Anul 2009 – crucial pentru viitorul integrării europene a RM

Relevanţa anului 2009 pentru progresul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană rezultă din evoluţiile politice interne (rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare), capacitatea echipei de negociere din partea RM, numărul şi statutul statelor din cadrul UE care sprijină aspiraţiile europene ale Chişinăului, conjunctura regională şi influenţele din exterior capabile să promoveze sau din contra să obstrucţioneze energiile politico-diplomatice ale RM focusate pe apropierea de UE în termeni predictibili.

Politicul moldovenesc – element determinant pentru perspectivele europene ale RM ?

Comportamentul exponenţilor mediului politic autohton înainte şi după apropiatele alegeri parlamentare relevă un potenţial major de instabilitate pentru eventualele etape pe care Republica Moldova va trebuie să le parcurgă în procesul de integrare europeană. Lupta politică dintre puterea actuală şi forţele politice de opoziţie elucidează existenţa unui avantaj major în ce priveşte resursele şi mijloacele reale, dar nu şi “legale”, posedate de guvernarea comunistă. Aceste deficienţe obiective ale opoziţiei pot fi deduse din rezultatele sondajelor de opinie publică, care arătă o superioritate a PCRM faţă de celelalte formaţiuni politice (între 30-40% din viitorii posibili alegători optează pentru comunişti, iar circa 40 % din aceştia nu sunt decişi pentru cine să voteze). Astfel, legitimitatea partidelor de opoziţie este restrânsă pe de o parte din cauza controlului şi subordonării exercitate de guvernarea comunistă asupra aparatului administrativ, justiţiei, organelor de drept, surselor mass-media publice şi parţial private. Pe de altă parte, atractivitatea redusă a opoziţiei este o consecinţă firească a potenţialului de mobilizare limitat, decepţiei şi neîncrederii electoratului drept urmare a campaniilor de dezinformare, demonizare şi denigrare realizate de PCRM de sinestător sau în colaborare cu anumite partide “de opoziţie” (de exemplu PSD, PPCD). Totodată, dezbinarea şi decredibilizarea opoziţiei devine un instrument tot mai popular în rândul unui număr mare de actori politici consideraţi non-comunişti, care astfel tind să elimine din joc sau să minimizeze şansele adversarilor lor la alegerile parlamentare (pot fi menţionate conflictul generat de PLDM în raport cu PL; atacurile iniţiate de PPCD împotriva PLDM odată cu constituirea lui, pentru adjudecarea supremaţiei asupra segmentului doctrinar de sorginte creştin-democrat; neînţelegerile dintre PSD şi PD în jurul posibilei fuzionări; propaganda iniţiată de PPCD împotriva AMN şi liderilor acestei formaţiuni, prin publicarea aşa numitei “Cărţi Galbene a Corupţiei” şi cazul privitor la “comandarea asasinării liderului PPCD, I. Roşca” de către conducătorii AMN, instrumentate prin intermediul „complexului” mediatic alcătuit din ziarul „Flux”, postul TV “EuTV Chişinău”, precum şi datorită legăturilor speciale şi amicale stabilite cu reprezentanţii puterii actuale). Aspectele evidenţiate confirmă gradul de incertitudine vizavi de climatul politic ce se va contura după scrutinul din primăvara 2009, de care va depinde eficienţa şi consecvenţa demersului european revendicat de Chişinău. În pofida insistenţei şi atenţiei Bruxellului vizavi de calitatea viitoarelor alegeri parlamentare, „corectitudinea” lor este deja subminată. Or, accesul opoziţiei ne/parlamentare la sursele mass-media publice este limitat, iar diferenţa dintre volumul şi conotaţia informaţiei difuzate de acestea favorizează în totalitatea guvernarea comunistă (liderii şi PCRM per ansamblu). Pe lângă aceasta, activitatea viitorilor observatori internaţionali antrenaţi în procesul de evaluare a alegerilor ar putea fi deficitară, dat fiind faptul că stabilirea zilei alegerilor a fost trenată în mod premeditat, iar procedurile tehnice de acreditare şi de funcţionare efectivă, va reduce şi mai mult limitele temporale dedicate monitorizării campaniei electorale, influenţând indirect evaluarea finală pe marginea desfăşurării scrutinului (în prezent, se vehiculează că ziua alegerilor este preconizată pentru 5 aprilie 2008, ceea ce ar putea condiţiona demararea întârziată a activităţii observatorilor şi respectiv randamentul ei). Din aceste considerente, interesul redus manifestat de guvernarea comunistă pentru ziua alegerilor, în condiţiile atenţiei imperioase a oficialilor europeni faţă de desfăşurarea scrutinului, denotă lipsa de responsabilitate a puterii actuale faţă de aspiraţiile europene ale cetăţenilor RM. Totodată, asemenea atitudine poate rezulta din nevoia stringentă a comuniştilor de a diminua eficacitatea ulterioarelor misiuni de observatori (dat fiind faptul că organizarea monitorizării pre-electorale ar putea scoate în evidenţă defectele pregătirilor pentru alegerile parlamentare, generând impedimente pentru ulteriorul dialog moldo-comunitar etc. planificat de comunişti). Comportamentul autorităţilor moldoveneşti faţă de problema alegerilor nu este voluntară, ci mai degrabă ar putea să se datoreze pârghiilor restrânse de influenţă a Bruxellului asupra mişcărilor guvernării moldoveneşti. De asemenea, situaţia dată poate fi expresia stării de incertitudine a oficialilor europeni vizavi de partidul politic moldovenesc „convenabil” pentru viitorul relaţiilor dintre UE şi RM. Poziţia deocamdată sigură a PCRM-ului în sondajele de opinie, opoziţia puternic radicalizată, posibilităţile limitate ale partidelor politice rivale comuniştilor de a comunica în mod adecvat cu alegătorii, decepţia şi interesul mic pentru politică emergente în rândul electoratului etc., creează premise pentru ca Bruxellul să-şi axeze dialogul cu Chişinăul în baza a două oferte: să avanseze în raport cu UE sau să participe la proiectele Parteneriatului Estic fără a miza pe un Acord de Asociere “ambiţios”. Totodată, oficialii europeni conştientizează faptul că eliminarea comuniştilor de la guvernare ar putea conduce la o eventuală criză politică, dat fiind faptul că nici-un partid de opoziţie nu depăşeşte PCRM-ul în sondaje, orientarea externă a unor formaţiuni politice nu este în totalitate clară, iar divergenţele ce persistă între partidele pro-româneşti/pro-occidentale şi cele pro-ruse ar putea să ia amploare (după întrevederea ministrului român de externe, Cristian Diconescu, cu omologul său moldovean, la Chişinău, Vladimir Voronin a declarat că scopul vizitei oficialului român ar fi fost “reactivarea aripei pro-române a spectrului politic din RM”, învinuind Bucureştiul de promovarea “dimensiunii basarabene” a relaţiilor moldo-române etc.). Menţinerea unor relaţii preferenţiale cu Rusia şi preşedinţia RM în cadrul CSI explică angajamentul puternic al conducerii moldovene faţă de Moscova, pe care Bruxellul deocamdată nu este interesat sau/şi capabil să o surclaseze. Conform viziunii liderului PCRM, V. Voronin, procesele de integrare european şi cel de pe spaţiul CSI trebuie să fie complementare şi nicidecum să nu se excludă reciproc (ITAR-TASS Chişinău, 27 ianuarie 2009). Încercările guvernării comuniste de a oscila între Est şi Vest derivă nu numai din interesul electoral, dar şi din faptul că aceasta nu îşi poate asigura legitimitatea şi legalitatea fără implicarea in/directă a factorului rusesc (electorat vorbitor de limbă rusă sau cel ancorat la realitatea socio-politică şi economică a spaţiului post-sovietic etc., problema transnistreană a cărei soluţionare depinde de voinţa politică formulată pe axa Moscova-Tiraspol, etc.).

În acest context, motivaţia ulterioară a UE de a contribui la integrarea europeană a RM va viza în primul rând obiectivul păstrării stabilităţii, securităţii şi a unui grad relativ de prosperitate la frontierele sale estice. Iar aprofundarea relaţiilor moldo-comunitare vor fi lăsate pe seama voinţei politice a noii conduceri de la Chişinău, alese în urma alegerilor parlamentare din primăvară. Din această perspectivă, Parteneriatul Estic corespunde atât intereselor europene, cât şi a celor moldoveneşti, în proporţii diferite, precum şi indiferent de rezultatele şi calitatea alegerilor parlamentare din aprilie 2009.

Negocieri cu UE de pe poziţii de perdant…

Informaţia mărturisită de ministrul de externe al RM, Andrei Stratan, în cadrul primei şedinţe a Clubului de presă privind integrarea europeană, din 27 ianuarie curent, confirmă temerile referitoare la conţinutul viitorului Acord de Asociere cu Uniunea Europeană. În conformitate cu aceasta, pregătirile pentru instruirea echipelor de negociatori urmează abia să fie demarată, iar printre statele solicitate de partea moldoveană în calitate de formatori au fost enumerate Ţările Baltice, Suedia, Norvegia etc., excluzându-se, însă, în mod premeditat România. Astfel, pe lângă faptul că RM nu dispune de persoane competente pentru viitoarele negocieri cu UE, aceasta renunţă la suportul valoros acordat de Bucureşti în materie de integrare europeană. Acest lucru pare cu atât mai straniu şi ilogic, cu cât abordăm mai detaliat profilul statelor europene prevăzute pentru preluarea experienţei în domeniul aplicării modelelor de realizare a proiectului de integrare europeană. Din această perspectivă, spre deosebire de Norvegia care nu este membră a UE, Suedia – care a avut un parcurs european facil, un background istoric specific şi un context socio-economic-politic avansat, Ţările Baltice – care au aderat la UE în 2004 şi fac parte din zonă geografică diferită, România este cea mai indicată pentru Republica Moldova. Or, statul român este parte componentă a proiectelor europene destinate Europei de Sud-est, a dus negocierile şi dispune de acqui-ul comunitar în limba română, este o ţară vecină cu legături istorice, lingvistice etc. puternice şi este în posesia unei memorii recente în sfera integrării europene (a devenit membru al UE cu drepturi depline în ianuarie 2007). De asemenea, conform declaraţiilor preşedintelui român, anume acţiunilor de lobby realizate de România în timpul preşedinţiei franceze (a doua jumătate a anului 2008) se datorează oportunitatea oferită RM de a semna cu UE un document bilateral “în condiţii foarte bune” (declaraţie ce aparţine lui Traian Băsescu, făcută în cadrul emisiunii TVR 1, 26.01.09, www.adevarul.ro), ceea ce denotă o anumită pondere a Bucureştiului în cadrul clubului european. Din acest considerent, asigurarea desfăşurării unor alegeri parlamentare cu adevărat democratice, nu este unicul lucru necesar pentru iniţierea şi finalizarea eficientă a tratativelor duse cu Bruxelles în privinţa unui cadru politic şi juridic reînnoit. În acest sens, Chişinăul trebuie să urgenteze pregătirea negociatorilor pentru semnarea noului Acord de Asociere şi în mod necondiţionat să apeleze la România după asistenţă în procesul de negociere. Dacă autorităţile moldoveneşti vor ezita în acest sens, atunci condiţiile noului cadru bilateral convenit de negociatorii moldoveni împreună cu cei europeni ar putea dezavantaja Chişinăul în ce priveşte realizarea obiectivului de aderarea la UE. Pe de altă parte, evoluţia integrării europene a RM şi respectiv tratativele pe marginea ei pot fi influenţate de continuarea participării RM la proiectele integratorii din cadrul CSI, care în mod inevitabil contravin principiilor şi obiectivelor integrării europene (chiar dacă comuniştii nu vor putea formula agenda politicii externe a RM după alegerile din primăvară, statutul de preşedinte al CSI nu le va permite unei eventuale guvernări pro-occidentale să concentreze toate energiile politico-diplomatice în direcţia negocierii unui Acord de Asociere competitiv şi corespunzător intereselor naţionale ale RM de aderarea la UE în termeni concreţi şi rezonabili).

Anunțuri
Explore posts in the same categories: moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: