi Smirnov ar putea contribui la păstrarea RM în sfera rusă de influenţă,
• Rezolvarea problemei transnistrene este văzută de Moscova drept posibilitate reală în lupta diplomatico-politică pentru recunoaşterea independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud pe plan internaţional. Or, soluţionarea pe cale politică şi în baza unor negocieri cu toate părţile implicate şi cele interesate poate fi utilizată de Rusia pentru a demonstra că soluţia aleasă pentru conflictele abhazo-georgian şi a cel ostetino-georgian (recunoaşterea independenţei) este unică în comparaţie cu celelalte conflicte îngheţate din CSI. Tentativa rusă are drept scop accentuarea faptului că cazul Abhaziei şi Osetiei de Sud este la fel de excepţional ca actualul statut al Kosovo.
• Criza politică din Ucraina şi eventualitatea creării unei coaliţii politice care să ia în considerare factorul rusesc (I. Timoşcenko a fost acuzată de Consiliul de Securitate al Ucrainei de trădare a intereselor naţionale în favoarea celor ruse ) creează la fel condiţii benefice pentru soluţionarea conflictului transnistrian conform liniei politice trasate de Moscova. Importanţa Ucrainei în atenuarea conflictului de pe Nistru este incontestabilă, de aceea instabilitatea politică din această ţară poate avea efecte perverse asupra participării corespunzătoare a acesteia în cadrul mecanismului respectiv de negocieri. Noua strategie de politică externă ucraineană, adoptată cu ajutorul partidului condus de Timoşenko, exclude prioritatea privind soluţionarea conflictului transnistrian (inclusă anterior de Iuşcenko în lista problemelor imperative pentru Ucraina), fapt ce evidenţiază ulterioara implicare efectivă a Kievului în această chestiune. De asemenea, Partidul Regiunilor (partid ucrainean pro-rus) a depus în Parlamentul ucrainean un proiect de decizie privind demisionarea Ministrului de externe, Vladimir Ogrîzko, pe motivul realizării unei politici externe pro-occidentale (această poziţie este susţinută şi de Partidul Comuniştilor din Ucraina). Prin urmare, Rusia poate folosi acest prilej pentru a desfăşura scenariul convenabil vizavi de modelul de reintegrare a RM.
• Conflictul transnistrian conţine un potenţial semnificativ pentru reabilitarea imaginii Rusiei în cadrul comunităţii internaţionale după evenimentele din Caucaz. Succesul proiectului dat ar oferi Moscovei argumente în ce priveşte fezabilitatea formatelor de negocieri şi de menţinere a păcii în care participă componenta rusă, dar şi ar contribui la combaterea efectelor “războiului de 5 zile” dus de forţele militare ruse împotriva statului caucazian (efectele se pot răsfrânge atât asupra atitudinii majorităţii subiecţilor internaţionali privitor la Rusia, cât şi asupra dispoziţiei mediului de afaceri internaţional privind atractivitatea investiţională a Rusiei etc.).
• Reglementarea transnistriană şi viitoarea RM reîntregită poate face parte din planul de acţiuni elaborat şi implementat de Rusia pentru a trasa limitele geo/politice ale zonei libere de NATO. Ultimele acţiuni ale Kremlinului denotă dorinţa acestuia de a extinde acest spaţiu şi asupra Ucrainei şi Azerbaijanului (în prezent cancelariile europene reflectă asupra posibilităţilor desfăşurării unor acţiuni viabile pentru susţinerea politică, economică etc. a acestor două ţări de importanţă majoră pentru statele UE şi NATO). 

Rusia manifestă interes pentru problema transnistriană reieşind din situaţia politică internă din RM. Astfel, în lumina crizei din Caucaz, UE (indirect NATO) vor tinde să securizeze Europa de Est şi Caucaz de pătrunderea tot mai masivă a Rusiei (prin aprofundarea energică a relaţiilor dintre aceste regiuni şi Bruxelles: eventuala liberalizare a regimului de vize cu aceste ţări, includerea acestor ţări în zona comerţului liber cu UE, avansarea, eficientizarea şi/sau perseverarea funcţionării Politicii Europene de Vecinătate şi ale altor dimensiuni ale politicii externe europene). Prin urmare, flexibilitatea preşedintelui moldovean faţă de Moscova ar putea descreşte treptat, în favoarea demersurilor UE. Din aceste considerente soluţionarea conflictului transnistrian după formula propusă de oficialii ruşi ar reduce la maximum influenţa europeană asupra factorilor de decizie de la Chişinău.
Totodată, autorităţile ruse ar putea încerca prin realizarea “Planului Kozak 2” să-şi asigure sprijinul politic în RM indiferent de procentele obţinute de PCRM şi alte partide moldoveneşti devotate Rusiei (prin infiltrarea clasei politice transnistrene în actul central de guvernare). Pe lângă aceasta, sub presiunea eventualei dezintegrări a RM conducerea ar putea accepta determinarea agendei politicii externe a ţării în corespundere cu “propunerile” formulate de Moscova.       
Conflictul transnistrean,  de altfel ca şi acţiunile Rusiei în raport cu Caucazul, Europa de Est, precum şi cu Occidentul, sunt dictate de imperativul fundamentării şi impunerii noii ordini mondiale, prevăzut de Noua Concepţie a Politicii Externe a Rusiei, dar şi de unul din principiile de politică externă lansate recent de preşedintele rus, D. Medvedev (crearea unei ordini mondiale multipolare şi contracararea acţiunilor caracteristice sistemului unipolar). aici articolul original

Anunțuri
Explore posts in the same categories: moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: