[Comentariu] De ce Băsescu a refuzat summitul de la Chişinău?

Certitudinea cu care au anunţat autorităţile de la Chişinău despre participarea preşedintelui român la summitul Parteneriatului pentru Cooperarea în Europa de Sud-Est [1], prezidat de V. Voronin, în contextul unor relaţii bilaterale tensionate, subliniază încă o dată rolul pe care îl joacă România şi Traian Băsescu în stratagemele politice ale comuniştilor moldoveni.  Anti-românismul propagat de guvernarea comunistă la nivel local, iar prin intermediul Rusiei şi la nivel european, are şi va juca un rol semnificativ în strategiile de menţinere la putere ale PCRM.

Astfel, decizia preşedinţiei române de a absenta la summitul organizaţiei regionale nu este numai o încercare de a ocoli provocările guvernării de la Chişinău, dar şi o latură a conduitei MAE-ului român evidenţiate anterior de ministrul român de externe, Cristian Diaconescu, privind corelarea relansării relaţiilor moldo-române cu funcţionalitatea autorităţilor politice moldovene.

Pe de altă parte, şeful statului român a reieşit dintr-un calcul minuţios al costurilor şi beneficiilor prezenţei sale la reuniunea de la Chişinău. Considerentele de a evita confruntarea mediatico-politică cu comuniştii moldoveni sunt variate. În primul rând, contactarea directă cu liderul comunist ar contraveni serios spiritului declaraţiilor de solidaritate şi susţinere ale lui Băsescu adresate cetăţenilor români sau celor cu viziuni pro-româneşti din RM, în perioada imediat post-electorală. Această disonanţă ar afecta capitalul electoral al lui Băsescu şi PD-L la viitoarele europarlamentare şi respectiv alegerile prezidenţiale din România.

Totodată, personalitatea lui Băsescu reprezintă o locomotivă politico-imagologică relevantă pentru partidele pro-româneşti din RM. Mai mult, apropierea constantă de alegeri anticipate transformă această „relaţie specială” dintre politicul românesc şi cel de peste Prut într-un imperativ imperios. Pe lângă îngustarea segmentelor de electorat pentru formaţiunile politice moldoveneşti românofile, antagonizarea şi denigrarea imaginii României cauzează o atracţie şi mai mare între RM şi Rusia. Prin urmare, la recomandarea Bruxellului sau/şi din propriile raţionamente, Bucureştiul deocamdată evită să întreprindă măsuri care ar putea radicaliza şi mai puternic politica externă a Chişinăului.

Al treilea motiv care a condiţionat reticenţa Bucureştiului vizavi de posibilitatea efectuării unei vizite în RM rezumă din calcule politice ordinare. Or, animarea electoratului moldovenesc (populaţia RM) aflat în prezent în limitele hotarelor RM este mai complexă şi riscantă în termeni politici, economici şi sociali (forţarea negocierilor privind semnarea tratatului de frontieră de către România, fapt denunţat recent de Traian Băsescu; aprofundarea crizei în relaţiile moldo-române şi efectele acesteia asupra relaţiilor interumane, problemei vizelor şi celei legate de redobândirea cetăţeniei române; determinarea unei atitudini severe din partea Bruxellului care se poate răsfrânge asupra unor domenii de ordin european problematice pentru România; afectarea indirectă a dialogului cu Rusia şi respectivele consecinţe pentru relaţiile energetice cu aceasta etc.), decât abordarea emigranţilor moldoveni situaţi în ţările europene (Grecia, Spania, etc.) [2].

Ţinând cont de aspectele vicioase ale relaţiilor moldo-române,  manevrele electorale ale Preşedintelui României şi PD-L în legătură cu alegătorii (cetăţenii români) moldoveni se vor axa pe un discurs puternic populist, bine coordonat şi vehiculat în mare parte basarabenilor din România şi UE, dar receptat şi redirecţionat de sursele mediatice, precum şi de actorii politici particulari, către categoriile de moldoveni cu aspiraţii (unionişti) sau „interese” româneşti (căutători de paşapoarte) din R. Moldova

Referinţe:

1. „Preşedintele statului român a confirmat prezenţa sa la acest summit”, a declarat şeful Direcţiei Cooperare Regională a Ministerului Afacerilor Externe de la Chişinău, Dumitru Ţira, miercuri, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti, scrie OMEGA, un site de ştiri proguvernamental din Moldova. http://www.adevarul.it/stiri/basescu-va-merge-chisinau-la-un-summit-regional-prezidat-voronin

2. Presedintele roman, Traian Basescu, a declarat, miercuri, la Atena, capitala Greciei, ca Republica Moldova ar trebui primita in Uniunea Europeana cat mai repede posibil, transmite Agentia DECA-press. http://www.deca.md/?cat=art_com&id=4660

Explore posts in the same categories: RM şi România, Uncategorized

3 comentarii pe “[Comentariu] De ce Băsescu a refuzat summitul de la Chişinău?”


  1. Eu nu cred ca e vorba de prea multa filosofie din partea lui T.B. Pur si simplu stie cu siguranta ca Voronin are probe clare privind implicarea Romaniei in evenimentele din 7 aprilie. Si ca nu le-a livrat presei dintr-un calcul politicianist. A asteptat prilejul de a-l infrunta fata in fata pe T.B. cu dovezile pe masa. Astfel Voronin ar fi impuscat doi iepuri dintr-o lovitura.

  2. Sergiu Says:

    Tovarase Vasilescu, raportul lui Vladimir Turcan va contrazice.
    Trebuie sa recunosc ca sunt oarecum surpins de activitatea dumneavostra extracuriculara in sustinerea retoricii voroniene. Pana acum credeam ca scrieti in Moldova Suverna doar pentru salariu dar vad ca promovati aceleasi aberatii si in timpul liber.

  3. padro Says:

    Voronin nu mai are puteri moldovenilor opritava uitativa in UE.da nu la saracie ajunge foamete cat am suferit TRAEAN BASASCU ESTE UNICU CARE ARE PRIVIREA DREAPTAQ SPRE RM. dar voi apropo comunistei sunteti cam P. infomitati lumi numaica sa fiti cu rusiea . Voronin este creatorul cele intaplate 7 aprilie nu intaleg cu ce este legat Basascu va zic ceava ok .viza cu RO. va fi scoasa pin in jumatatea anului si amsa intram in UE in 01.o1 .2011pentruca AMERICA si UE are interesu sa fim in UE daca va intrebati cine sunt sunt BASARABEAN


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: