Pe scurt despre „noua” criză politică din Ucraina. Cum afectează acest lucru Republica Moldova?

ucraina

Interesante mișcări se prefigurează pe scena politică ucraineană. Astfel, Coaliția pro-Europeană din legislativul ucrainean s-a destrămat, fapt ce la determinat pe Iațeniuk să demisioneze.Or, cel din urmă nu dorește crearea unei alte coaliții cu susținerea comuniștilor sau a celor din Partidul Regiunilor, iar fără o coaliție în Radă este imposibil desfășurarea unui act de guvernare integru și eficient.

Așadar, Ucraina se află la un pas de o nouă criză politică, după ce nu mult timp în urmă a reușit să-și aleagă un președinte nou. Dar  putem vorbi despre o criză politică apărută din senin? Sau, totuși, este vorba de criză politică mai degrabă controlată. Pentru unii acest lucru s-ar echivala cu înscenarea acestei „crize”, dar mai multe indicii ne arată că situația politică din Ucraina este dirijabilă. Deși țara este sub lovitura directă a Rusiei, cu amenințări la adresa securității naționale (integritatea teritorială, suveranitatea și chiar independența țării, dar și din perspectiva sectorială, în special fiind vorba despre restricțiile la importurile ucrainene pe piața rusească).

De ce ar fi o criză dirijabilă?

Or, dacă timp de 30 de zile nu este format un nou guvern, atunci în 3 luni trebuie organizate alegeri anticipate. Astfel, se ajunge la propunerea lansată de Poroșenko înadată ce a fost ales ca nou președinte. Astfel, noile alegeri ar fi însemnat un legislativ nou, ce ar corespunde noilor realități politice din Ucraina, dar și a noului context geopolitic regional. ucraina

Pentru ce ar fi nevoie de o Radă nouă?

Odată cu alegerile parlamentare anticipate, va fi creată un legislativ reprezentativ, mai puternic și mai eficient. Totodată, în noua componență parlamentară va fi reflectată noua orientare geopolitică a țării, care este ferm pro-europeană. Nu în ultimul rând, partidele cu viziune pro-rusești sau pro-Uniunea Vamală vor pierde terenul, unele riscând să nu mai apară în viitorul legislativ (formațiunea comunistă) sau să dețină un număr minim posibil de depuntați, ceea ce va permite adoptarea legislației europene, fără de care implementarea Acordului de Asociere cu UE este imposibilă. Unele voci invocă riscul apariției unor partide extremiste în viitoarea Radă. Aceste temeri sunt deocamdată nejustifacate dacă e să privim la rezultatele sondajelor publice, care arată că partidele extremiste au șanse minime de a trece pragul electoral. Or, Euromaidanul a creat un context total nou, unde partidele sistemice pro-europene sunt printre principalele opțiuni ale electoratului, cu anumite excepții (zonele de est ale țării sunt sceptice vizavi de forțele motrice ale Euromaidanului, care în mod eronat sunt asociate cu Batikovșina, Udar și Svoboda, care potivit unor opinii ar fi jucat un rol modest în cazul evenimentelor de pe Euromaidan)

Care ar fi riscurile acestei crize politice „dirijate”?

Principalele riscuri legate de criză țin de amânarea ratificării Acordului de Asociere cu cel puțin 3 luni, până când nu va fi ales noua Radă. Dar ratificarea Acordului în actualul legislativ este extrem de complicată, dat fiind prezența unor deputați care se împotrivesc, impun condiții, fie nu susțin în realitate dezideratul Acordului.

Mai mult ca atât, criza ar putea determina un noi val de instabilitate instituțională, deja de ordin legislativ. Dar, calitatea actului legislative este pus mai presus decât simpla menținere a unei Rade aflate în stare clinică, incapabilă să-și îndeplinească eficient funcțiile, dar și cu moștenire de pe timpul regimului lui Ianukovici.

Acest risc este însă echilibrat de faptul că Ucraina este susținută pe diverse căi de către partenerii externi. Adițional, aceasta beneficiază până în luna noiembrie de Preferințele Autonome Comerciale cu UE, care îi permite să exporte pe piața europeană în baza unor facilități comerciale semnficative, fără de care economia europeană ar fi fost cel mai degrabă deja în faliment, având în vedere măsurile protecționiste adoptate de Rusia, dar și de alți parteneri comerciali din cadrul CSI (Belarus).

Care ar fi semnificația eventualelor alegeri anticipate din Ucraina pentru RM?

Funcționarea deplină a tuturor instituțiilor statului în țara vecină este extrem de important pentru securitatea RM. Or, eficiența Radei înseamnă adoptarea legislației europene în Ucraina și respectiv mișcarea țării în direcția UE. Acest lucru va crea o zonă de confort de ordin geopolitic pentru RM, care în condițiile unei Ucraine înfrânte, s-ar fi menținut cu greu pe traseul european (presiunile Rusiei ar fi fost regrupate toate asupra Moldovei, autoritățile separatiste ar fi acționat cu mai multă perseverență și respectiv eficiență împotriva Chișinăului etc.).

Totodată, Ucraina este ancorată în reforme ce țin de statul de drept și instituțiile responsabile de menținerea ordinii publice în țară, fapt ce va fi susținut de UE prin intermediul Misiunii UE pentru Consiliere în domeniul sprijinirii reformei sectorului civil de securitate și a statului de drept din Ucraina (EUAM Ukraine)[1]. Randamentul acestei misiuni (în special, în ceea ce ține de statul de drept) depinde de actul legislativ, or numeroase legi vor trebui să fie amendate, altele noi votate. De aceea, alegerea unui legislativ nou este logică, iar pentru RM ar aduce un nou suflu în stabilitatea instituțională din țara vecină. Mai mult ca atât, noua componență a Radei se presupune că ar fi mai puternic angajată în realizarea reformelor, inclusiv pe dimensiunea securității și menținerii ordinii, care va fi benefică pentru consolodarea controlului asupra segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene.

Urmează să vedem dacă această criză va fi depășită sau se va merge pe varianta alegerilor anticipate. În pofida riscurilor, alegerile anticipate și următorul legislativ va contribui la sporirea stabilității în statul vecin și la dinamizarea reformelor de eurointegrare.

 

Referințe:

1. The Council today established the EU Advisory Mission for Civilian Security Sector Reform Ukraine (EUAM Ukraine), a civilian mission under the EU’s Common Security and Defence Policy, http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/EN/foraff/144079.pdf

 

 

Explore posts in the same categories: RM-Ucraina, Ucraina şi UE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: