Neutralitatea versus integritatea teritorială a Moldovei

Pentru AZI.MD, publicat în „Dilema Veche”

Slăbirea „tutelei” ruseşti asupra problemei transnistrene înlesneşte în mod firesc implicarea celorlalţi actori internaţionali interesaţi în securizarea spaţiului european.

Datorită simpatiilor reciproce dintre Rusia şi „forţele motrice” ale Uniunii Europene (în frunte cu Germania), perspectivele Bruxelles-ului de a se antrena activ în soluţionarea conflictului transnistrean se dublează, inclusiv datorită voinţei Chişinăului. Deşi contextul extern suferă schimbări esenţiale, în fond, problema rămâne cramponată în parametrii săi vechi, unde Tiraspolul paralizează voit negocierile şi epuizează conştient eforturile depuse de partenerii externi ai guvernării pro-europene.

Încurajată de indulgenţa şi susţinerea Moscovei, administraţia neconstituţională a regiunii transnistrene reuşeşte să se distanţeze de transformările ample desfăşurate pe malul drept, înlocuindu-le cu aprofundarea treptată în procesele de armonizare la realităţile ruseşti (mai ales în domeniul legislativ şi cel al politicilor sociale şi economice). Cât timp autorităţile moldoveneşti caută împreună cu europenii modalităţile oportune pentru relansarea negocierilor sistate în 2006, oficialii ruşi întreţin pe diverse căi regimul separatist, sfidând integritatea teritorială a R. Moldova şi multiplele angajamente personale asumate la nivel internaţional. Datorită plasticităţii şi dualităţii poziţiei sale, Rusia îşi croieşte spaţiu strategic pentru a putea manipula abil problema transnistreană în scopuri geo-politice nodale, începând cu menţinerea influenţei în fosta republică unională şi terminând cu propulsarea proiectului rusesc privind ridicarea unei arhitecturi pan-europene de securitate convenabile supremaţiei ruse pe spaţiul ex-sovietic.

Românofobia şi „pietrificarea” neutralităţii

Vizita lui Grigori Karasin, adjunctul şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a scos la lumină planurile ruseşti temporare în privinţa chestiunii transnistrene. Înainte şi după întrevederile de la Chişinău, din perioada 26-28 iunie, vecinul răsăritean a punctat două condiţii vitale indispensabile pentru reglementarea transnistreană: consolidarea suveranităţii şi închegarea neutralităţii R. Moldova. [1] Temeiurile solicitate reprezintă o extindere a cerinţelor anterioare, reînviind parţial prevederile defunctului „plan Kozak”. Mai mult, demersurile revigorează mesajul învechit al comuniştilor moldoveni, care în trecut propuneau semnarea unor „garanţii” obligatorii privind menţinerea neutralităţii R. Moldova de către cei mai influenţi actori internaţionali. Prin intermediul permanentizării neutralităţii comuniştii urmăreau limitarea influenţei factorilor occidentali asupra deciziilor locale. Plecând de la aceeaşi idee, Moscova doreşte să dozeze şi chiar să restricţioneze „jocurile” Chişinăului cu Occidentul, inspirându-i o abordare „izolaţionistă” şi „introvertită”. Conştientă de faptul că includerea „neutralităţii” în pachetul de negocieri contravine înţelegerilor anterioare, dar şi suveranităţii moldoveneşti, Rusia anticipează posibilele complicaţii legate de potenţialul forţelor politice de la Chişinău de a invalida statutul neutru al ţării pe calea referendumurilor constituţionale. Pentru a forţa imortalizarea neutralităţii, mediatorii ruşi vor să suplimenteze eventualul „drept de veto” atribuit Tiraspolului după reîntregirea ţării, cu angajamente juridice adăugătoare din partea Chişinăului.

Altă clauză susţinută activ de autorităţile ruse prevede întărirea „suveranităţii”, uşor atenuată de îmbrăţişarea curentului filoromân de către anumite componente ale guvernării liberal-democrate. Multiplicarea necontrolată a contactelor dintre cele două maluri ale Prutului este calificată de Moscova drept „sursă a relelor” pentru relaţiile moldo-ruse, dar şi un impediment pentru reglementarea conflictului transnistrean.

Atragerea unor foşti exponenţi ai structurilor de stat din România în procesele politice moldoveneşti (desemnarea fostului secretar de stat al MAE-ului român, Dan Dunganciu, în calitate de consilier prezidenţial); stagnarea semnării tratatului de bază moldo-român; deschiderea nejustificată a accesului la datele cu caracter personal al cetăţenilor moldoveni pentru autorităţile române; precum şi actele emise de factorii de decizie de la Chişinău (cum ar fi „controversatul” decret privind instituirea Zilei Ocupaţiei Sovietice), creează suspiciuni la Moscova în privinţa funcţionalităţii suveranităţii statului moldovenesc. Nimeni de la Răsărit nu îşi doreşte revizuirea hărţii geo-politice regionale de către „piese politice” locale. De aceea, fluturând cu reglementarea transnistreană, oficialii ruşi vor să păstreze suveranitatea moldovenească în afara factorului românesc. Iar prin cimentarea forţată a „neutralităţii”, Rusia vrea să stopeze înfiriparea şi manifestarea aspiraţiilor euro-atlantiste omniprezente în noile structuri de putere de la Chişinău, activizate în paralel cu procesele de „eurointegrare” a R. Moldova.

Conflictul transnistrean în afara contextului Kosovo

Accentuarea „neutralităţii” şi „suveranităţii” a lăsat în umbră avizul pozitiv al Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) în privinţa declaraţiei de independenţă a provinciei sârbe (din 17 februarie 2008), care a înviorat în mod repetat manifestările separatiste în regiunea transnistreană.

Pe agenda discuţiilor moldo-ruse a absentat problema „kosovară” resuscitată recent, tratată de administraţia de la Tiraspol ca o premisă clară pentru validarea separării regiunii transnistrene.[2] Atât oficialii moldoveni, cât şi cei ruşi, în frunte cu Karasin, au ezitat să conteste demersul autorităţilor separatiste vizavi de „precedentul Kosovo”. Mai mult, au trecut câteva zile de la publicarea Declaraţiei autorităţilor separatiste cu privire la avizul CIJ, dar până acum lipseşte răspunsul Chişinăului care să contrazică şi să neutralizeze în termeni absoluţi speculaţiile transnistrene.

Logică din motivul dorinţei de a relansa negocierile în formatul „5+2″, neglijenţa Chişinăului este contraindicată pentru procesul general de soluţionare a conflictului transnistrean, deoarece subminează incontestabilitatea integrităţii teritoriale a R. Moldova.

În linii generale, comportamentul autorităţilor moldoveneşti în direcţia transnistreană este îndoielnică. Aceasta se caracterizează prin faptul că Chişinăul continuă să aibă o poziţie timidă în privinţa încălcării drepturilor omului în regiunea transnistreană sau a asistenţei politice şi socio-economice enorme acordate regiunii de Moscova.

În pofida acestor deficienţe, negociatorii moldoveni se vor baza pe intensificarea măsurilor de încredere dintre „maluri”, internaţionalizarea reglementării transnistrene şi pe amplificarea participării UE. În paralel, eforturile ruseşti se vor concentra pe impregnarea unui caracter ireversibil şi sustenabil neutralităţii şi suveranităţii moldoveneşti, pentru a minimiza aprofundarea dialogului cu România şi cu ceilalţi actori occidentali incomozi Rusiei.


Referinţe:

1. О рабочей поездке статс-секретаря – заместителя Министра иностранных дел России Г.Б.Карасина в Молдавию,

2. ЗАЯВЛЕНИЕ МИНИСТЕРСТВА ИНОСТРАННЫХ ДЕЛ ПРИДНЕСТРОВСКОЙ МОЛДАВСКОЙ РЕСПУБЛИКИ В СВЯЗИ С РЕШЕНИЕМ МЕЖДУНАРОДНОГО СУДА ООН ОТНОСИТЕЛЬНО КОСОВО.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Amestec de geo/politică, AZI.MD, RM fara (cu) Rusia, Rusia pretutindeni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: