Ingredientele necesare pentru „coacerea” proiectului lui Iurie Leancă

inprofunzime.md

inprofunzime.md

Pentru a face proiectul politic promis de către Iurie Leancă​ cu adevarat atractiv, credibil și respectiv durabil, sunt necesare câteva elemente fundamentale, precum:

1) Echipă bună – zic profesionistă, credibilă – am în vedere fără umbre de delincvență, formată din personalități, atât din țară cât și din afară (concetățeni);

2) Viziune strategică privind dezvoltarea țării, dar și o poziționare doctrinară articulată și concretă de care să se țină cont (întruna!). Denumirea partidului trebuie să derive din specificul doctrinar și nicidecum nu din combinația de majuscule care să sune bine în comunicate de presă sau să arate bine pe siglă.

3) Bani suficienți și transparență financiară realizată inclusiv în regim online, dar și multe „sacrificii” din partea celor care se vor implica în noul proiect, inclusiv activitate pe baza de voluntariat (fără a aștepta recompensă prin viitoare funcții sau alte beneficii!);

4) Curaj politic pentru a deconspira și a scoate în lumina toate schemele, despre care Iurie Leancă știe, în care sunt implicate partidele din Parlament (în particular cele cu care a colaborat!);

5) Curaj individual pentru a nu ceda presiunilor și amenințărilor din partea „pritenilor politici”, care vor opera cu scurgeri de informație și alte tactici murdare, dacă proiectul lui Leancă va deveni ceva de temut (!).

În fine, cu orice preț, trebuie dezrădăcinată confidența (un gen de naivitate politică!) că oamenii îl vor susține pe Iurie Leancă doar pentru motivul că acesta a divorțat de PLDM, pentru jocul politic cu PCRM. Sunt necesare mult mai multe argumente pentru a construi o platformă credibilă, durabilă și populară. Orice înclinație spre un proiect elitist trebuie moderată, deoarece pentru a se impune pe eșichierul politic e nevoie de o susținere largă din partea electoratului.

Explore posts in the same categories: politica şi moldovenii

Etichete: ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

One Comment pe “Ingredientele necesare pentru „coacerea” proiectului lui Iurie Leancă”

  1. Alex Says:

    nimic, deacum leanca a devenit outsider


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: