Ucraina mai aproape de UE decât de NATO

Criza politică din Ucraina a obţinut continuare odată ce Preşedintele ucrainean, V. Iuşcenko, a decretat stoparea actului prezidenţial prin care se stabilea data alegerilor parlamentare anticipate pentru 7 decembrie 2008. Decizia şefului statului ucrainean ar putea fi influenţată de perturbaţiile care au loc în sistemul financiar şi bancar internaţional, dar şi de presiunile externe exercitate prin intermediul instituţiilor financiare internaţionale (în presă s-a vehiculat despre posibilele condiţii impuse de Fondul Monetar Internaţional privitor la crearea unei coaliţii gurvernamentale de către formaţiunile politice parlamentare ucrainene în schimbul acordării unui ajutor financiar  pentru depăşirea efectelor crizei financiare internaţionale). Negocierile demarate de actuala gurvernare privind achiziţionarea gazelor naturale ruseşti ar putea constitui un alt motiv care a determinat amânarea scrutinului electoral pentru data de 14 decembrie. Această situaţie incertă din cadrul politicului ucrainean reduce esenţial şansele Ucrainei de a obţine MAP-ul în luna decembrie a.c, în cadrul şedinţei Miniştrilor de externe ai statelor NATO. Spre deosebire de perspectivele euroatlantice, integrarea europeană nu este expusă unor ameninţări serioase, nici din partea factorilor interni şi nici a celor externi.

NATO- obiectiv dificil pentru Ucraina
Asigurările membrilor NATO privind perspectivele sigure ale Ucrainei de a adera în viitor la blocul Nord-Atlantic, acordate în cadrul Summitului de la Bucureşti din aprilie curent, nu au redus din scepticismul Germaniei, Franţei şi a altor state euroatlantice reticente vizavi de eventualitatea acordării Acordului privind pregătirea pentru aderare la NATO (MAP) Ucrainei. În loc să consolideze forţele pro-ucrainene din cadrul NATO, criza din Caucaz a scos în evidenţă „poziţia” forte a adversarilor ideii de a propulsa Kievul în rândul capitalelor euro-atlantice. Printre principalele argumente invocate de opozanţi se numără:
• NATO nu este îndeajuns capabilă să ofere acel grad de securitate beneficiari ai cărei tind să devină Ucraina şi Georgia. Alianţa nu este pregătită de o confruntare directă cu Rusia, neavând în palmares nicio strategie în acest sens. Datorită potenţialului său nuclear, dar şi a dependenţei statelor NATO de sursele energetice ruseşti , piaţa de desfacere rusă, ponderea în dosarele internaţionale (Afganistan, Iran, Coreea de Nord etc.), Rusia nu poate vizată în calitate de potenţial adversar al UE şi respectiv al NATO. [1]
• Aderarea Ucrainei şi Georgiei la NATO “nu este în interesul Europei”[2], care cu tot dinadinsul încearcă să elimine obstacolele produse de războiul de 5 zile iniţiat de Moscova împotriva „regimului lui Saakaşvili”, pentru a pune în final bazele negocierilor privind semnarea unui acord strategic ruso-comunitar.
• Apropierea „forţată” de NATO a Ucrainei poate conduce la generarea unei catastrofe geopolitice regionale, legate de posibila dezmembrare a statului ucrainean, la  care a făcut aluzie V. Putin în cadrul Summitului NATO de la Bucureşti, dar şi alţi oficiali ruşi cu diverse ocazii (inclusiv pe teritoriul ucrainean, spre exemplu, primarul general al Moscovei, Iurii Lujkov, în Crimeea). Dispoziţia anti-NATO în societatea ucraineană constituie o un alt element exploziv, pe care îl invocă Germania [3] şi Franţa, vorbind despre dificultăţile care pot apărea la examinarea candidaturii Ucrainei pentru MAP, dar şi eventual aderarea propriu-zisă a acesteia la Alianţa Nord-Atlantică.
• Comportamentul incoerent şi  distructiv al unor reprezentanţi ai forţelor “oranjiste”, principalii promotori ai valorilor euroatlantice, din 2004 încoace, subminează procesul de integrare a Ucrainei în spaţiul euroatlantic. Astfel, dialogul Blocului Iuliei Timoşenko cu Moscova şi acţiunile care au precedat încălzirii relaţiilor dintre acestea (caracterizate prin „relaxarea” clauzelor din Strategia pentru Politica Externă a Ucrainei în ceea ce priveşte aderarea la NATO, temperarea retoricii în raport cu Moscova, mai ales în ajunul şi  după evenimentele din Caucaz), au contribuit la conturarea unor certitudini referitoare la disonanţa voinţei politice în Ucraina (unul din argumentele puternice ale susţinătorilor perspectivei euroatlantice pentru Kiev, care nu putea fi neglijat şi nici influenţat de opozanţii acestei idei).
• Proliferarea tot mai activă a proiectului rusesc privitor la crearea unui nou sistem de securitate pan-europeană, care va aduna împreună statele neutre/neaderente la blocuri militare (inclusiv Ucraina, RM, dar şi alte state non-NATO) şi organizaţiile militare existente de pe întreg spaţiul euro-atlantic. În viziunea strategilor ruşi, iniţiativa dată va exclude necesitatea aderării la NATO şi va avantaja acele voci politice atât din Rusia, cât şi din statele ex-sovietice actualmente cu orientare pro-americană (sau cu înclinare potenţială spre NATO şi SUA), care argumentează extinderea NATO spre Est drept pericol la adresa securităţii naţionale a Federaţiei Ruse.

Indiferent de aceste premise nefavorabile aspiraţiile euroatlantice ucrainene vor fi capabile să se dezvolte în continuare în condiţia unor circumstanţe specifice:
• Orice putere politică care va succede la Casa Albă guvernarea în frunte cu G. W. Bush (atât democraţii, cât şi republicanii) îşi va consacra agenda politicii externe problemelor europene şi anume Europei de Est şi convergenţei acesteia la NATO.
• Alegerile parlamentare din Ucraina se vor solda cu victoria forţelor pro-europene şi euroatlantice.
• Relaţiile amicale ale I. Timoşenko cu liderii de la Kremlin sunt fictive, făcând parte din stratagemele electorale ale experţilor “oranjişti” orientate spre atragerea electoratului dezamăgit în Iuşcenko şi Ianukovici (adică, „purificarea geopolitică” a forţelor democratice ucrainene, în special a Blocului Iuliei Timoşenko şi revenirea lor la retorica pro-occidentală autentică şi ireversibilă).
• Promovarea dinamică a valorilor şi imaginii veritabile ale NATO atât la nivel local, în Ucraina, cât la nivel regional, în celelalte state din Europa de Est.
• Ameliorarea situaţiei în Georgia, stabilizarea Caucazului şi indirect pregătirea lor pentru avansarea relaţiilor cu NATO, ceea ce va prezenta un mediu propice pentru atragerea indirectă a Ucrainei ca efect al sinergiei euroatlantice regionale.
• Coalizarea statelor europene în vederea contracarării iniţiativelor Rusiei de a se implica în afacerile interne ale statelor din regiune, în baza noilor principii ale politicii externe ruseşti.
• Slăbirea Rusiei în rezultatul crizei financiare internaţionale şi repercusiunile nefaste ale acesteia asupra situaţiei socio-economice ruse ar putea distrage atenţia Moscovei, sau cel puţin ar putea crea concurenţă, de la subiectele ce ţin de realităţile geo/politice regionale.
• Accederea la putere în RM a unor forţe pro-occidenatele şi euroatlantiste, în situaţia funcţionării unui regim similar în Ucraina, va condiţiona reanimarea GUAM-ului, ceea ce în mod latent va consolida şi canaliza eforturile, energiile politice, economice, sociale etc. în vederea atragerii regiunii, per ansamblu, în procesele integraţioniste de tip euroatlantic şi european.
• Realizarea de către statele UE a unor investiţii de natură diferită pentru a diversifica sursele de agenţi energetici (revigorarea proiectului NABUCCO, punerea în aplicarea a unui sistem general european de re/acţionare în probleme energetice, concentrarea eforturilor în vederea “zădărnicirii” constituirii  „OPEC-ului în sfera gazelor naturale” preconizat spre lansare pentru data de 18 noiembrie 2008, la Moscova, etc.).

UE – obiectiv „tangibil” pentru Ucraina 

Integrarea europeană este un proiect mai fezabil pentru conducerea Ucraineană, atât graţie sprijinului incontestabil în rândul populaţiei ucrainene, cât şi datorită poziţiei loiale a statelor europene în privinţa vocaţiei europene a Ucrainei, exprimate în cadrul Declaraţiei comune asupra unui Acord de Asociere dintre UE şi Ucraina, prezentate la 9 septembrie 2008 (indiferent de faptul că în acest document nu se menţionează nimic despre termenii unui viitor european asigurat pentru Kiev). Acordul de asociere va deschide o serie de oportunităţi pentru „infiltrarea” constantă a Ucrainei, respectiv şi a regiunii, în structurile europene. Negocierile pe marginea lui vor dura în timp datorită complexităţii relaţiilor comunitaro-ucrainene, dar alături de PEV, Parteneriatul Estic şi alte iniţiative europene de acest gen, întreaga regiune are posibilitatea să se integreze mai facil în UE, în comparaţie cu NATO.
Cel mai recent semnal în favoarea Ucrainei este votul pozitiv al Parlamentului European pe marginea Rezoluţiei privind condamnarea “Golodomorului”, calificat acum şi de europeni drept genocid îndreptate împotriva populaţiei ucrainene şi crimă împotriva umanităţii.[4] Decizia Parlamentului European dă câştig de cauză Ucrainei, care în perioada preşedinţiei lui Iuşcenko şi-a activizat activitatea diplomatică şi cea a politicii externe în general în sensul extinderii numărului statelor care sprijină cauza ucraineană. De asemenea, aceasta va conduce la creşterea ponderii campaniei internaţionale a Ucrainei direcţionate întru recunoaşterea foametei organizate din anii 1932-1933 drept acţiune premeditată organizată de URSS, dar şi eventualitatea unei victorii similare celei din Parlamentul European şi în Adunarea Generală a ONU. Gestul UE este extrem de semnificativ pentru aspiraţiile europene ale Ucrainei, care se vor intensifica şi mai mult, şi ar putea contribui chiar şi la consolidarea elitelor politice ucrainene pentru a traversa cât mai rapid şi sigur actuala criză politică.
În afară de acestea, votul parlamentarilor europeni conturează o nouă situaţie în relaţiile ruso-comunitare. Astfel, aceasta denotă faptul că europenii se acomodează cu ideea unei responsabilităţii crescânde pentru Europa de Est şi a unei poziţii mai puţin timide în raport cu Rusia (care recent subestima în totalitate capacitatea statelor UE de a fi univoci în raport cu Moscova). Desigur, nu trebuie exclusă şi versiunea conform căreia parlamentarii europeni ar fi favorizat poziţia Ucrainei ca reacţie la informaţia despre crearea “a unui cartel al statelor producătoare şi exportătoare de gaze naturale” (sub conducerea şi la iniţiativa Rusiei, care pierde sume considerabile de pe urma ieftinirii galopante a petrolului).
În orice caz, atitudinea manifestată actualmente de europeni este în avantajul progresării proiectului european pentru Ucraina, chiar dacă unii din aceştia se opun cu fermitate includerii acesteia în NATO, care ar facilita enorm procesul de integrare europeană coordonat de Kiev.
Referinţe:
1. Рыбачук: НАТО не способно защитить новых членов, http://www.newsukraine.com.ua/news/127755/
2. Министр Франции по делам Европы Жуйе высказался против вступления Украины в НАТО, http://www.newsukraine.com.ua/news/127754/
3. Госсекретарь МИД ФРГ подтвердил готовность Германии продолжать диалог с Украиной, http://www.newsukraine.com.ua/news/127748/
4. Европарламент признал Голодомор преступлением против человечества, http://www.newsukraine.com.ua/news/127778/

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Relaţii Internaţionale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: