Principiul de securitate prin prisma Conferinţei de la Munchen 2010

Pentru „JURNAL ACADEMIC ” elaborat de CID NATO

Tendinţele regionale şi internaţionale în domeniul securităţii abordate în cadrul forului internaţional de la Munchen din acest an au lipsit de pe agenda dezbaterilor publice din Republica Moldova, în pofida faptului că multe din acestea sunt relevante pentru garantarea securităţii naţionale. În schimb atenţia autorităţilor naţionale a fost orientată asupra unui proces de revizuire a sectorului de securitate moldovenesc, care conform unor surse particulare va conţine şi se va structura pe experienţa occidentală. Activitatea practic „clandestină” asupra unui concept remodelat nu permite desprinderea punctelor centrale care vor determina viitorul proiect de securitatea naţională. În speranţa şi în spiritul diplomaţiei publice, prin intermediul acestui demers vom trasa principalele idei vociferate la Munchen care vizează direct sau latent şi securitatea Republicii Moldova.
Un lucru îngrijorător dedus din discursurile exprimate de liderii „centrelor de putere” internaţionale, care reprezintă concomitent şi principalii furnizori de securitate, este lipsa de atitudine critică din partea Occidentului cu privire la evenimentele din Georgia din august 2008. În mod subtil, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe, Catherin Ashton, prezentă la eveniment, a menţionat despre angajamentul privind “neutilizarea mijloacelor violente pentru soluţionarea disputelor politice” [1], iar oficialul american James Jones a intonat cauza naţiunilor libere ale căror suveranitate şi integritate teritorială rezultă din securitatea europeană [2], dar nimic mai mult.
Concentraţi pe o convergenţă mai mare cu Rusia asupra soluţionării dosarele internaţionale complicate şi debordante, cei doi parteneri transatlantici evită orice tip de confruntare cu Moscova, chiar şi la nivel de discurs, cu atât mai mult în mod public şi tranşant. Aici, afirmaţia Secretarului General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, făcută de la tribuna Conferinţei de la Munchen, vine să accentueze latent „îngăduinţa forţată şi imperativă”, susţinută lateral de către SUA şi UE, faţă de actori internaţionali ca Rusia, de care depinde conservarea securităţii, ca urmare a felului „cât de bine cooperează [NATO] cu alţii” [3]. De fapt, Rasmussen a exprimat convingerea că NATO contează pe implicarea Moscovei în stabilizarea Afganistanului din perspectiva intereselor ruseşti în anihilarea „focarului de probleme” din coasta sudică/central-asiatică. În realitate însă, „dosarul afgan” reprezintă un pericol regional şi chiar global mai mare decât ingerinţele pe care acesta îl are pentru securitatea rusească. Anume aceste raţionamente l-au făcut pe Secretarul General al NATO să excludă din mesajul său public situaţia din Georgia, de jure şi de facto dezmembrată ca urmare a invaziei militare coordonate de Rusia şi recunoaşterea de către aceasta a independenţei celor două regiuni separatiste.

„Sacrificiul georgian” acceptat de occidentali nu diminuează însă deloc poziţia fermă în privinţa autonomiei deciziilor statelor de a deveni parte a unor alianţe sau blocuri militare. Cel puţin Catherin Ashton şi
James Jones au reiterat acest principiu. Şefa diplomaţiei europene a evocat libertatea oricărui stat de a se ralia la alianţele militare pe care acesta şi-o doreşte („ […] states are free to join the security alliance they wish;”). În timp ce oficialul american a enunţat foarte clar dreptul fundamental al „naţiunilor libere” de a adera la NATO („We seek spheres of cooperation that recognizes the fundamental rights of all free nations, including the ability of countries that seek and aspire to join NATO to do so.”). De asemenea, Conferinţa de la Munchen a semnalat păstrarea tendinţei privind problematica drepturilor omului în tratarea afacerilor de securitate. Despre o deschidere mai mare în acest sens a vorbit responsabilul pentru Afacerile Externe ale UE, Catherine Ashton, care a confirmat existenţa unor angajamente internaţionale referitoare la aplicarea unei abordări comprehensive vizavi de securitate

incluzând şi tematica drepturilor omului („And that we uphold our comprehensive approach to security,including respect for human rights.”). Astfel, devenim martorii cristalizării procesului de umanizare a politicilor considerate până nu demult exlcusiv militare. Sporirea importanţei dimensiunii umanitare se datorează în mare parte emergenţei factorului european pe plan internaţional, care deocamdată denotă o timiditate cauzată de transferul şi concretizarea distribuţiei de responsabilităţi în cadrul UE, induse de implementarea Tratatului de la Lisabona. În competiţia pentru păstrarea poziţiei de lider asupra dimensiunii umanitare a politicilor de securitate de tip „soft power” , SUA continuă să-şi asume rolul de garant global. Reprezentantul american a reafirmat o accepţiune mesianică a statului american angajat să promoveze în continuare democraţia, prosperitatea şi stabilitatea în toate lumea („The United States of America will continue to work with partners to expand the sphere of democracy, prosperity and stability, in Europe and beyond.”). Astfel, indirect el a vehiculat cu „experienţa europeană în domeniul securităţii” în calitate de „succes incontestabil” pe fondul decandenţei de stabilitate în alte regiuni. Altminteri, „securitatea europeană” reprezintă pentru Washington un „proiect ideal” care urmează să fie repetat în regiunile geografice problematice.

În continuare vom examina gradul de coeziune între cei trei jucători internaţionali – SUA/NATO, Uniunea Europeană şi Rusia – care transpare din comunicarea transversală de la Munchen. Disensiunile observate în anii trecuţi au fost transferate în 2010 în sfera dezbaterilor aparent constructive, însă ca şi anterior, cu finalităţi extrem de variate şi ramificate. Poate fi remarcată intransigenţa poziţiei ruse, care a cuplat: culpabilizarea Georgiei; promovarea ideii unui Tratat privind Securitatea Europeană propus de Dmitri Medvedev, la 5 iunie 2008; şi demersul pentru reformarea OSCE după modelul Consiliului Europei [4]. Exteriorizarea sau internaţionalizarea activităţii NATO a fost punctul central al discursului Secretarului General al NATO, care este convins că apărarea securităţii transatlantice trebuie să rezide în contracarea insecurităţii globale, referindu-se în special la Afganistan.
Spre deosebire de apetitul sporit al Alianţei de a se afirma în calitate de „scut” mondial, cu consimţământul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană tinde să definească parteneriate echitabile cu organizaţii internaţionale (ONU), statele dezvoltate emergente (China, India, South Africa, Brazil, Mexico and Turkey), dar în special cu SUA şi Rusia. Afectat încă de criza de identitate externă, Bruxellul tinde spre o legitimizare în raport cu actorii internaţionali importanţi pentru a-şi fundamenta autoritatea pe plan extern. Din acest punct de vedere,problema securităţii constituie o filieră eficientă pentru a relaţiona pe picior de egalitate cu partenerii externi. Or, cel puţin în prezent, „colosul internaţional în devenire” adoptă o atitudine mai degrabă introvertită, determinată simultan şi de către nesustenabilitatea şi compatibilitatea deficitară a sistemului de valori şi principii european cu mediul extern „degrandant” al relaţiilor internaţionale.

SUA la fel ca şi Rusia a demonstrat la Munchen caracterul său defensiv, dar şi comprehensiv. Dacă vocea Moscovei s-a arătat extrem de vibrantă în afacerile europene (OSCE, Tratatul pentru Securitatea Europeană), atunci viziunile americane au cuprins un spectru vast de probleme care privesc securitatea europeană (Tratatul FACE, OSCE, „propunerea lui Medvedev”), precum şi cea internaţională prin ancorarea „focarele de insecuritate” din Orientul Apropiat şi Îndepărtat sau peninsula coreeană, înglobând şi problematica neproliferării şi reducerii armamentului nuclear. În mod evident, nivelul de preocupare al SUA este mult superior celui rusesc sau european.

Spre deosebire de UE, americanii dispun de unitatea şi integritate în politica externă, iar în comparaţie cu Rusia,SUA deţine resurse umane, tehnice şi informaţionale substanţiale, în plus Washingtonul primează în ce priveşte posedarea spaţiilor de manevră geopolitică (rolul central în cadrul NATO, autoritatea politică pe plan mondial în pofida insucceselor în lupta împotriva terorismului etc.).
Pe lângă domeniile discutabile (de ex: dreptul statelor de a adera la blocuri militare) în relaţiile dintre componentele Occidentului şi Rusia, Conferinţa de la Munchen din acest an a developat un potenţial semnificat pentru construirea unui dialog viabil pe marginea securităţii europene care implică SUA, Rusia şi UE. Efectul resetării în relaţiile rusoamericane, dar şi iniţiativa de „participare”a Moscovei în spaţiul de securitate european comun, au devenit „lianţi” pentru depăşirea clişeelor şi temerilor moştenite din perioada „Războiului Rece”, care au culminat cu războiul din Georgia. În numele unei arhitecturi europene de securitate şi a unei agende comune în afacerile internaţionale, precum şi a apartenenţei comune la civilizaţia europeană, Serghey Lavrov a perseverat să convingă publicul de la Munchen de necesitatea renunţării la abordările „blocurilor militare” şi a „sferelor de influenţă”. În măsură
egală şi reprezentantul american a subliniat anacronismul menţinerii „sferelor de influenţă”. Cu toate acestea, atât o parte cât şi alta sunt susţinătorii acestor „privilegii geopolitice”. Spre deosebire de SUA, argumentele Rusiei constau în definirea unor principii internaţionale reieşind din interesele naţionale – indivizibilitatea spaţiului european de securitate şi a parităţii în domeniul securităţii. Aceste viziuni însă demască dorinţa Moscovei de a-şi păstra influenţa în zonele neacoperite de umbrela NATO, justificate prin pretinsele ameninţări pe care le comportă extinderea euroatlantică spre Est pentru aceasta. În linii generale, diferenţa dintre cerinţele autorităţilor şi punctul de vedere american se rezumă la caracterul legitimităţii pe care se fundamentează „sferele de influenţă” detestate declarativ de ambele state, dar acceptate ca atare în relaţiile internaţionale practice. Or, Rusia rezultă din
imperativitatea intereselor naţionale şi legitimitatea conferintă de acestea în raport cu ceilalţi actori internaţionali. Iar SUA îşi asigură suportul necesar exclusiv din efectele emanate de normele internaţionale, care prezervă dreptul subiecţilor de drept internaţional de a decide în mod suveran şi independent predilecţiile în politica externă.

Conturând contextul internaţional în sfera securităţii, considerăm că autorităţile moldoveneşti sunt nevoite să ţină cont de experienţa dramatică a statului georgian, elaborând politici de securitate bazate pe Strategia Europeană de Securitate, ancorând politica externă la obiectivele de politică externă prescrise în Politica Europeană de Securitate şi Apărare (PESA) şi Politica Externă şi de Securitate a UE (PESC) şi reparând de urgenţă deficienţele diplomaţiei, în vederea canalizării influenţei europene şi celei americane pentru a elibera Moldova de prezenţa militară străină.

Chiar dacă potenţialul european în domeniul securităţii este încă insuficient de dezvoltat, mecanismul european este binevenit pentru Republica Moldova, dat fiind faptul că acesta nu contravine statutului de neutralitate. Or, până când acest principiu „inutil” şi primejdios pentru Moldova nu va fi revizuit, iar opţiunea euroatlatică complet legitimizată şi oficializată, rămâne actuală platforma de politici girate şi dezvoltate de către exponenţii europeni.

Continuarea articolului în JURNALUL ACADEMIC CID NATO

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Amestec de geo/politică, Relaţii Internaţionale, Securitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: