„Narcomania mediatică” şi dependenţa clasei politice de sondajele politice

Pentru AZI.MD

Viaţa politică şi substraturile numeroase ale acesteia nu mai sunt străine publicului larg, aflat în expectativa nesfârşită a „surprizelor” actorilor politici, scăpate intenţionat, dar atât de vizibil, în spaţiul mediatic autohton. 

Majoritatea partidelor, dar mai ales cele instalate la putere, fie în avanscena, fie în opoziţie, perseverează în distrarea spectatorilor teatrului politic, indiferent de nivelul lor de somptuozitate. În mare parte, protagoniştii construiesc diverse „capcane” pentru presă, căutând în realitate să influenţeze alegătorii. Schemele date creează „triunghiuri de dependenţă”, în care partidele contactează unilateral cu publicul larg, prin mâna sau vocea anumitor agenţii media persuasive şi cu adevărat credibile pentru cetăţeni (potrivit sondajelor de opinie publică 50 – 60% din populaţie sunt fideli surselor mass-media).

Sondajul de opinie publică realizat de compania sociologică „IMAS-INC”, în perioada 26 iulie -12 august, developează gradul de interconexiune existent între cele trei „cercuri”, în care mass-media şi populaţia se clasează drept consumatori ai retoricii produse de clasa politică, care tinde să se mute din spaţiile publice în cele mediatice, pentru o comunicare mai facilă (ieftină, comodă, operativă şi eficientă) cu o audienţă mai extinsă, profund paternalistă şi credulă faţă de informaţiile lansate de politicieni. Odată cu demararea oficială a campaniei pentru referendumul republican din 5 septembrie, în paralel cu pregătirile de scrutinele din toamna acestui an, liderii şi membrii partidelor (în primul rând, cele guvernamentale) s-au acomodat în fotoliile de la posturile TV, radio sau în rubricile generoase din presă scrisă şi cea virtuală. „Blogo-mania” politică, numeroasele conferinţe de presă pline de inconsistenţă şi de „bule speculative” sau participările televizate interminabile a unor şi aceleaşi personaje politice, elucidează înrădăcinarea lor în terenul fertil al presei firave şi încă influenţabile, fiind semnalate chiar şi cazuri „de concreştere” cu acestea.

Contractul dintre cele doua tabere este convenabil in primul rând politicienilor narcisişti şi surselor mass-media care şi-au recăpătat autonomia largă confiscată în perioada monopolului politic al comuniştilor. Autonomia mediilor de informare este oricum fragilă, întâmpinând rigiditatea autorităţilor publice (spre exemplu, lipsa de cooperare dintre Procuratură, CCCEC etc. şi jurnaliştii animaţi în reflectarea particularităţilor confruntării „Mocanu versus Plahotniuc”) sau chemări la autocenzură către presă din partea puternicilor mediului de afaceri.

Aplicând sincronizarea dintre comportamentele publice a actorilor politici cu frecvenţa comunicării lor cu jurnaliştii, mulţi lideri politici vor să încline opţiunile de vot ale alegatorilor într-o direcţie favorabilă lor. Accesul la resursele administrative şi funcţia înaltă de răspundere în stat au conferit o ascendenţă mediatică remarcabilă Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM) şi Partidului Liberal (PL), bazată în mare parte pe figurile energicului şi raţionalului premier Vlad Filat şi cea a „romanticului” şi idealistului nonconformist – Mihai Ghimpu. Posedarea mandatului de vice-preşedinte a Parlamentului nu fost a fost suficient pentru liderul AMN. Acesta nu reuşit să execute o combinaţie dintre funcţia ocupată, acţiunile din teren ale partidului şi discursul public conjugat.

Interdependenţele existente dintre cele trei elemente ale spaţiului public (partide, mass-media şi consumatorii finali sau publicul) se oglindesc în rezultatele sondajului, care atestă o dominare a PLDM (de 41% faţă de 35% în aprilie 2010), dar şi o creştere minusculă a liberalilor (+ 2 puncte faţă de 20%), a nivelului de încredere din partea populaţiei. Apariţiile constante la TV, „fabricarea” şi/sau explorarea prolifică a evenimentelor le-au asigurat celor doua partide vizibilitatea necesară pentru a creşte în sondaje. Dacă M. Ghimpu şi partidul său a mizat pe aspecte istorice, pe relaţiile bune cu România şi „demonizarea” regulată a Rusiei, atunci saltul PLDM se datorează: „măsurilor întreprinse în zonele afectate de inundaţii (45% de simpatizanţi), dezvoltarea democraţiei (38%) şi politica externă (34%)”. [1] Prevalarea informaţională exagerată a figurii lui Filat pe fundalul calamităţilor naturale l-a ajutat să-şi demonstreze capacităţile lui de „bun administrator al situaţiilor de criză” în centrul unei populaţii caracterizată de sindromul paternalismului indispensabil comunităţilor post-sovietice, printre din care face parte şi cea moldovenească. Oricum, un impact major asupra audienţei a fost posibil utilizând toate tipurile de mass-media, dar în special cea televizată şi cea on-line. Comparând volumul şi calitatea materialelor jurnalistice care au reflectat „problema inundaţiilor” cu cele dedicate „crizei vinurilor” sau a deteriorării relaţiilor cu Federaţia Rusa, se vede întâietatea primei categorii. Umbrirea faptelor incomode la fel ca şi alte stratageme mediatice predispun publicul să susţină instinctiv partidul cel mai mediatizat, nu şi cel mai eficient.

Posibilităţile altor partide din Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) au fost cu mult mai restrânse, mai ales după ce liderul democraţilor a fost omis din ecuaţiile pentru Preşedinţie. Aceasta retrogradare forţată a impus PDM să devina mai activ, organizând evenimente publice, cu posibilitatea de a-şi ridica vizibilitatea clătinată. Din acest punct de vedere, acest partid are potenţial pentru a-şi spori numărul susţinătorilor din rândul indecişilor şi a votanţilor partidelor de stânga (în primul rând, din contul PCRM), utilizând referendumul şi alte acţiuni politice inspirate din aşa-numita „trădare” liderului PDM în cadrul AIE. Or, celelalte componente ale Alianţei de guvernare au creat o serie de premise, ce decurg din respingerea lui Lupu în calitate de candidat unic pentru Preşedinţie din partea AIE, fapt ce le asigura democraţilor un spaţiu vital de manevra, de care au fost lipsiţi anterior, în relaţia sa cu alte formaţiuni, nu doar cele de guvernământ.

Suplimentar la amiciţia pe care partidele doresc sa o construiască cu agenţii mediatici, acestea vor sa apară în spaţiul public cât mai încrezute, atrăgătoare şi perfecte, pe calea sondajelor. Incidentele depistate de realizatorii sondajului „IMAS-INC” denotă miza barometrelor de opinie publică în perioada premergătoare alegerilor parlamentare, dar mai cu seama înainte de eventualele prezidenţiale.

Unii experţi din domeniu consideră că sondajele au capacitatea de a influenţa aproximativ 2-8% din populaţia cu drept de vot, mai ales atunci când se decid favoriţii. În cazul nostru, competiţia acerba la prezidenţiale va fi intre Filat şi Lupu, succesul cărora va fi determinat de comportamentele partidelor din prezenta coaliţie (cum ar fi PL şi AMN), ale opoziţiei parlamentare (PCRM), cât şi ale celor din afara legislativului. Cauzalitatea dată evidenţiază raţionamentul care a stat la baza deciziei principalului sociolog al companiei „IMAS” (Doru Petruţi) de a lăsa în umbră informaţia (strict privată) referitoare la opţiunile de vot ale alegătorilor şi popularitatea liderilor politici. Totodată, reticenţa instituţiei sociologice are conexiune şi cu aspectele economice, cele legate de PR, precum şi personale (tentative de a ameninţa integritatea instituţiei şi a persoanelor implicate în realizarea sondajelor „IMAS”).

Intimidările venite din partea unor forţe politice către IMAS dovedesc: gradul de tensiune dominant în mediul politic; dependenţa pasatoare de sondaje simţită de jucătorii politici; predispoziţiile ambigue în rândul unei părţi semnificative de alegatori (în special, printre indecişi); dar cel mai pregnant, incompatibilitatea diagramei preferinţelor votanţilor prezentată în produsele sociologice (mai veridice, graţie faptului că au fost realizate de o instituţie privată de specialitate, fără contractarea din exterior) cu aspiraţiile imaginare ale unor politicieni ambiţioşi.

Deoarece sondajele de opinie publică neafiliate politic pot avea un rol crucial în electorala care urmează, unii jucători politici vor căuta să-li îmbunătăţească situaţia, punând „piedici” realizatorilor lor. De asemenea, clasa politică va căuta să-şi creeze aliaţi şi prieteni proveniţi din mass-media. Interacţiunea cu aceştia le va permite politicienilor să forjeze legături credibile (dar nu şi durabile), cu consumatorii de media, receptivitatea ridicată şi cultura politică mediocra ale cărora îi plasează pe poziţii vulnerabile atât faţă de actorii politici perfizi, cât şi faţă de sursele mass-media afiliate sau cu simpatii politice.
Referinţe:

1. Sondajul elaborat de Institutul de Marketing şi Sondaje „IMAS-INC”, in perioada 26 iulie -12 august;
2. Политологи считают незначительным влияние соцопросов на выбор граждан, http://korrespondent.net/ukraine/politics/146137.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: AZI.MD, moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: