Reuniunea OSCE de la Helsinki – o nouă proiecţie a divergenţelor dintre Rusia şi Occident

Cea de-a XVI-a reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa a elucidat perpetuarea unor divergenţe în dialogul dintre Federaţia Rusă şi statele occidentale (marea lor parte). La baza acestei stări de animozitate se află viziunile eterogene asupra evenimentelor din Georgia din august 2008, poziţiile contrare vizavi de viitorul securităţii euro-atlantice, precum şi disputele în jurul Tratatului FACE. Productivitatea scăzută a acestui forum s-a evidenţiat prin neadoptarea Declaraţiei politice finale a reuniunii ministeriale a OSCE şi respectiv omiterea Declaraţiilor cu referire la Republica Moldova şi Azerbaijan.

Occidentul –  opozantul Rusiei

Majoritatea statelor occidentale s-au opus iniţiativei ruse privitor la un sistem de securitate euro-atlantică reînnoită, motivând acest lucru prin informarea şi analiza insuficientă pe marginea acestei propuneri. Nici măcar faptul că iniţiativa Moscovei a fost susţinută anterior de către preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, nu a contribuit la promovarea acestei idei.

Reticenţa capitalelor occidentale este cauzată de neînţelegerea rolului unui sistem de securitate nou, atunci când ceea ce s-a produs la Helsinki în 1975 conferă un grad de siguranţă relativ înalt privind idivizibilitatea frontierelor europene. Chiar dacă propunerea Rusiei nu prevede, deocamdată, suspendarea principiilor şi prevederilor acordurilor europene în vigoare, oricum cele trei revendicări (statele nu trebuie să asigure securitatea sa din contul securităţii străine; reţinerea de la acţiuni care ar putea duce la destabilizarea spaţiului comun de securitate; dezvoltarea ulterioară a blocurilor militare nu trebuie să aibă loc în detrimentul securităţii celorlalţi exponenţi ai potenţialului sistem euro-atlantic de securitate de natură pro-rusă) propagate în ultimul timp de autorităţile ruse, sunt tratate cu suspiciune de către statele NATO şi UE. În mare parte iniţiativa lansată iniţial de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, reprezintă nimic altceva decât re-interpretarea noii strategii ruse pentru politica externă (aprobată la 15 iulie 2008) în scopul remodelării contextului politicii externe şi securităţii euro-atlantice în corespundere cu interesele ruse în Europa, dar şi pe plan internaţional. Emergenţa egocentrismului rusesc devine şi mai de temut reieşind din agresivitatea Rusiei în relaţie cu statele post-sovietice (războiul din Georgia, „războiul hidrocarburilor” cu Ucraina, Belarus şi RM, embargourile economice, etc.), combinată de tendinţa Kremlinului de a-şi subordona în mod abuziv spaţiul CSI. Mai mult decât atât imaginea Rusiei nu s-a îmbunătăţit esenţial, chiar dacă apar tot mai multe dovezi că Georgia ar fi început prima operaţiuni militare preventive împotriva Osetiei de Sud. Or, nici statele UE şi cele din cadrul NATO, nici cele din vecinătatea lor nu au căzut de acord asupra demarării negocierilor la nivel înalt privind instituirea unei noi platforme de securitate. Primele se eschivează de la participarea la un fel de împărţire a sferelor de influenţă geo/politică, cu Rusia putinistă, în detrimentul dreptului statelor la suveranitate şi integritate teritorială (Ucraina, Georgia, Republica Moldova, celelalte state caucaziene), deoarece arhitectură de securitate susţinută de Rusia prevede în prim plan stabilirea unor reguli de conduită între SUA, UE şi Rusia (şi o serie de organizaţii pro-ruse: CSI şi Organizaţia Tratatului Securităţii Colective).  Iar statele din afara UE şi NATO, dar şi din vecinătatea apropiată a Rusiei – Ucraina, Republica Moldova, statele caucaziene, Belarusul, interpretează de o manieră peiorativă şi/sau ambiguă proiectul rusesc (în special Ucraina şi Georgia), calificându-l drept o tentativă de a legitima dominaţia geo/politică a Rusiei asupra spaţiului ex-sovietic.
Circumstanţele descrise s-au suprapus peste discuţiile generale în cadrul reuniunii ministeriale de la Helsinki. Drept urmare a respingerii demersului rus au eşuat tratativele asupra conţinutului Declaraţiei politice, dar şi a celorlalte documente preconizate spre semnare. Ţinând cont de dispoziţia participanţilor la întrunirea ministerială a OSCE, putem considera că o cauză a acestui rezultat poate fi sentimentul de frustrare a Rusiei pentru faptul ignorării iniţiativei privind formarea unui sistem nou de securitate. Varianta Declaraţiei politice asupra căreia a insistat partea rusă făcea abstracţie de multe lucruri legate de Tratatul FACE, dar şi de interpretarea războiului din Georgia şi independenţa regiunilor separatiste georgiene,  poziţie diametral opusă celei susţinute de statele membre NATO şi UE, precum şi cele din Politica Europeană de Vecinătate (Ucraina, Georgia, în  mod parţial de RM). În final, sub incidenţa lipsei de consens între părţile participante la reuniune (aici poate fi distinsă poziţia ostilă şi de non-negociabilă a reprezentantului rus, Serghei Lavrov) nu au fost aprobate nici Declaraţiile cu privire la RM şi Azerbaijan (chiar dacă revendicările vizavi de aceste ţări au fost susţinute de majoritatea statelor euro-atlantice la nivel de declaraţii politice).

Comportamentul RM la Helsinki – o nouă stratagemă a conducerii moldovene

Reacţiile părţii moldovene observate în cadrul reuniunii ministeriale a OSCE au ridicat o serie de întrebări legate de conţinutul real al relaţiilor moldo-ruse, precum şi referitor la gradul de sinceritate al Chişinăului faţă de Bruxelles. Mesajele difuzate de Ministerul afacerilor externe în perioada reuniunii de la Helsinki au avut mai multe menţiuni critice la adresa Rusiei, în ceea ce priveşte Tratatul FACE şi retragerea “deplină, neîntârziată şi necondiţionată” a prezenţei militare ruse de pe teritoriul RM (Alocuţiunea Ministrului moldovean de externe, Andrei Stratan, la sesiunea de închidere a reuniunii a 16-a a Consiliului de Miniştri al OSCE, www.mfa.gov.md). Din contra, cu referinţe pozitive au fost apreciate activitatea UE şi a SUA în problema transnistreană, dar şi în general pe plan regional (totuşi, ministrul moldovean a evitat să detalieze cazurile de succes ale UE şi SUA pe plan regional!!!).
Iniţial MAEIE-ul moldovean a difuzat un comunicat din presă (Consiliul Ministerial al OSCE de la Helsinki şi-a încheiat lucrările, www.mfa.gov.md, 5 decembrie 2008) prin care nu doar că a afirmat calificative mai puţin notabile privitor la Rusia (evacuarea trupelor şi armamentului rusesc din raioanele de Est ale RM), dar şi a readus în discuţie ideea transformării misiunii de pacificare ruseşti într-o “misiune multinaţională cu mandat internaţional” (afirmaţie similară a fost făcută şi de către Andrei Stratan în Alocuţiunea sa). Pe lângă aceasta, autorităţile moldovene au făcut public faptul că RM (alături de Ucraina) s-a alăturat declaraţiei statelor NATO referitor la necesitatea îndeplinirii de către Rusia a angajamentelor de la Istanbul.
Totalitatea acestor observaţii urmează să fie analizate prin prisma politicii externe „de moment” a autorităţilor moldovene, care încearcă să demonstreze cu vehemenţă orientarea sa pro-occidentală (pentru a tempera critica statelor occidentale vizavi de situaţia defectuoasă a democraţiei în RM, pe de o parte, şi pentru a obţine capital electoral în RM şi credibilitate politică de la capitalele europene, pe de altă parte, mai ales după seria de manifestări ale partidelor politice locale pe tematica respectivă). Despre conotaţia electorală a acţiunilor autorităţilor RM în decursul reuniunii de la Helsinki ne vorbeşte şi diferenţa dintre mesajul exprimat în cadrul OSCE şi cel lansat iniţial surselor mass-media locale. Prin urmare, în primul caz reprezentantul moldovean critică cu precauţie Rusia (dar desigur în mod nesignifiant în comparaţie cu reacţia generală faţă de Moscova), încercând să se alăture demersului statelor occidentale, dar în nici-un caz să ocupe o poziţie ostilă Moscovei (în acest fel, conducerea RM tinde să convingă Occidentul şi Rusia de faptul că ea este adeptul politicii externe „multivectoriale” în vederea obţinerii anumitor dividende politice). În timp ce în cazul comunicatului de presă mediatizat în RM  pot fi regăsite atitudine şi poziţie mai dure faţă de Rusia, inclusiv prin amintirea demersurilor NATO (însă numai în context comun cu Ucraina – pentru a se proteja de eventuale reacţii din partea autorităţilor ruse). Pentru a-şi reabilita imagine ştirbită în urma numeroaselor acţiuni dedicate revendicării “retragerii armatei ruse din RM” (spre exemplu, caravana „Retragerii armatei ruse de pe teritoriul RM”, organizată de PL), soldată cu încălcările drepturilor omului etc., actuala conducere s-a hotărât să folosească reuniunea OSCE pentru a lipsi partidele din opoziţie de un demers politico-electoral în acest sens.
În realitate, raţiunea autentică a guvernării comuniste poate fi dedusă din acţiunile acesteia. Astfel, eventualitatea unei atitudini contrare Rusiei poate fi considerată dubioasă, atât timp cât Chişinăul participă activ la procesul de pregătire pentru preluarea efectivă a conducerii în cadrul CSI, nu are specificat o mare parte din conţinutul politic al Alocuţiunii exprimate de A. Stratan la Helsinki în cadrul Concepţiei Securităţii Naţionale etc. În schimb, poziţia faţă de NATO este extrem de reţinută şi ambiguă, ceea ce este relevat chiar şi de comunicatul de presă lansat cu ocazia reuniunii ministeriale a OSCE, unde nu este clar la ce declaraţie a statelor NATO cu referire la FACE se subscrie RM, precum şi de ce se menţionează numai Ucraina, dar nu şi Georgia referindu-se la statele asociate la declaraţia “necunoscută” a Alianţei Nord-Altantice (Chişinăul în mod premeditat evită să facă orice asociere cu Georgia după evenimentele din august a.c., atât din cauza conflictului transnistrean propriu-zis, cât şi reieşind din loialitatea acestuia faţă de Moscova).
În orice caz, actualmente mişcările autorităţilor moldovene în cadrul OSCE vor fi abundate de incertitudine, atât timp cât Chişinăul nu va renunţa la construirea agendei politicii sale externe în dependenţă de interesele politice conjuncturale şi nu va se axa pe favorizarea intereselor şi priorităţile naţionale strategice ale RM. 

Preşedinţia elenă – continuarea declinului OSCE ?

Preşedinţia elenă a OSCE preluată pentru anul 2009 ar putea păstra status-quo-ul stării de lucruri actuale din cadrul organizaţiei, reieşind din emergenţa problemelor prezente (consecinţele războiului din Georgia, impasul Tratatului FACE, conflictele îngheţate) şi eventuala lor agravare, precum şi din raţionamentul lipsei unei probaţiuni în timp a Greciei în sfera politicii şi securităţii euro-atlantice. Cu toate acestea, reprezentanţa elenă la reuniunea de la Helsinki (4-5 decembrie) şi-a exprimat angajamentul de a continua discuţiile, la cel mai înalt nivel, în privinţa securităţii euro-atlantice (www.osce.org, 5 decembrie 2008), ceea ar putea asigura continuitatea demersului Rusiei în vederea revizuirii sistemului de securitate euro-atlantic. Interesele economice pregnante imprimate în politica externă a Greciei în raport cu Rusia (exprimată prin poziţii politice favorabile de multe ori Moscovei atât în cadrul UE, cât şi NATO) ar putea transforma activitatea ulterioară a Atenei în fruntea OSCE în acţiuni de advocacy şi lobby pentru iniţiativa rusă focusată pe construirea unei arhitecturi noi ai securităţii euro-atlantice.
Cu toate acestea, spre deosebire de Finlanda, implicarea Greciei în soluţionarea conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre ar putea avea rezultate mai palpabile graţie experienţei diplomaţiei elene în contextul „problemei cipriote”.

În concluzie, adoptarea unei Declaraţii politice corespunzătoare actualelor necesităţi ale sistemului de relaţii euro-atlatic eşuează deja 6 ani consecutiv, ceea ce reprezintă o ameninţare directă pentru securitatea şi stabilitatea acestui spaţiu. Întârzierea realizării unor progrese în acest sens va conduce imediat la o concurenţă şi mai acerbă între NATO (SUA) şi Rusia, în care rolul de supapă îl va deţine UE. Deocamdată este dificil de stabilit o strategie euro-atlantică în raport cu Rusia, pentru a atenua şi a revitaliza dialogul cu ea. De aceea, capitalele europene preferă să se concentreze pe proiecte şi probleme regionale particulare pentru a relaţiona adecvat cu Moscova, în timp ce SUA sunt preocupate de re-evaluarea priorităţilor pe plan extern. În acest context, statele europene din afara UE şi NATO (Ucraina, statele caucaziene, RM şi Belarus) urmează să manevreze în continuare între Occident şi Rusia, totodată, unele încercând să devină parte componentă ale proiectelor politice pro-occidentale din regiune (Ucraina, Georgia), iar altele încercând să-şi consolideze neutralitatea geo/politică orientând politica lor externă strict necesităţilor interne ale conducerilor politice (RM, Belarus, Armenia, Azerbaijan).

Anunțuri
Explore posts in the same categories: OSCE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: