Cotraofensiva Moscovei în problema rolului interbelic al URSS

Rezoluţia întitulată „Reunificarea Europei Divizate”, propusă de Lituania şi susţinută de Slovenia, adoptată de majoritatea absolută a reprezentanţilor Adunării Parlamentare a OSCE,  în cadrul Sesiunii Anuale a OSCE de la Vilnius, din luna iulie curent, a antagonizat puternic relaţiile Rusiei cu oficialii ţărilor care au votat în favoarea acestui document.

Deşi, documentul nu a fost publicat pe pagina oficială a organizaţiei (la insistenţa Rusiei), mai multe clauze menţionate în el au fost reflectate în sursele media. În linii mari însă, nu atât formulările acestei rezoluţii deranjează Moscova, ci mai degrabă însăşi elaborarea şi promovarea ideilor pe care ea le conţine.

Ca şi în cazul campaniei politico-diplomatice internaţionale iniţiate de Ucraina în privinţa controversatului „Holodomor” (prin care Kievul defineştе genocidul populaţiei ucrainene comis de autorităţile sovietice în anii ’30 ai sec. XX), documentul cu caracter de recomandare denumit „Reunificarea Europei Divizate” abordează aspectele regimului sovietic condus de Stalin. El echivalează regimurile lui Hitler şi al conducătorului sovietic. Potrivit lui, ambele regimuri totalitare au cauzat „genocid, violări ale dreptului omului şi libertăţilor fundamentale, crime de război şi atrocităţi împotriva umanităţii” [1].

Cele mai tăioase clauze ale acestei rezoluţii constau în inadmisibilitatea „glorificării regimurilor totalitare, inclusiv a demonstraţiilor publice cu privire la elogierea trecutului nazist şi stalinist”, şi în propunerea de a comemora victimele celor două regimuri în data de 23 agust, deoarece în această zi a anului 1939 a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, considerat premisa pentru începerea celui de-al doilea Război Mondial şi „împărţirea” de jure a influenţei în Europa de Est.

În ciuda unui sprijin colosal pentru acest document, Rusia şi alte 7 ţări au votat contra, iar altele 4 s-au abţinut, din numărul total de 320 de membri ai Adunării Parlamentare a OSCE. Îndată după aceasta, legiuitorii ruşi au catalogat rezoluţia drept  „insultă la adresa memoriei faţă de milioanele de oameni care au murit pentru eliberarea Europei de fascism”. Alţi oficiali ruşi au denunţat la fel documentul considerându-l „o încercare de a distorsiona istoria prin mijloace politice”, precum şi „o manifestare negativă care ar putea periclita cooperarea între ţările din această organizaţie”. Poziţia rusă a fost suţinută şi de unii reprezentanţi occidentali, care au tratat votul pentru rezoluţie ca pe o „confundare a Stalinismului cu Nazismul” (Michel Billout, membru al Particului Comunist francez) [2].

Pe de altă parte, autorităţile ruse invocă „cârdăşia de la Munchen” drept element instigator al Pactului sovieto-nazist [3], transferând întreaga responabilitate pentru bilanţul celui de-al doilea Război Mondial pe seama Franţei şi Marii Britanii.

Reacţia ostilă a Moscovei poate fi explicată, chiar dacă e discutabilă şi chiar nejustificabilă. În primul rând, Rusia este succesorul de drept al Uniunii Sovietice, iar recunoaşterea vinovăţiei acesteia în ororile interbelice şi postbelice ar putea avea consecinţe enorme pentru situaţia ei geo/politică. Din perspectiva Moscovei putiniste, asemenea concesii pot eroda statutul actual al “Rusiei ridicate de pe genunchi”, punând umăr la procesele de fisurare a integrităţii ei teritoriale. Iar climatul inflamabil din Caucazul de Nord validează o dată în plus asemenea temeri.

Posibilitatea revizuirii istoriei de după primul război mondial constituie al doilea motiv ce alertează Rusia. Orice reconsiderare istorică va schimba inevitabil formatul relaţiilor atât cu regiunile care fac parte din teritoriul naţional rusesc, cât şi cu fostele republici sovietice. Faţă de autorităţile regionale, centrul va trebui să adopte politici responsabile şi atractive, în paralel cu descentralizarea, în schimbul pârghiilor de manipulare alimentate deseori de miturile despre caracterul “integru şi misionar al URSS-ului stalinist” repus în valoare de regimul lui Putin. Iar în cazul fostelor republici sovietice, Rusia va fi obligată să reproducă relaţiile Germaniei cu “comunitatea sionistă”. Or, pe lângă posibile recompense financiare pe care aceasta va urma să le achite populaţiilor acestor state (în valoare de zeci de miliarde de euro), autorităţile ruse îşi vor trebuie să purceadă la civilizarea, şi chiar, modernizarea relaţiilor cu statele CSI.  

Pe termen mediu şi îndelungat, o asemenea evoluţie ar implica pierderi de ordin geostrategic. Astfel, vor apărea premise pentru soluţionarea litigiului ruso-nipon pe marginea insulelor Kurile (generat de cel de-al doilea război mondial); se va ameliora situaţia în jurul conflictelor îngheţate datorită relansării relaţiilor Rusiei cu republicile ex-sovietice sau a metamorfozelor geopolitice locale (revizuirea relaţiilor României şi RM în situaţia denunţării Pactului Ribbentrop-Molotov). 

Pentru a preveni desfăşurarea scenariilor date, Moscova este determinată să propulseze în cadrul Asambleei Generale a ONU o rezoluţie ce va defini importanţa URSS în distrugerea regimului nazist, reabilitând şi consolidând imaginea lui Stalin. Acest pas este vital pentru supravieţuirea „regimului putinist” (axat pe principiul revenirii la o statalitate rusească puternică după modelul Uniuniunii Sovietice din perioada lui Stalin). De asemenea, prin rezoluţia dată, Moscova va stabili limite moral-politice pentru comunitatea internaţională tot mai decomplexată în raport cu Rusia. Propunerea documentului în contextul aniversării a 65 ani de la Victoria asupra coaliţiei hitleriste va legitima demersul Rusiei privind “suspendarea” Rezoluţiei OSCE, care prevede condamnarea regimului sovietic identic celui nazist.

Intenţia de a apela la ONU a fost deja devoalată de oficialii ruşi, care în cadrul recentei întruniri la nivel de miniştri de externe ai statelor CSI (12 august a.c.) au insistat asupra înaintării unui proiect de rezoluţie în acest sens în timpul sesiunii Asambleei Generale a ONU (deschisă începând cu 15 septembrie curent) [4].

Din cauza intensităţii proceselor politice interne, RM nu a fost reprezentată la consultări. Delegaţiile celorlalte state CSI au asistat la aceste convorbiri. Cu toate acestea, Kremlinul va fi incapabil să obţină din partea membrilor organizaţiei o poziţie unanimă, cel puţin din cauza Ucrainei, dar şi a RM. Opoziţia primei va rezulta din divergenţele ruso-ucrainene activizate recent (inclusiv pe motivul “Holodomorului” etc.). În cazul Moldovei este posibilă în mod egal atât o poziţie favorabilă, cât şi una neutră, în funcţie de dialogul dintre Chişinău şi Moscova, precum şi de situaţia politică locală ce se va prefigura în timpul apropiat.

Referinţe:

1. OSCE Resolution Equating Stalinism With Nazism Enrages Russia, http://eurodialogue.org/OSCE-Resolution-Equating-Stalinism-With-Nazism-Enrages-Russi

2. OSCE Resolution Equating Stalinism With Nazism Enrages Russia, http://eurodialogue.org/OSCE-Resolution-Equating-Stalinism-With-Nazism-Enrages-Russi

3. Russian Parliament explains to OSCE what Nazism is, http://ruvr.ru/main.php?lng=eng&q=47839&cid=56&p=07.07.2009

4. О консультациях представителей государств – участников СНГ по вопросам повестки дня 64-й сессии Генеральной Ассамблеи ООН, http://www.mid.ru/brp_4.nsf/0/28CA8E28966BD800C325761000461D2F

Explore posts in the same categories: Amestec de geo/politică, Rusia pretutindeni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: