Liberal-democraţii vor un preşedinte de culoarea „verde” pentru Moldova

Pentru AZI.MD, publicat la 4 august 2010
E oficial PLDM va participa de una singură la alegerile prezidenţiale. Congresul acestei formaţiuni urmează să decidă cine va fi candidatul.

Pentru nimeni nu este secret că la acest fotoliu visează de mult timp premierul Vlad Filat, cam tot atâta timp cât acesta îl invidiază pe democratul Marian Lupu pentru faptul că este printre principalele figuri care are şanse reale să conducă cu Preşedinţia.

Ofensiva liberal-democraţilor în teren, prin racolarea cetăţenilor, autorităţilor şi reprezentanţilor foştilor aliaţi, continuă şi la nivel înalt, unde liderul partidului confiscă practic „laurii” succesului realizat de întreaga Alianţă pentru Integrare Europeană. Or, Filat aminteşte publicului despre atingerea obiectivului revendicat la alegerile din 2009 şi anume de a eradica ţara de comunişti. Dar el uită că îndeplinirea scopului – „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti la guvernare”, se datorează inclusiv Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu, Partidului Democrat condus de Marian Lupu şi nu în ultimul rând Alianţei „Moldova Noastră”, condusă de Serafim Urechean. Totodată, cel mai mare aport o au tinerii masacraţi şi maltrataţi pe 7 aprilie şi ulterior, care sunt până acum nemulţumiţi de felul cum au fost traşi la răspundere „călăii” lor. Produs al conjuncturii politice, al contractelor şi achiziţiilor valoroase (atragerea în partid a unor personalităţi notorii din variate domenii), al zelului şi chinurilor celor care au suportat dârz asprimea „forţelor crescute şi educate” de regimul ex-miliţianului Voronin, PLDM se pune în centrul scenei eclipsându-i pe ceilalţi.
Liderism sau trădare

Liderismul asumat de PLDM a fost deja calificat de lideri ai Alianţei drept trădare a principiilor convenite în 2009, când PDM a mers împreună cu partidele liberale pentru a scoate ţara de sub guvernarea comunistă, acceptând înţelegerile de formare a AIE, dar şi riscul de a fi exclus din procesul decizional, după cum şi s-a întâmplat. Astfel, imperativul coordonării provizorii a deciziilor politice în cadrul Alianţei numai după care transpunerea lor în practică a rămas în mare parte pe foaie, în timp ce PLDM şi PL îşi satisfăceau poftele politice individuale, punându-i pe democraţi, dar şi AMN-ul, în situaţii de „post-factum”.

După un an de promovare a candidaturii lui Lupu în funcţia de Preşedinte al ţării şi obţinerea acordului PDM de a susţine ideea plebiscitului, PLDM trage la „turta” promisă nu demult altcuiva pe care şi-l doreşte în continuare ca partener de coaliţie. Filat reiese din faptul că „timpurile” se vor schimba îndată după votarea pentru modificarea art. 78 al Constituţiei, dar totodată vorbeşte despre continuitatea AIE după alegerile prezidenţiale, insistând că această coaliţie va deveni şi mai puternică. Pentru a nu explica faptul că PLDM nu se mulţumeşte cu locul doi în „orchestra” politicii moldoveneşti şi că doreşte să devină primul partid în toate şi la toate nivelurile, preşedintele formaţiunii distrage atenţia electorilor promiţându-le o Alianţă cel puţin la fel de viabilă şi în viitor.

Pretenţiile liberal-democraţilor depăşesc limitele acceptabile pentru cei din coaliţie, care deja s-au arătat nemulţumiţi de „canibalismul politic” practicat de PLDM, care „înghite” pofticios părţi componente ale altor partide (cum ar fi AMN), iar altele sunt supărate de „trădarea” principiilor binecuvântate de comun acord în 2009 (cazul PDM).

„Boom-ul” şi oferta electorală a liberal-democraţilor

Perspectivele de creştere a PLDM îi conferă o doză exagerată de încredere. Bazat pe „boom-ul verde”, Filat vine către cetăţeni cu oferta de „a le oferi un preşedinte puternic, pragmatic, hotărât, un lider care nu poate apărea decât dintr-o competiţie politică reală şi corectă, care să aibă legitimitatea şi forţa pe care i le poate da doar poporul” [1]. Miza lui Filat este simplă şi anume de a ajunge în al doilea scrutin al eventualelor alegeri prezidenţiale, unde cu ajutorul susţinătorilor AIE, parţial trădaţi, să se răfuiască cu comuniştii. Dar acest succes nu va aduce o legitimitate mai mare candidatului din partea PLDM decât cea pe care a avut-o liderul liberal, M. Ghimpu, care având sub 1% de credibilitate înainte de alegerile din 2009 a ajuns în fruntea ţării.

O simplă analiză a profilului alegătorului PLDM demonstrează cât de îngust este „bazinul electoral” al acestui partid, mai ales în comparaţie cu PDM, care atrage alegătorii de centru-stângă şi chiar centru-dreaptă. Din aceste considerente din cadrul Alianţei, partidul care poate oferi un candidat cu o legitimitate iniţial înaltă este PDM, care spre deosebire de liberali este mai „etatist” şi cu o viziunea externă clar echilibrată.

Un alt lucru suspicios şi neînţeles până la capăt este că, deşi evidenţiază importanţa continuării proiectelor începute în timpul mandatului său, având în vedere şi ajutorarea sinistraţilor şi implementarea reformelor necesare odată cu aprofundarea relaţiilor cu Uniunea Europeană, Vlad Filat sugerează că ar putea lupta pentru fotoliul de Preşedinte al ţării. Atunci se conturează o întrebare firească: „Ce este mai important pentru PLDM şi liderul acesteia: proiectele strategice demarate fiind în fruntea Guvernului, fie funcţia de Preşedinte al R. Moldova?”. Posibil, liberal-democraţii vor să aducă „stabilitate politică” exhaustivă ocupând poziţiile centrale în Parlament, Guvern şi Preşedinţie. Un scenariu riscant reieşind din experienţa politică a ţării, dar şi din cea a statelor de pe spaţiul ex-sovietic (cu excepţia Statelor Baltice).

În condiţiile netransformării până la capăt a funcţiei de şef al statului, cu restrângerea corespunzătoare a anumitor prerogative, situaţia poate deveni şi mai dificilă dacă un singur partid, indiferent de specific, va încerca să monopolizeze toate nişele puterii. Principala ameninţare va rămâne eventualitatea nefuncţionării principiului de „control şi echilibru” („checks and balances”) în structurile statului, din cauza superiorităţii unui partid în faţa celorlalte. Menţinerea comuniştilor în opoziţie în continuare, pe fundalul monopolului unui singur partid pe cealaltă parte a baricadelor, ar putea crea premise pentru „coalizarea” unor partide din viitorul Parlament cu PCRM contra eventualei „dictaturi democratice” a foştilor reprezentanţi ai AIE.

Etichetele de „preşedinte puternic, implicat, cu o viziune clară în ceea ce priveşte viitorul ţării, acceptat şi apreciat de comunitatea internaţională”, folosite de Filat pentru a descrie trăsăturile candidatului ideal pe care îl poate propune PLDM iarăşi nu coincide cu realitatea.

„Puterea” lui Filat a rezultat în primul rând din funcţia pe care a deţinut-o şi enormele resurse administrative pe care le are în serviciu, nemaivorbind de deschiderea imediată pe care a manifestat-o Occidentul faţă de noua conducere democratică, care a permis marginalizarea comuniştilor perimaţi şi perfizi. Chiar şi în cazul lui M. Ghimpu, deseori „străin” pentru europeni, a existat o susţinere continuă, pentru că scopul occidentalilor este de a monta Moldova pe un traseu ireversibil de democratizare şi integrare în spaţiul european.

Viitorul european al RM este incontestabil şi reprezintă o prioritate naţională, de aceea, niciun partid nu poate şi nu trebuie să pretindă că acest interes derivă exclusiv de la sine. Toate partidele din Alianţă şi chiar cel comunist vor relaţii bune cu UE şi o viitoare integrare în UE (cu anumite excepţii în cazul PCRM). Prin urmare, PLDM nu este nici primul şi nici ultimul actor politic cu aspiraţii şi planuri euroconforme.

„Apreciat şi acceptabil pentru comunitatea internaţională” nu poate fi candidatul partidelor care intenţionat sau deliberat deteriorează relaţiile cu anumiţi actori regionali, fie că este vorba despre UE şi SUA sau despre Rusia şi alte state CSI. De aceea, acest criteriu nu este aplicabil pentru toate partidele din Alianţă. PLDM înfruntă anumite dificultăţi în dialogul cu Rusia, deşi are o comunicare excelentă cu Washingtonul şi Bruxelles-ul. Iar criza vinurilor care poate şi trebuie soluţionată, în primul rând, de Guvernul RM, care este condus de Filat, denotă anumită incapacităţi de relaţionare cu unul dintre statele menţionate în „planul de guvernare al AIE” drept unul strategic. Oricum, premierul a reuşit să atingă anumite succese pe frontul estic (cum ar fi extinderea perioadei de înregistrare pentru moldovenii plecaţi la muncă în Rusia), dar meritele principale îi revin Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, ministrului şi ministrului adjunct de externe, precum şi ambasadorului moldovean la Moscova, rămas de pe timpul comuniştilor.

Strategia adoptată de PLDM poate avea efecte negative asupra consolidării şi modernizării sistemului politic involuat de guvernările comuniste precedente, precum şi asupra „euro-proiectelor” declanşate începând cu a doua jumătate a anului 2009. Consecinţele principale pot cuprinde demolarea Alianţei, dezbinarea coaliţiei anti-comuniste, dar şi resuscitarea indirectă a comuniştilor.

În fine, repartizarea atribuţiilor în viitoarele structuri de stat şi coordonarea acţiunilor în perioada (post)electorală împreună cu ceilalţi parteneri de coaliţie, pot extinde considerabil spectrul de perspective pentru PLDM, decât paşii acestuia spre autoizolare.

Referinţe:
1. Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi propune ca obiectiv să dea ţării un preşedinte,

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Coaliţia "Alianţa pentru integrare europeană", moldova, Vlad FILAT

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: