Stranietăţile scrisorii lui Ghimpu către NATO şi reacţia democraţilor

Cel mai periculos şi totodată iresponsabil element al actualei campanii electorale este tendinţa jucătorilor politici de a „importa” factori externi sau de ai plasa pe poziţii antogoniste, pentru a captiva electoratul nedeterminat sau pentru a „confisca” categorii electorale din impediată vecinătate a spectrului politic.

Gândul la rapida repartiţie a electoratului în ajun de alegeri emoţionează şi relaxează actorii politici, care aleg subiecte „conflictuale” pentru a-şi asigura un procent de alegători mai mare. În asemenea tradiţii acţionează şi liderul Partidului Liberal, care la câţiva paşi de la deznodământul electoral doreşte să-şi extindă rădăcinile în terenul electoral, care conform sondajelor nu le promite liberalilor un salt calitativ nou faţă de bilanţul electoral înregistrat la alegerele precendete. Nici eventualitatea unor scandaluri diplomatice, nici faptul că „asistă” comuniştii radicalizaţi avântaţi spre Est, nici posibila inflamare a relaţiilor cu ceilalţi membri ai fostei Alianţe de guvernare, nu au clintit din loc balanţa, atunci când preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a compus controversata scrisoare adresată Secretarului General al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Rasmussen. Lacunară, provocatoare şi deplasată, scrisoare a început să adune reacţiile actorilor politice locali, având potenţialul de a produce efecte şi pe scena externă. Posibil, scrisoarea dată este produsul final al numeroaselor mâini şi gânduri de consilieri şi membri de partid, care s-au încâlcit în a formula pretenţii electorale faţă de Rusia.

Impresionează cel mai mult faptul că scrisoarea dată nu este adresată organelor OSCE, dar anume NATO, care nu este şi nu a fost vizată sub nicio formă în soluţionarea conflictului transnistrean. Altceva decât dorinţa de a ciocni Rusia cu NATO nu se poate desluşi din scrisoare lui Ghimpu.

Majoritatea obiecţiilor formulate de Ghimpu vin din perspectiva OSCE, dar sunt comunicate NATO sub formă de plângeri în adresa Rusiei. Din moment ce principiul „acceptului statului gazdă” pentru dislocarea trupelor străine pe teritoriul este deja menţionat în „Tratatul adaptat privind Forţele Covenţionale în Europa”, faţă de care Rusia are obiecţii de principiu, ridică semne de întrebare sensul invocării lui în scrisoarea lui Ghimpu. Înadins se evită subiectul moratoriului declarat de Rusia în privinţa respectării prevederilor actualului Tratat FACE, fapt ce ar putea incomoda NATO care încearcă să convingă Rusia să-l repună în funcţiune. Totodată, pare inadecvată chemarea lui Ghimpu către şefia NATO, care doar recent a ajuns la un numitor comun cu Moscova privind transportarea consumabililor pentru militarii antrenaţi în acţiunile militare din Afganistan. În mod clar, Ghimpu intenţionat păşeşte peste cadrele exsitente de negocieri multiaspectuale, de un nivel net superior, încercând să intre forţat în atenţia actorilor internaţionali, pentru a se face remarcat în ochii moldovenilor, în calitate de „adversarul basarabean al Rusiei”.

Caracterul diletant al intervenţiei preşedintelui interimar se observă cel mai mult în corelarea principiului privind „acceptul statului gazdă” cu situaţia Georgiei, unde pe teritoriul enclavelor separatiste ale căror „independenţă” a fost recunoscută de Rusia în 2008, a rămăs prezenţa militară rusă, după semnarea unor acorduri cu administraţiilor separatiste, din perspectiva subiecţilor de drept internaţional cu drepturi depline. Conform logicii urmărite în scrisoare, Moscova ar putea staţiona pentru totdeauna în regiunea transnistreană, recunoscând independenţa regiunii transnistrene, dacă Chişinăul în eventualitate nu va permite menţinerea potenţialului milar rus în stânga Nistrului. Raţionament total eronat, deoarece conjunctura este total diferită de cea georgiană, unde Rusia a trişat cu şi încălcând „argumentat” dreptul internaţional, folosind războiul cu Georgia pentru a justifica şi a legitimiza recunoaşterea independenţei celor două republici separatiste.

În altă ordine de idei, imaginaţia geopolitică a liderului PL se contrazice cu realităţile fluctuante, unde Rusia depune eforturi pentru a disciplina risipitorul regim de la Tiraspol, fiind supravegheată îndeaproape de UE, de la carea vrea să tragă „sevă” pentru propria modernizare.

Până la interacţiunea cu exteriorul, „scrisoarea lui Ghimpu” puţin abruptă şi cu o serie de incoerenţe a fost observată de către democraţi. Angajaţi în relaţii de colaborare cu partidul puterii din Rusia, „Edinaya Rossia”, şi concentraţi pe măgulirea alegătorilor vorbitori de rusă, democraţii nu s-au abţinut să-l critice pe Ghimpu pe mai multe capete.

În primul rând, aceştia l-au atacat pentru faptul că „pune explozibil” viitoarei guvernări în relaţiile cu Rusia, contrariând „eforturile diplomatice europene” pe marginea reglementării conflictului transnistrean.

Mai mult, PDM întrevâd în acţiunile lui Ghimpu de a angaja NATO o încercare de a submina neutralitatea constituţională a ţării. Pe acest fundal, formaţiunea lui Lupu vrea să-şi accentueze valoarea aduăgată, reinterându-şi ambiţiile de a lega Vestul de Est, în interesul moldovenilor, revendicându-şi veşnica trasătură de „împăciuitori”.

Ieşirea democraţilor la fel ca şi cea a preşedintelui interimar vine să deservească intereselor electorale ale partidelor şi subliniază „o falsă problemă” pe agenda locală. Totodată, cu riscul accentuării opiniei că cele două partide acţionează în coordonare, observăm caracterul complementar al demersurilor PL şi PDM.

În mod real, Ghimpu a acţionat în propriul deserviciu, confirmând partenerilor europeni inadecvateţia proiectelor sale politice. Astfel, după prestaţia liderului PL în problema referendumului pentru modificarea constituţiei în prima jumătate a acestui an, considerată de cercurile diplomatice de la Bruxelles destul de neserioasă, scrisoare către Rasmussen poate fi apreciată similar.

Cu toate acestea, liberalii vor obţine admiraţiile şi aplauzele acelor categorii de electorat de orientare vestică, care mai zăbovesc să rămână în alte formaţiuni politice de „dreaptă” decât PL sau încă nu s-au decis pe cine să parieze la scrutinul din 28 noiembrie.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Alegeri anticipate 2010, Marian Lupu, Mihai Ghimpu, moldova, RM fara (cu) Rusia

5 comentarii pe “Stranietăţile scrisorii lui Ghimpu către NATO şi reacţia democraţilor”

  1. Gav Says:

    Da nu văd a cui admiraţii le vor stârni.

  2. ana Says:

    Interventia, electorala sau nu, aduce izbitor cu ideile promovate de dungaciu de multe luni incoace…si confuziile ii cam poarta semnatura, de multe ori vand discursuri ermetice, din care poti intelege doua lucruri opuse in acelasi timp. Eminenta cenusie Dungaciu pe probleme de integrare, „expert” Nato in discursuri fara ecou pe la conferinte ca de muncit la proiecte de genul nu are in CV nici macar o ora, e posibil sa faca, in raporturile externe europene, niste gafe care vor costa Alianta. Nu stiu de ce nu so-a adus Ghimpu oameni cu experienta practica, pacat.

  3. cronicar Says:

    Ateneu
    Revistă de cultură editată de Consiliul Judeţean Bacău

    Nicolae Dabija, între romanul tezist şi sentimentalismul poetic
    Pentru mai dreapta cinstire a lui Titu Maiorescu
    Un aspect definitoriu pentru literatura contemporană din Basarabia îl constituie permanentul amestec dintre estetic şi politic, care, în ciuda formelor diferite de manifestare, trimite la mai vechea distincţie pentru care lupta acum aproape un veac şi jumătate Titu Maiorescu. Evidentă în unele cazuri sau voalată în altele, confuzia se reflectă şi în modul cum este prezentat romanul lui Nicolae Dabija, Tema pentru acasă (Iaşi, Editura „Princeps Edit”, 2009).
    Pentru academicianul Mihai Cimpoi, cartea este o confirmare a darului de povestitor al lui Nicolae Dabija: „… a venit cu un roman – Tema pentru acasă – despre care prietenul nostru, editorul Daniel Corbu, afirmă că este un roman de Premiu Nobel, (sic!) acesta a adunat reacţii foarte pozitive (sic!). Nicolae Dabija are şi dar epic: în articolele sale este un epic, are un dar de povestitor excepţional şi romanul vine ca o confirmare a acestui dar.” Pe lângă dezlânarea frazei şi greşelile gramaticale, fragmentul conţine o exagerare bufă, Daniel Corbu întrecându-se pe sine în a fi ridicol când afirmă, nici mai mult, nici mai puţin, că ne aflăm în faţa: „unui roman de Premiu Nobel”. Mai subtil în beţia sa de cuvinte se dovedeşte un alt academician, Anatol Codru, care, elogiind romanul, uită probabil ce vrea să spună, lăsându-se furat de preafrumoasele cuvinte pe care le utilizează în cascadă: „Toate aceste caracteristici şi echivalări exegetice impun din partea-mi deconspirarea unei forţe demiurgice care este talentul excepţional al scriitorului Nicolae Dabija, viziunea lui socratică, probitatea, tenacitatea şi fervoarea investigării ontologice a întâmplatului, spirit acut de observaţie, gândire retroactivă, mişcare liberă în fraza demersului juridic, dozare şi echilibrul interiorizării a personajelor şi situaţiilor observate.” Aferim, domnule academician, şi n-ar strica să (re)vedeţi „Oratori, retori şi limbuţi”. Într-o formulare sub nivelul elevilor de liceu, Mihai Sultana Vicol îi trage de ureche pe critici, întrecându-se în greşeli de tot felul: „Nicolae Dabija în paginile cărţii, revine la o nume clasicitate a valorilor umane, definind caracterul complex al călăului şi victimei. Miraculosul deţine un loc aparte, iar fantezia cu care a fost scris romanul este de neasemuit. (…) Romanul “Tema pentru acasă”, (sic!) este scris numai pentru cititori. Cât despre critici, Nicolae Dabija îl poate parafraza pe Gabriel Garcia Marquiez (sic!), spunând: “Daţi-vă la o parte, eu vreau să vorbec (sic!) cu cititorii.” (pp.364-365) Ei bine, stimabile domn, v-o spune un cititor, nu un critic: între subiect şi predicat nu se pune virgulă, într-un text nu se mănâncă litere, iar numele prozatorului sud-american este Gabriel García Márquez. Aşa că nu mai daţi sfaturi criticilor şi nu mai citaţi autori al căror nume nu ştiţi să îl ortografiaţi! Indiferent de contextul complicat din Basarabia, asemenea confuzii grave între sentimentul naţional şi valoarea estetică, la care se adaugă schimonosirea limbii române în scrisul unora, nu fac decât să descurajeze autorii talentaţi, care se vor trezi înghiţiţi de şuvoiul veleitarilor.
    ……………………………………………………………………………………….
    Popularitate vs valoare
    Cartea (de mare succes înţeleg) a lui Nicolae Dabija rămâne un episod meritoriu din lupta pentru ideea românismului în Basarabia. Cum însă popularitatea şi patriotismul nu înseamnă neapărat valoare, trebuie făcută precizarea că Tema pentru acasă este un roman tezist care nu se ridică la nivelul reuşitelor contemporane ale literaturii române. Comparaţia cu Strigoi fără ţară (tratând aceeaşi problematică), de Mircea Daneliuc, spre exemplu, îi este defavorabilă din cauza sentimentalismului. Altfel spus, tezismul bate esteticul.
    Adrian JICU

  4. Dan Says:

    scrisoarea a disparut repede din peisaj. au fost ceva valuri 2-3 zile, dar deoarece nu continea un mesaj serios s-a evaporat.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: