Contra-revoluţia rusă împotriva revoluţiei “rozelor”

Acest articol se referă la declaraţiile lui Andrei Ilarionov, ex-consilier a lui Putin, privind intenţia Rusiei de a organiza „o lovitură de stat”  contra conducerii georgiene, care au făcut parte din analiza realizată de mine pe acest subiect încă în luna august curent.

Rezultatul întâlnirii reprezentanţilor statelor NATO, de la Bruxelles, 19 august anul curent, a fost difuzarea  unei declaraţii comune care exprimă poziţia oficială a organizaţiei vizavi de conflictul militar din Georgia. Chintesenţa mesajului lansat de statele NATO a constat în sprijinirea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Georgiei, care sunt în continuare ameninţate de prezenţa forţelor militare ruse pe teritoriul georgian. De asemenea, Alianţa Nord-Atlantică s-a arătat îngrijorată de faptul că Moscova nu respectă cu bună credinţă prevederile Planului “Sarkozy-Medvedev”, în special,  ceea ce vizează retragerea militarilor ruşi pe poziţiile ocupate până la începerea operaţiunilor militare din Georgia. Tărăgănarea acestei proceduri a fost interpretată de Secretarul de Stat al SUA, Condoleezza Rice, drept tentativă de „ a schimba graniţele unui stat nemembru al NATO, dar şi de a destabiliza guvernarea georgiană aleasă în mod democratic”.
Primele două şedinţe în cadrul Comisiei NATO-Georgia, desfăşurate la Tbilisi (15 septembrie a.c) [1] şi la Budapest (10 octombrie a.c) [2] au confirmat atitudinea fermă a statelor NATO în privinţa aspiraţiilor euroatlantice georgiene, precum şi adeziunea lor la principiile suveranităţii, integrităţii şi inviolabilităţii frontierelor Georgiei. Adiţional, reprezentanţii Alianţei Nord-Atlantice şi-au exprimat disponibilitatea să contribuie la dezvoltarea democratică şi parcurgerea în continuare a programului de reforme stipulate în IPAP de către statul georgian (Declaraţia de presă comună a NATO-Georgia, 15 septembrie 2008, Tbilisi). În cadrul întrunirii de la Budapesta, oficialii euroatlantişti au discutat despre ulterioara coordonare a asistenţei dintre NATO şi Georgia în domeniile apărării şi securităţii, reformării acestor sectoare etc. (Comisia NATO-Georgia, la nivel ministerial).

Georgia – ţinta principală a Rusiei
Prin agresiunea militară împotriva Georgiei, Moscova prevedea să atingă obiective favorabile imaginii sale regionale şi internaţionale, dar şi să realizeze diverse interese geo/politice, economice etc. De asemenea, pe lângă faptul că autorităţile ruse au urmărit să apere cetăţenii Federaţiei Ruse şi să pedepsească Georgia pentru “atacul” împotriva regiunii Osetia de Sud, acestea au planificat să demonstreze existenţa unei capacităţi militare înalte ale forţelor militare ruseşti. Despre acest lucru a menţionat recent preşedintele rus, D. Medvedev, în cadrul unei ceremonii de decorare a militarilor ruşi pentru eforturile depuse în cadrul campaniei militare în Georgia.
 Înseşi Germania şi Franţa, unele din cele mai loiale faţă de Rusia state europene, au susţinut în mod oficial integritatea teritorială a Georgiei şi au cerut forţelor militare ruse să părăsească teritoriul controlat de jure şi de facto de Tbilisi. De aceea, tergiversarea Moscovei a trezit suspiciuni privind intenţiile reale ale Moscovei legate de Georgia, precum şi în privinţa credibilităţii acesteia în calitate de partener al Occidentului. Astfel, Rusia trebuia să iniţieze evacuarea trupelor sale militare la 18 august, conform acordului semnat de Saakaşvili şi Medvedev, ceea ce deocamdată nu se îndeplineşte. Iar conform acordului din 12 septembrie curent, acest proces trebuia să finalizeze la 10 octombrie, concomitent, cu preluarea teritoriului de către Misiunea Europeană pentru Monitorizare (EUMM).
Până la acordul ruso-comunitar din 12 septembrie acţiunile Rusiei se încadrează în schemele strategice militare ce prevedeau separarea Tbilisi de regiunea vestică a Georgiei. Autorităţile georgiene califica acest lucru drept încercare de a produce o criză umanitară cu scopul generării unor mişcări sociale interne capabile să răstoarne regimul politic în frunte cu M. Saakaşvili. Anume această perspectivă şi a pus în gardă Occidentul, în special SUA, care ar fi putut, în acest caz, să piardă un partener strategic în regiunea Mării Negre şi Mării Caspice. În lumina acestor evenimente, Condoleezza Rice dăduse de înţeles că Washingtonul nu va permite Moscovei să obţină victorii strategice în Georgia, precum şi să pună bazele unei noi “cortine de fier”.  În timp ce Germania interesată de perspectivele “energetice” din zona caspică, dar şi de potenţialul de transportare a bazinului Pontic (cu această ocazie, Berlinul a lansat anterior Sinergia Mării Negre), propune extinderea Politicii Europene de Vecinătate şi asupra Turkmenistanului. Aceasta a fost conştientă de faptul că dacă Georgia va fi “subordonată” după cum îşi doreşte Rusia, integrarea Azerbaijanului în UE, precum şi ulterioara soartă a Turkmenistanului, ar putea fi puse sub semnul întrebării. Prin aceasta se mai explică şi vizita cancelarului german, A. Merkel, la Tbilisi, unde liderul german nu numai că a sprijinit unitatea teritorială a Georgiei, dar şi a reiterat perspectivele euroatlantice ale Georgiei, criticând dur acţiunile militare întreprinse de Rusia. De altfel, anume datorită consimţământului şi coeziunii manifestate de Germania, Franţa şi alte state NATO reticente faţă de ideea acordării MAP-ului Georgiei, la 19 august, s-a luat o decizie tranşantă privind lansare şi funcţionarea Comisiei NATO-Georgia, după modelul ucrainean.
Aceste măsuri au făcut parte din strategia Rusiei privind desfăşurarea scenariului unei „contra-revoluţii”, care are drept finalitate nu doar slăbirea Georgiei, ci şi subordonarea acesteia prin substituirea politicienilor produşi de “revoluţia rozelor” cu o conducere convenabilă intereselor ruse (acest lucru a fost evocat şi de fostul consilier a lui Putin, Andrei Ilarionov) [4]. La acel moment, Moscova a căutat de urgenţă asemenea personalităţi, doar că imaginea puternică a lui Saakaşvili, împreună cu transformările democratice semnificative care continuă să se producă în societatea georgiană, a îngreunat esenţial acest plan.
Chiar dacă Rusia a declarat că şi-a retras forţele sale din Georgia înainte de termen (adică 10 octombrie), pe teritoriile controlate până la data de 7 august de Georgia (Aghalgori, în regiunea abhază, şi Kodori, în Osetia de Sud) staţionează în continuare trupele ruse. În concluziile şedinţei miniştrilor de externe a statelor UE, din 13 octombrie curent (desfăşurate la Luxembourg) [3], oficialii europeni  au insistat asupra necesităţii respectării depline a celor două acorduri ruso-comunitare privind încetarea focului (8 august şi 12 septembrie curent). Între timp, la nivel oficial liderii ruşi propagă mesaje anti-Saakaşvili, chemând indirect populaţia georgiană să sancţioneze regimul lui Saakaşvili. Nici până în prezent, partea rusă nu a prezentat dovezi care să demonstreze vinovăţia actualului regim de la Tbilisi, ci din contra se statorniceşte ideea unei culpe ruso-georgiene pentru recenta criză din Caucaz.

Implicarea indirectă a Ucrainei
Contextul politic critic din Ucraina conduce la creşterea riscului unei reduceri a ritmului integrării euroatlantice, cauzată de poziţia politică modestă a partidului pro-prezidenţial NU-NS (Ucraina Noatsră-Autoapărarea Npoastră) în Rada ucraineană, precum şi a existenţei unei posibile alianţe între Blocul Iuliei Timoşenko (BIT) şi Partidul Regiunilor (PR) după alegerile parlamentare anticipate curente. Despre aceasta ne vorbeşte şi redacţia Noii Strategii privind Politica internă şi externă a Ucrainei până în 2010, promovată recent de BIT ŞI PR prevede o relaţie modestă cu NATO, neangajarea activă a Ucrainei în lupta pentru MAP, dar şi negocierea unui Acord aprofundat cu UE fără menţiunea unei perspective clare de aderare la Uniunea Europeană. Reieşind din faptul că, I. Timoşenko a fost acuzată în repetate ori de reprezentanţii partidului pro-prezidenţial de trădare de patrie şi de faptul că activează în beneficiul Rusiei, precum şi din motivul că aceasta nu a luat o atitudine promptă şi critică referitor la intervenţia militară a Rusiei în Georgia, apare pericolul unei volatilităţi a vectorului extern al Ucrainei în direcţia Moscovei.
Pe termen scurt şi mediu potenţiala impredictibilitate a Ucrainei poate avea efecte indirecte asupra sinergiei eurotlantice în Europa de Est (inclusiv Caucaz), ceea ce va afecta în mod cert şi Georgia, sporind în mod latent probabilitatea unei „contra-revoluţii” împotriva lui Saakaşvili. Din aceste considerente atât NATO, cât şi UE, trebuie să creeze mecanisme efective de menţinere şi aprofundare a euroatlantizării şi europenizării concomitente şi/sau combinatorii a statelor Europei de Est, focusându-se în acest sens pe polurile integratorii regionale reprezentate de Ucraina şi Georgia.

Referinţe:

  1. NATO-Georgia Joint Press Statement, http://www.nato.int/docu/pr/2008/p08-115e.html

2. NATO-Georgia Commission meets at Defence Ministers level in Budapest , http://www.nato.int/docu/update/2008/10-october/e1010c.html

3. Council Conclusions on Georgia/Russia, 2897th EXTER AL RELATIO S Council meeting
Luxembourg, 13 October 2008

4. Saakashvili saved Georgia from coup, former Putin aide says, http://euobserver.com/9/26921/?rk=1

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Rusia pretutindeni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: