Prostituarea moldovencelor şi „turismul sexual” în Republica Moldova

În apărarea demnităţii ţării şi a femeilor au ieşit liberalii moldoveni, care propun taxarea persoanelor care apelează la serviciile prostituatelor. Circa 400 de euro sau 6.000 de lei vor trebui să achite cei care solicită atenţia femeilor de moravuri uşoare.

Autorii iniţiativei vor să amendeze acest viciu şi să contracareze fenomenul. Însă unul din motivele principale invocate este introducerea unor măsuri de combatere a reputaţiei negative de ţară-destinaţie pentru „turism sexual”, atribuit Moldovei fără nicio rezervă în presa internaţională. Proiectul de lege este însă controversat, deoarece ţinteşte în special străinii. Este naivă opinia că odată intrată în vigoare, legea va reanima brandul internaţional al ţării. Asocierile negative la care este expusă Republica Moldova având cu totul alte origini decât cele evocate de liberali.

Traficul de fiinţe umane şi prostituatele din Moldova

Multe moldovence au nimerit în reţeaua internaţională a traficului de fiinţe umane încă la începutiul anilor ’90, unde au fost forţate să practice prostituţia, prin şantaj şi ameninţări cu răfuială fizică. Unele persoane nu au mai revenit în ţară continuându-şi meseria cu sau fără voinţă, altele au reuşit să evadeze. Dar există şi altă categorie de foste victime ale traficului, care s-au întors în ţară pentru a racola fete, ajutate ulterior să plece peste hotare, unde au fost constrânse să se prostitueze. Presa europeană a scris în repetate rânduri că prostituatele din ţările lor sunt originare din Europa de Est, inclusiv Republica Moldova. Prin deducţie şi manipulare s-a ajuns ca ţara în întregime să fie folosită într-un context peiorativ, iar pe lângă sărăcie, conflictul îngheţat pe Nistru, să fie echivalată şi cu o sursă sigură de „carne vie” pentru casele de toleranţă din Europa.

Confuzia dintre turişti obişnuiţi şi „turişti sexuali”

Chiar dacă scopul liberalilor este unul pur nobil, legea nu poate şi nu trebuie să fi destinată exclusiv sau în mod special cetăţenilor străini. Adevărul este că la serviciile prostituatelor apelează oamenii din toată lumea şi acest lucru nu-l poate schimba niciun act normativ, cât de represiv şi aspru nu ar fi, deoarece este clădit adânc în ADN-ul uman. Liberalii şi oricine altcineva trebuie să recunoască imposibilitatea repararii situaţiei printr-o simplă lege, căci cauza fenomenului este declinul familiei produs de scăderea nivelului de viaţă şi degradarea condiţiilor socio-economice, în special pentru reprezentantele sexului frumos. Prostituarea femeilor şi accesul larg la serviciile lor pentru baştinaşi şi străini este o realitate ce poate fi schimbată prin depistarea şi înlăturarea cauzelor, ce au rădăcini de ordin economic, social şi chiar moral.

Abilitarea femeilor, crearea unor condiţii egale pe câmpul muncii, adoptarea legii anti-discriminare în vederea egalităţii de şanse între genuri, combaterea şi eradicarea definitivă a traficului de fiinţe umane, protecţia şi prevenirea efectelor negative ale spaţiului online asupra adolescenţilor, sunt doar câteve din măsurile la care trebuie sa fie aţintită privirea politicienilor. Taxarea turiştilor străini pentru serviciile sexuale oferite deliberat de prostituatele profesioniste (care activează organizat, în diverse hoteluri şi locuri de agrement pentru adulţi din capitală) nu poate avea alt rezultate decât afectarea turismului şi diminuarea atractivităţii generale a ţării. Or, legea înaintată de liberali poate fi percepută drept un instrument de urmărire şi penalizare a străinilor, devenind o nouă sursă de corupţie. De asemenea, mai este fragedă amintirea despre perioada guvernării comuniste, când poliţiştii, vameşii şi alte instituţii de apărare a ordinii publicii estorcau bani de la străini sub diverse protexte inventate.

Revigorarea imaginii ţării se face nu prin legi şi acte normative capabile să sperie turiştii străini, ci prin diplomaţie populară, centrele culturale şi alte instrumente ale diasporei, atitudinea autorităţilor naţionale faţă de turişti. În timp ce combaterea fenomenului de prestare a serviciilor sexuale necesită în mod prioritar activităţi incluzive pentru femei, susţinerea instituţiei familiei, promovarea valorilor familiale, campanii de prevenire a extinderii prostituţiei asupra minorelor şi altele.

Deşi, plină de controverse, legea dată mai scoate în prim plan şi problema legalizării prostituţiei, acceptabilă în societăţi liberale, dar de neimaginat pentru Republica Moldova, unde practicile occidentale nu îşi găsesc deocamdată menirea, fiind contrazise, refuzate şi blamate. În fine, fără o revizuire de abordare şi complementarea cu alte legi, acţiuni, iniţiativa dată va rezulta în ceva contrar aşteptărilor autorilor.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: moldova

Etichete: , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

5 comentarii pe “Prostituarea moldovencelor şi „turismul sexual” în Republica Moldova”

  1. Vasile Filat Says:

    Dar există undeva pe net textul proiectului de lege propus de PL? Ași fi curios să citesc textul acestui proiect.

  2. Nicolae Says:

    Pe munteanu.md

  3. Soliman nema(gnificul) Says:

    Chestia cu interzicerea prostitutiei e ca si cu interzicerea bauturii!! A reusit Gorbaciov sa eradicheze alcoolismul? A reusit SUA cu legea prohibitiei , acum 80 de ani? Nu aceasta e solutia si nu va fi in veci. Dimpotriva, in felul asta adancesti raul, coruptia, criminalitatea,imbogatirea ilicita!!

  4. Soliman nema(gnificul) Says:

    PS
    La acest articol, Denis, ai absoluta dreptate! Tot ce ai spus e OK!!

  5. Nuspun Says:

    Ce abordare in stil tipic moldovenesc-prostesc, cu aceasta lege !!! Ca intotdeauna, atunci cind exista si se constata un fenomen negativ, se incearca a inlatura consecintele acestuia, si nu cauzele care il produc initial. Spre exemplu, se organizeaza in fiecare an campanii de genu „Hai Moldova”: haideti, prostilor, sa stringem mizeria facuta si lasata de niste cretini indiferenti. Si iese lumea la strins, tineri si mai putin tineri, si string ca prostii. Apoi acei cretini indiferenti iarasi fac mizerie, si iarasi hai moldovenistii ies si o string. Si asa la nesfirsit, fara o finalitate. Blea, chiar e asa de greu de instituit niste amenzi draconice pentru gunoi? Ce face AIE? Au puterea in Parlament, au in primarie, ce naiba le mai tre? Pai nu, ei discuta despre ziua culturii.
    La fel si cu aceasta lege. Daca tot se intentioneaza eradicarea prostitutiei, de ce nu se incepe cu altceva? Putine prostituate isi gasesc clienti fara a-si reclama serviciile. Makler, 999.md, znakomstva mail.ru, etc. Cite vrei. Sau locurile/localurile unde imbla acestea. Oare chiar credeti ca politia nu le cunoaste pe de rost, si sunt ca in palma toate. Citeva raid-uri bine organizate, persoane arestate, unii speriati, si dispare fenomenul intr-o luna. Pai nu, din ce o sa se hraneasca politia atunci? Din ce o sa puie in buzunar serviciile de securitate si managerii hotelelor mai luxoase si mai putin luxoase? Si deputatii nu degeaba vor asta: normal ca si ei se duc la curve, doar ca la alea verificate, si avind imunitate, nu cred ca chiar prinsi, vor ajunge la izolatorul comisariatului de politie Buiucani, impreuna cu Vasea Patrajina din Fundu-Galbenii.

    Tara de rahat.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: