Medvedev şi Ianukovici impun Chişinăului condiţii în reglementarea transnistreană

Pentru AZI.MD, Cтатья на Русском

Cu binecuvântarea preşedinţilor Victor Ianukovici şi Dmitri Medvedev reglementarea conflictului transnistrean a căzut într-o nouă dependenţă interconectată la ecuaţia ruso-ucraineană.

Parametrii Declaraţiei comune a preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei [1], lansată la Kiev, pe 17 mai curent, developează aspiraţiile autorităţilor ruse de a folosi pendulările externe ale conducerii ucrainene pentru a se întoarce în zona de interese tradiţional privilegiată pretinsă de Moscova. Odată cu semnarea acestui text politic, Rusia a reuşit să intoxice în mod repetat formatul de negocieri „5+2″, cunoscut pentru ineficienţă şi subordonarea lui faţă de factorul rusesc. Adiţional, declaraţia politică de la Kiev reprezintă o extindere a documentului de la Moscova, transpus în viaţă la 18 martie 2009, cu implicarea ex-preşedintelui moldovean, Vladimir Voronin, sub auspiciul preşedintelui Dmitri Medvedev. Principiul egalităţii părţilor în negocieri, recunoaşterea rolului pozitiv al pacificatorilor ruşi şi valabilitatea documentelor stabilite anterior, constituie punctele centrale ale acestui agrement politice. De asemenea, atât declaraţia de la Kiev, cât şi cea de la Moscova, prevăd reţinerea Chişinăului şi Tiraspolului de la acţiuni unilaterale, capabile să destabilizeze situaţia.

„Dominoul” rusesc

După prelungirea staţionării flotei ruse în Crimeea, Moscova a revenit la problema transnistreană, care reprezintă un alt „bastion” al influenţei ruse în proximitatea spaţiului euroatlantic. Efectul în lanţ provocat de instalarea unei guvernări ucrainene pro-ruseşti vizează nu numai accentuarea influenţei ruse în Europa de Est, dar şi ridicare primilor piloni în vederea instaurării unei noi arhitecturi pan-europene de securitate, care să stopeze pentru totdeauna extinderea euroatlantică în interiorul spaţiului ex-sovietic. Atingerea acestui obiectiv este prescrisă în una din şirul de declaraţii punctate la Kiev de către cei doi lideri [2]. Contrar poziţiei oficiale anterioare, Ianukovici a agreat viziunea Rusiei privind crearea unui spaţiu european de securitate şi stabilitate, care să imprime un caracter juridic obligatoriu principiilor indivizibilităţii şi egalităţii în sfera securităţii, inclusiv pentru subiecţii dreptului internaţional care renunţă benevol la arma nucleară sau care nu fac parte din blocuri militare. Această declaraţie cuprinde un compartiment ce exprimă adeziunea părţilor semnatare la metodele paşnice în reglementare a conflictelor.

Văzută în complex cu documentul focusat pe problemele de securitate europeană, Declaraţia Medvedev-Ianukovici privind reglementarea transnistreană constituie o tentativă de a crea un „caz de succes” prin eliminarea unei zone de nesiguranţa în Europa, fără a prejudicia interesele ruseşti. Realizarea întocmai a prevederilor acestei declaraţii ar însemna menţinerea neutralităţii moldoveneşti, ceea va exclude lărgirea NATO, luând în considerare şi refuzul Kievului de a avansa în direcţia euroatlantică. Totodată, Rusia doreşte negocierea unor tranzacţii cu SUA şi Uniunea Europeană, care sunt observatori in formatul existent de negocieri. Or, în schimbul unei atitudini conciliante în problematica transnistreană, Moscova ar putea solicita paşi concreţi pentru materializarea propunerii lui Medvedev de a pune bazele unei arhitecturi noi de securitate, convenabile în mare parte anume strategiilor geopolitice ruse.

Dezavantajele Chişinăului

Intenţia făţişă a Kievului de a respecta prevederile ce decurg din documentele precedente, rezultate din istoria nefastă a negocierilor anevoioase şi trenante, inspiră anumită neîncredere vizavi de angajamentele ucrainene privind controlul asupra fluxului de produse exportate de agenţii economici din regiunea transnistreană. Admiterea relativ facilă de a menţine flota rusească la Sevastopol dovedeşte caracterul şi gradul cedărilor pe care le poate face conducerea ucraineană inclusiv in ceea ce priveşte pretenţiile Tiraspolului de a avea relaţii economice externe în conformitate cu Memorandumul din 1997. Prin urmare, Kievul va trebui sa aleagă între relaţiile de bună vecinătate cu Chişinăul şi sprijinul solicitat de Moscova pentru a contribui la dezvoltarea socio-economică a regiunii transnistrene, adică consolidarea influenţei sale geopolitice. În cele din urmă, putem asista la ignorarea deciziilor Guvernului Timoşenko (din mai 2005) de a disciplina controlul transportării de produse prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, caracterizat de forţele secesioniste drept „blocadă economică”. Impresia dată este întărită de experienţa lui Ianukovici în fotoliul de premier ucrainean, care în pofida condiţiilor impuse de Chişinău în 2004 (introducerea unor certificate de provenienţă a produselor unice pentru tot teritoriul RM, inclusiv regiunea transnistreană), admitea desfăşurarea activităţii de export de către agenţii economici din regiunea separatistă [3].

De asemenea, capătă precizie rolul tandemului Medvedev-Ianukovici în „neutralizarea” Europei de Est, care afectează şi proiectele conducerii liberale de la Chişinău de a renunţa gradual la non-apartenenţa la blocul euroatlantic, imperativ pentru o integrară europeană productivă şi ireversibilă. Legarea progresului în soluţionarea conflictului transnistrean de „neutralitatea constituţională” a R. Moldova accentuează condiţia fundamentală pe care o impune Rusia, sprijinită de Ucraina lui Ianukovici.

Ferindu-se de angajamentele faţă de OSCE (1999), Moscova reintroduce în joc prevederea de la Moscova (18 martie 2009) de a transfera misiunea de „pacificator” de la Rusia către OSCE, care va avea atribuţii de supraveghere civilă a situaţiei din regiune. Inventarea acestei „momeli” urmăreşte diminuarea criticii adresate Declaraţiei Medvedev-Ianukovici, care scoate parţial problematica transnistreană din tiparul formatului prezent al tratativelor. Optimismul legat de ipotetica antrenare a capacităţilor OSCE trebuie să fie tratat moderat, deoarece activitatea acestei organizaţii nu a putut preveni declanşarea conflictului armat din Georgia (august 2008). Respectivul „truc” este menit să anuleze acţiunile Chişinăului în vederea sporirii rolului Uniunii Europene în rezolvarea chestiunii transnistrene. Perpetuarea acestui obiectiv descurajează profilarea demersurilor timide privind posibilitatea înlocuirii „pacificatorilor ruşi” cu o misiune civilă administrată de UE.

Declaraţia de la Kiev a surprins guvernarea moldoveană tocmai transmiţând documentul (Aide memoire) ce vizează intensificarea factorului european în procesul de negocieri. Reacţia Bruxelles-ului a fost articulată în ritmuri rapide de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, care s-a pronunţat pentru relansarea formatului „5+2″ „fără vreo precondiţie sau întârziere” [4]. Apelurile europenilor sunt diferite de contextul formulărilor diplomatice cuprinse în Declaraţia Ianukovici-Medvedev, care se referă la crearea iniţială a unor condiţii necesare pentru reluarea activităţii Adunării permanente pentru întrebări politice în cadrul procesului de negocieri. [5] Pe lângă aceasta, activizarea actorilor europeni ca rezultat al semnalului parvenit din partea Chişinăului poate fi interpretat la Moscova drept „măsuri unilaterale destabilizatoare”, fiind tratate de autorităţile ruse cel puţin prin ignoranţă. În realitate insistenţa energică a Bruxelles-ului este inutilă atât timp cât intervenţiile Rusiei, iar acum şi a Ucrainei, sunt menite „să parceleze” mai departe formatul de negocieri, astfel, subminându-i capacităţile constructive de reglementare.

Tiraspolul versus Chişinăul

Dinamica observată în jurul problemei transnistrene exprimă amplitudinea rivalităţilor dintre cele două maluri, limitate în prezent la catalizarea actorilor externi pentru atragerea unei atenţii cât mai substanţiale. Tiraspolul mizează pe apropierea dintre Ucraina şi Rusia, care deja dă roade intereselor ruseşti în zonă, dacă ne referim la extinderea şi impulsionarea activităţii flotei maritime ruse în Crimeea. Comentând acest succes geopolitic al Moscovei, oficialii separatişti au subliniat importanţa acestuia pentru stabilizarea întregii regiuni a bazinului Mării Negre, iar indirect şi pentru Tiraspol.

Diametral opusă este politica Chişinăului concentrat pe atingerea unor angajamente mai serioase din partea Uniunii Europene şi pe menţinerea relativă a status-quo-ului în relaţia cu Rusia. Primul pas în acest sens reprezintă acel „Aide Memoire” transmis comisarului european pentru extindere, Ştefan Fule, aflat la Chişinău de Ziua Europei (15 mai curent). Iar comentariul executivului vizavi de Declaraţia de la Kiev dovedeşte o precauţie izbitoare în privinţa Rusiei. Or, nici o doză de critică, niciun fel de clarificare de poziţie. Abţinându-se de la evaluarea reală a rolului misiunii pacificatorilor ruşi, care asigură viabilitatea regiunii separatiste, executivul de la Chişinău s-a subscris benevol aprecierilor pozitive agreate în capitala ucraineană [6]. Totodată, Guvernul RM a evitat să reitereze angajamentele luate de Rusia la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999), abordând într-un un ton paşnic „retragerea completă a muniţiilor care aparţin Federaţiei Ruse şi a contingentului militar ce asigură paza acestora”. Maniera cooperantă şi delicată de care dă dovadă executivul poate fi o parte din strategia adoptată de acesta pentru avansarea în reglementarea transnistreană, prevăzută inclusiv în textul Aide Memoire-ului remis Bruxelles-ului. Cu certitudine, această retorica nu a putut fi prognozată de către Tiraspol şi Moscova, care se aşteptau la reacţii similare celor provocate de Declaraţia de la Moscova, unde Medvedev, împreună cu Voronin şi Smirnov au convenit asupra unor prevederi condamnate dur de opoziţia politică din Moldova (din care făcea parte şi actuala coaliţie de guvernare).

Transparenţa redusă în privinţa „planului de acţiuni” (inclus în Aide Memoire) al Guvernului Filat expediat Bruxelles-ului, precum şi comportamentul imprevizibil al celorlalte componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană, pot surpa strategia de reglementare a conflictului transnistrean proiectată sub conducerea premierului moldovean şi validată de UE. Cu toate acestea, riscul major poate fi suscitat în viitor de înţelegerile ascunse dintre liderii ucraineni şi cei ruşi, dar şi de felul în care Kievul îşi va respecta angajamentele sale faţă de statul moldovean şi partenerii europeni.

Referinţe:

1. СОВМЕСТНОЕ ЗАЯВЛЕНИЕ ПРЕЗИДЕНТОВ РОССИЙСКОЙ ФЕДЕРАЦИИ И УКРАИНЫ ПО ПРИДНЕСТРОВСКОМУ УРЕГУЛИРОВАНИЮ,

2. СОВМЕСТНОЕ ЗАЯВЛЕНИЕ ПРЕЗИДЕНТОВ РОССИЙСКОЙ ФЕДЕРАЦИИ И УКРАИНЫ ПО ВОПРОСАМ ЕВРОПЕЙСКОЙ БЕЗОПАСНОСТИ,

3. Виталий Кулик: Блокада Приднестровья – свидетельство пассивной роли Киева в приднестровском урегулировании,

4. Reprezentant UE pentru Afaceri Externe promite reluarea negocierilor în format 5+2,

5. „Российская Федерация и Украина намерены в контакте с международными партнерами содействовать созданию надлежащих условий для возобновления работы «Постоянного совещания по политическим вопросам в рамках переговорного процесса по приднестровскому урегулированию» с участием политических представителей Республики Молдова и Приднестровья, посредников от Российской Федерации, Украины и ОБСЕ, а также наблюдателей от Европейского Союза и Соединенных Штатов Америки.”, СОВМЕСТНОЕ ЗАЯВЛЕНИЕ ПРЕЗИДЕНТОВ РОССИЙСКОЙ ФЕДЕРАЦИИ И УКРАИНЫ ПО ПРИДНЕСТРОВСКОМУ УРЕГУЛИРОВАНИЮ,

6. „Totodată, Guvernul Republicii Moldova, evocând rolul actualei operaţiuni de menţinere a păcii în stabilizarea situaţiei după stoparea conflictului armat, se pronunţă pentru lansarea consultărilor cu privire la transformarea acesteia într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional. Guvernul Republicii Moldova pledează pentru diminuarea factorului militar în regiune, inclusiv prin retragerea completă a muniţiilor care aparţin Federaţiei Ruse şi a contingentului militar ce asigură paza acestora.”, DECLARAŢIE A GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA, 18.05.10

Anunțuri
Explore posts in the same categories: AZI.MD, Conflictul transnistrean/приднестровский конфликт, Статьи на русском языке

One Comment pe “Medvedev şi Ianukovici impun Chişinăului condiţii în reglementarea transnistreană”


  1. […] ruse de a folosi pendulările externe ale conducerii ucrainene pentru a se întoarce în […] Ultimele articole despre A Posted in Stiri Tags: Chişinăului, condiţii, Ianukovici, impun, Medvedev, reglementarea, […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: