Gestul lui Putin: „Normalizare” sau „agresiune militară” împotriva Ucrainei?

 

 

Preluat de În Profunzime

Chiar dacă Rusia numește introducerea forțelor sale militare în Ucraina drept misiune “de normalizare a situației din Crimeea”, conform dreptului internațional acest gest este nimic altceva decât agresiune militară asupra unui stat suveran și independent.

“Normalizare a situației” sau “agresiune militară”?

Intențiile militare ale Rusiei vizavi de Ucraina au fost evidențiate cu ceva timp în urmă. Pe 26 februarie au fost mobilizate oficial forțele militare ruse la frontiera cu Ucraina. Pe 28 februarie, intervenția militară în Crimeea a început. Cu toatea acestea, partea rusă a respins informațiile care semnalau prezența trupelor rusești pe teritoriul ucrainean. Pe 1 martie, președintele rus Vladimir Putin a solicitate de la Consiliul Adunării Federale a Federației Ruse introducerea forțelor ruse în Ucraina.

Așadar, pentru a anticipa nemulțumirea comunității internaționale, Rusia împinge forțele sale militare în direcția Crimeei deja pe 27-28 februarie. Iar post-factum, pentru a conferi o oarecare legitimitate (unilaterală și bazată strict pe legislația rusă), forțelor militare deja dislocate în Crimeea, Putin invocă art. 102, p (Г) [1] al Constituției Rusiei cu scopul solicitării dreptului de a introduce armata rusă în Ucraina “cu scopul normalizării situației din Crimeea”.  

Intervenția militară a Rusiei a fost acompaniată de o serie de acțiuni care s-au desfășurat în paralel:

  • decizia de a pașaportiza forțele speciale “Berkut” – prin care a conferit o imunitate acestora și o protecție din partea Rusiei. Or, orice atingere la securitatea cetățenilor ruși poate fi suficientă pentru a justifica intervenția militară rusească [2].
  • inițiativa legislativă în Duma de Stat a Rusiei privind crearea posibilității prin care regiuni din cadrul unui altui stat să adere la Rusia, fapt ce va exclude cerința semnării unui acord internațional. Or Moscova va decide unilateral asupra aderării unor regiuni din alte țări, indiferent de prevederile dreptului internațional.
  • Izolarea comunicațională a Crimeii (cu scopul blocării legăturii telefonice între Crimeea și restul țării).
  • activizarea elementelor radicale pro-rusești din Crimeea, inclusiv a kazacilor ruși și creare unor unități de autoapărare ostile față de noua guvernare de la Kiev.

În fond, Rusia a ignorat propunerile Kievului de a iniția negocieri pe marginea situației din Crimeea. Totodată, aceasta s-a opus ideii implicării misiunilor de observatori internaționali. Dar aici responsabilitatea ține și de capacitatea organizațiilor internaționale de a lua decizii rapid și eficient, mai ales în situații de criză cunoscute din timp. Or, criza politică din Ucraina s-a acutizat nu o săptămână în urmă ci începând cu 16 ianuarie 2014 sau cel puțin 1,5 lună înainte de decizia lui Putin de a “normaliza” Crimeea.

Riscurile pentru statele din Parteneriatul Estic

Următoarele aspecte trebuie să îngrijoreze statele aflate în vecinătatea Rusiei, în special cele conduse de guverne pro-europene și pro-occidentale, în general:

  • O politică externă a oricărui stat din Parteneriatul Estic, încorsetată în procesul de integrare europeană, fie în acorduri de apropiere cu SUA, care este considerată de către Moscova drept ostilă intereselor rusești;
  • Tendința de a se distanța de Rusia, prin sporirea independenței economice, energetice, dar și umanitară, văzută ca o amenințare pentru păstrarea influenței rusești în Europa de Est;
  • Tentativele de a înlocui prezența rusească cu cea occidentală (excluderea Uniunii Vamale și în viitor a Uniunii Euroasiatice), fapt neacceptat de partea rusă, decât cu condiția asigurării unei poziții privilegiate pentru interesele Rusiei (de aici ideea creării unei zone de liber schimb între UE și Uniunea Vamală de la Lisabona până la Vladivostok, propusă de Moscova după ce Ucraina a refuzat semnarea Acordului de Asociere).

În concluzie, lecția războiului din Georgia (2008) a fost uitată de comunitatea europeană, dar și de cea internațională. Or, atunci acordul de încetare a focului a fost negociat de președintele de atunci, Nicolas Sarkozy, și nicidecum nu de Uniunea Europeană. Lipsa unei memorii instituționale și a unei continuități instituționalizate în cadrul UE în domeniul politicii externe diminuează capacitățile de acțiune și reacție a Bruxelles-ului. Fără o politică externă comună și unitară, bazată pe atribuții directe delegate de statele membre către UE, nu va fi posibilă depășirea acestui handicap. Astfel, UE trebuie să recunoască această incapacitate în fața partenerilor din Parteneriatul Estic. Deoarece, dorința de apropiere a Ucrainei, Moldovei și Georgiei, de a se apropia de UE este și de a-și asigura securitatea și integritatea sa teritorială cu sprijinul UE. Acest scop nu este unul plăsmuit de statele din Parteneriatul Estic, ci este în primul rând o responsabilite declarată și asumată de către UE față de vecinătatea sa.

Explore posts in the same categories: Rusia pretutindeni

Etichete: ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

One Comment pe “Gestul lui Putin: „Normalizare” sau „agresiune militară” împotriva Ucrainei?”

  1. blog Says:

    Reblogged this on .


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: