Bilanţul “războiului gazelor”

Acordul semnat de prim-ministrul rus, Vladimir Putin şi cel ucrainean, Iulia Timoşenko, pe data de 19 ianuarie curent, a pus capăt crizei gazelor. Deocamdată secretariatul preşedinţiei ucrainene apreciază acest document drept un act de prejudiciere a intereselor Ucrainei, preţul la gazele ruseşti importate din Rusia circumscris în acest acord decenal (2009-2019) fiind inacceptabil şi reprezentând o abatere serioasă de la obiectivele stabilite de Victor Iuşcenko (în special, în ce priveşte ridicarea treptată şi concomitentă a preţului la gazele ruseşti furnizate de Rusia şi cel prevăzut pentru tranzitare, după cum stipula Memorandumul din octombrie 2008, parafat de Moscova şi Kiev). În timp ce europenii exprimă reticenţă maximală vizavi de semnarea şi implementarea acestui acord bilateral. Astfel, Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, a tratat cu reţinere înţelegerea atinsă de partea ucraineană şi cea rusă, exprimându-şi regretul că acest lucru nu a fost realizat mai devreme. De asemenea, la Bruxelles în faţa jurnaliştilor, oficialul european a lansat critici dure la adresa Moscovei şi Kievului, menţionând că nu a observat asemenea “manieră de purtare a negocierilor” nici atunci când participa activ la procesele de negocieri în Africa (www.echo.msk.ru, 20.01.09). În altă ordine de idei, preşedintele Comisiei Europene a subliniat faptul că criza gazelor a reprezentat o lecţie şi o decepţie pentru UE privind credibilitatea Ucrainei în calitate de stat transportator şi a Rusiei – de furnizor. Obiecţiile categorice ale şefului comisiei europene developate recent s-au referit în mare parte asupra necesităţii “diversificării multidimensionale” a ţărilor furnizoare, rutelor de tranzit şi a resurselor energetice utilizate de Uniunea Europeană (acest fapt remarcă atitudinea reală cristalizată în cadrul UE privitor la partea vinovată cel mai mult de escaladarea crizei gazelor, care conform opiniilor formulate de Jose Manuel Barosso se înclină mai mult spre Rusia decât Ucraina – „ţări funizoare” vs. “rute de transportare”). Dispoziţia generală prezentă la Bruxelles şi în celelalte capitale este de natură mai negativistă faţă de Rusia, decât în perioada Războiului din Osetia de Sud. În primul rând, din cauza faptului că criza gazelor a afectat în măsură mult mai mare interesele unui grup numeros de membri ai UE (pierderi considerabile pentru economiile europene, precum şi repercusiunile socio-umanitare pe care le-a generat sistarea completă sau parţială a livrărilor de gaze din Rusia via Ucraina). Drept dovadă pot servi declaraţiile oficialilor europeni chiar după sfârşirea “războiului gazelor”, care pe de o parte constată existenţa probelor care demonstrează nevinovăţia Ucrainei de presupusa sustragere a gazelor ruseşti destinate consumatorilor ucraineni (Andris Piebalgs, comisarul european pentru afaceri în domeniul energeticii, Kiev, www.unian.ua, 20.01.09), iar pe de altă parte notează erodarea încrederii faţă Rusia incapabilă să garanteze furnizarea gazului rusesc către UE şi Ucraina inaptă să asigure transportarea lor (Jose Manuel Barosso, preşedintele comisiei europene, Bruxelles, www.unian.ua, 20.01.09).
În pofida faptului că, Victor Iuşcenko a criticat rezultatele acordului semnat de Timoşenko cu partea rusă, pe motivul convenirii asupra unui preţ de bază de 450$ ce ar putea fi extins pe o perioadă de 10 ani, omiterii majorării simultane a preţurilor la gaze şi cel pentru tranzitare. Totodată, preşedintele ucrainean a atras atenţia asupra preţului de 380$ obţinut în urma reducerii de 20% din 450$, în condiţiile când preţul pentru Germania constituie 280$ pentru o mie de metri cubi. De asemenea, şeful statului a pus la îndoială raţionalitatea acceptării menţinerii costului pentru tranzitare similar anului 2008 (1,7$) în 2009, ceea ce în realitate ar însemna achitarea unei sume de 450$ fără nicio reducere. Cu toate acestea, liderul ucrainean a decis să nu intervină în vederea revizuirii acestei chestiuni. Aceasta se datorează inclusiv factorului european. Astfel, la începutul zilei de 20 ianuarie curent, la iniţiativa părţii europene, a avut loc o convorbire telefonică în cadrul căreia, Jose Manuel Barosso, a salutat rezultatele atinse de Victor Iuşcenko la negocierea asupra livrărilor de gaze ruseşti şi a tranzitului, cu partea rusă. De asemenea, sunt ilustrative semnalele pozitive emise de comisarul european, Adris Piebalgs, privitor la lipsa de dovezi care ar demonstra vreo culpă a Ucrainei în acest conflict, dar şi în privinţa faptului că disputa ruso-ucraineană nu va marca relaţiile dintre UE şi Ucraina, precum şi cooperarea dintre acestea în cadrul Parteneriatului Estic. Sub acest impact, în pofida pretenţiilor existente faţă de acord, Victor Iuşcenko nu a putut să militeze în vederea denunţării lui. De fapt, preşedintele ucrainean încearcă să folosească circumstanţele date pentru a colecta anumite dividende politice, mai ales în contextul “triumfului” obţinut de principalul său rival, Iulia Timoşenko, la Moscova. În cadrul conferinţei de presă comune (20.01.09, www.unian.ua), în prezenţa preşedintelui belorus, Alexandr Lukaşenko, preşedintele ucrainean a reiterat faptul că criza a fost generată de Rusia, cu scopul de a discredita Ucraina şi că din acest “război” UE, Ucraina, Rusia au ieşit „jucători mari”, exprimându-şi convingerea că această criză va forţa atât Ucraina, cât şi UE să se ataşeze mai serios faţă de înţelegerea în sfera gazelor cu Rusia.
În realitate, nici-una din ţările europene implicate în conflict nu va mai avea aceeaşi atitudine faţă de Rusia, cât priveşte Ucraina – apar tot mai multe dovezi care demonstrează gradul practic redus de vinovăţie în producerea crizei (chiar şi autorităţile ruse au declarat că nu vor ataca în instanţă partea ucraineană, indiferent de faptul că anterior aducea acuzaţii grele la adresa Kievului, ceea ce denotă faptul că Moscova sau nu are probe suficiente în acest sens sau nu doreşte să dea startul unei reacţii în lanţ care ar putea afecta în primul rând compania rusă “Gazprom”). Cu toate acestea, în acest război au fost atât perdanţi, cât şi câştigători. Printre cei mai importanţi învingători pot fi numiţi:
• I. Timoşenko este principalul câştigător, primind posibilitatea de a folosi această dispută pentru a obţine capital electoral semnificativ în ajunul electoralelor.
• Belarus şi Turcia au avut şi ele de câştigat de pe urma acestei crize. Belarusul a obţinut noi pârghii pentru a promova eficient proiecte energetice care implică teritoriul său (EMAL-EUROPA 2), dar şi s-a repoziţionat în raport cu UE, care va tinde să influenţeze mai activ vecinătatea estică pentru a evita posibile eventuale crize. Turcia a primit posibilitatea de a-şi sublinia semnificaţia drept traseu de tranzitare pentru Europa, făcând lobby pentru cauza sa europeană. Atenţia europenilor faţă de Ankara ar putea creşte şi din motivul că Turcia va figura în calitate de partener central în realizarea proiectelor energetice de furnizare alternativă a hidrocarburilor din regiunea Caspică (NABUCCO, Gazoductul Sudic etc.).
• Norvegia, Algeria etc. au avut de câştigat în această perioadă drept urmare a redirecţionării cererii pentru gaze în Europa.
• Victor Iuşcenko a primit careva dividende la finalul acestei crize, demonstrându-şi statutul de factor de decizie semnificativ şi eficient în faţa Bruxellului. Din punctul de vedere al tehnologiilor politice, Iuşcenko şi-a statornicit şi probabil chiar ridicat gradul de susţinere în rândul alegătorilor pro-occidentali din Ucraina, spre deosebire de Timoşenko, care este asociată tot mai mult cu “omul Rusiei”.
• RM şi conducerea comunistă, de asemenea, au tras foloase de pe urma acestei crize, fortificându-şi influenţa asupra electoratului moldovean înainte de alegeri, dat fiind faptul că a demonstrat capacitatea de a ţine sub control situaţia în perioada ce criză, dar şi loialitate faţă de Rusia. Totodată, după această criză Chişinăul va primi un atu major în negocierile cu UE privind semnarea unui nou Acord bilateral, dar şi în contextul dimensiunii estice a Politicii Europene de Vecinătate (utilizând criza gazelor drept “sperietoare”).
• În linii generale, UE a avut de asemenea de câştigat, concentrându-şi atenţia şi eforturile necesare pentru revizuirea şi consolidarea securităţii energetice europene, abordând serios problema diversificării surselor de furnizare a gazelor, rutelor de tranzitare etc. În acelaşi timp, inerţia dată ar putea fi susţinută activ de SUA, care pe parcursul războiului gazului a făcut o serie de demersuri către Bruxelles vizavi de imperativul energetic.   
 
Numărul celor care au pierdut în această criză este mai mic, dar la fel de semnificativ:
• Rusia poate fi considerat cel mai mare perdant. Acest lucru l-a recunoscut şi renumitul Zbigniew Bzerzinski recent. Astfel, pe lângă costul financiar substanţial nejustificat pe care l-a avut Rusia în această criză, aceasta şi-a deteriorat definitiv imaginea în rândul statelor europene, mai ales după conflictul militar din Georgia, ceea ce îi va crea dificultăţi în promovarea şi realizarea proiectelor energetice Nord Stream şi South Stream. De asemenea, Moscova nu şi-a atins obiectivul de a discredita Ucraina, căci europenii au recunoscut deja că aceasta nu este vinovată de declanşarea crizei, iar oficialii NATO au confirmat faptul că demersul euro-atlantic ucrainean rămâne valabil în continuare.
• Ucraina a avut de asemenea de pierdut, deoarece a fost impusă în final, prin intermediul I. Timoşenko, să achite preţuri mari pentru gazele ruseşti, ceea ce va diminua creşterea economică ulterioară a Ucrainei. Acest război a fost desfăşurat paralel cu unul  informaţional, în care Kievul a pierdut foarte mult în ceea ce priveşte percepţia şi sprijinul europenilor (opinia publică, poziţia guvernelor exprimată de UE)  faţă de cauza europeană şi euroatlantică a Ucrainei.
• Statele europene consumatoare de gaze ruseşti au suferit cel mai mult de pe urma acestei dispute atât în termeni economic, cât şi politici şi sociali (frustrarea populaţiei faţă de guvernele Bulgariei, Lituaniei etc.).

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Amestec de geo/politică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: