„Suferinţele” integrării europene a Republicii Moldova

sursa: globalequality.wordpress.com

sursa: globalequality.wordpress.com

Este important să înţelegem că integrarea europeană sau apropierea de UE, la multe capitole, rămâne a fi mimată. De aceea, este eronată şi injustă percepţia că situaţia negativă din țară este rezultatul integrării europene…

 

A trecut mai mult de un an de când Chișinăul a început să aplice Acordul de Asociere cu UE. În acest răstimp, au fost înregistrate unele progrese, dar și multe regrese, a căror proporție și efecte continuă să afecteze țara, lucruri evidențiate în publicația Euromonitor. În fond, criza din sistemul bancar, tărăgănarea reformei justiției sau ineficiența combaterii corupției au compromis puternic, dar și injust, procesul de integrare europeană. Prin urmare, retorica anti-europeană din țară a căpătat un suflu nou, iar propaganda rusească – un teren nou de manevră pentru discreditarea prezenței UE în Moldova.

Din capul locului este important să înțelegem că integrarea europeană sau apropierea de UE, la multe capitole, rămâne a fi mimată. De aceea, este eronată și injustă percepția că situația negativă din țară este rezultatul integrării europene. Or, dacă pășeam cu adevărat în direcția UE, atunci criza din sistemul bancar nu ar fi încolțit, sistemul judecătoresc ar fi fost reformat cap-coadă, iar combaterea corupției ar înceta să fie un vis neîmplinit. Aceste considerente trebuie să fie luate în calcul, dacă avem intenția de a evalua obiectiv integrarea europeană.

Evident, există numeroși factori care distorsionează agenda europeană, însă următorii factori se impun cel mai mult – calitatea elitei politice, corupția sistemică și spiritul agendei europene.

Elita politică pseudo-proeuropeană

Integrarea europeană a fost și rămâne a fi parazitată și exploatată de clasa politică, în mare parte, coruptă și neinteresată să “europenizeze” țara. Or, reformele implementate până la capăt, prevăzute în Acordul de Asociere cu UE, pot genera riscuri iminente pentru confortul celor care populează scena politică actuală. Altfel spus, combaterea corupției, descompunerea monopolurilor în economie, asanarea democrației, ar însemna în primul rând “dispariția politică” a pseudo-proeuropenilor. De aceea, aceștia insistă pe o agendă europeană superficială, ajustată propriilor interese și temeri.

Articolul integral poate fi accesat aici : http://www.ipn.md/ro/integrare-europeana/71831

Articolul poate fi preluat doar cu citarea sursei originale: http://www.ipn.md/ro/integrare-europeana/71831

Explore posts in the same categories: UE şi RM

Etichete: ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: