Revenirea la practicile KGB sau Legea privind verificarea titularilor şi candidaţilor la funcţii publice

Pentru AZI.MD

În ajunul alegerilor parlamentare Preşedintele RM, Vladimir Voronin, a semnat decretul de promulgare a Legii privind verificarea titularilor şi candidaţilor la funcţii publice, adoptate de Parlamentul RM în decembrie 2008.
Evaluarea acestei Legi are drept scop determinarea gradului de legalitate, precum şi modul în care acest act legislativ corespunde normelor democratice şi garantează funcţionalitatea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în RM.
Caracterul de lege organică fixat pentru Legea dată implică o responsabilitate majoră pentru cadrul legal/normativ ce urmează să-l reglementeze după implementarea ei ulterioară. Prin urmare, formulările defectuoase şi inadecvate identificate în cadrul acesteia pot conduce la interpretarea şi funcţionarea improprie a legii, ceea ce va avea în mod cert efecte negative asupra mediului democratic şi asupra situaţiei în domeniul drepturilor omului din RM.
Una din cele mai serioase provocări ale  Legii date este faptul că principiile de legalitatea şi respectare a drepturilor şi libertăţilor omului propuse drept limite de funcţionare a legii, în realitate, legitimizează încălcările în mod flagrant a drepturilor omului şi valorilor democratice consfinţite în Constituţia RM şi alte tratate internaţionale. Însăşi sfera de reglementare a acestei Legi, care constă în verificarea informaţiilor referitoare la cetăţenii RM candidaţi sau posesori de funcţii publice, intră în contradicţie cu semnificaţia termenilor de legalitate şi drepturile omului. Acest raţionament se rezumă la faptul că, procedura de verificare prevăzută de această Lege neglijează, ba chiar violează în mod deschis, clauzele Constituţiei RM, Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului,  Pactului Internaţional pentru drepturile civile şi politice. Totodată, Legea privind verificarea titularilor şi candidaţilor la funcţii publice se suprapune sau contrazice unei serii de acte legislative naţionale din diverse domenii: Legea cu privire la combaterea şi prevenirea corupţiei, Legea privind Codul de Conduită a funcţionarului public, Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM. Pe lângă această, Legea dată presupune introducerea unor prevederi speciale ce se potrivesc cu precădere Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate.

Valorile de bază ale legii
Verificarea candidaţilor şi a posesorilor de funcţii publice atât după esenţă, cât şi după scop, reprezintă o măsură restrictivă în stare să diminueze nivelul democraţiei şi a drepturilor omului în orice stat. În cazul realizării drepturilor civile şi politice ale cetăţenilor, aplicarea acestui tip de acţiune poate fi calificat drept pericol la adresa inviolabilităţii şi viabilităţii democraţiei, dar şia  drepturilor omului. Actul de verificare a datelor personale ale  funcţionarilor publici (inclusiv cu caracter material şi familial) din categorii speciale, în acord cu legea dată, reprezintă o încălcare gravă a următoarelor clauze ale normelor naţionale şi internaţionale: continuarea poate fi accesata aici

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Analize ale legislatiei nationale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: