Moldova la 25 de ani de independență și de oscilare între Vest și Est
Pentru Info-Prim Neo
În decursul celor 25 de ani de independență, Moldova a trecut printr-o serie de șocuri caracteristice unei țări în tranziție. Evident, vorbim despre vulnerabilitatea instituțiilor statului la influențele grupărilor politico-oligarhice din țară și din exterior. La fel, ne referim la acțiunile de subminare a fundamentelor economiei de piață, cauzate de politici publice defectuoase, corupția sistemică, ineficiența birocrației și justiția anemică.
Majoritatea disfuncțiilor descrise au fost și mai sunt produsul existenței unei clase politice post-sovietice, populiste și egocentrice în procesul de guvernare. În majoritatea cazurilor, atenția guvernelor a fost dedicată preponderent amenajării intereselor politice de moment (cu un profund populism electoral) și foarte rar unor obiective realiste și strategice. Ineficiența acută a guvernării, vizibilă în toți anii de independență, a agravat și perpetuat slăbiciunile statului. Aceasta a împiedicat dezvoltarea unei politici externe mature, bazată pe gândire strategică și focusată pe consolidarea democrației și drepturilor omului, fără de care un stat social este imposibil.
În acest interval de timp, politica externă a fost una incoerentă sau de conjunctură, țintită pe extragerea unor beneficii temporare. Partidele de la guvernare au exploatat preferințele proruse ale unor segmente ale electoratului pentru a adopta o poziție conformistă pe plan extern, sporind deliberat dependența țării față de Rusia, un actor extrem de imprevizibil, mai ales, odată cu preluarea puterii de către Vladimir Putin.
Situația geopolitică din regiune a avut mereu un impact semnificativ asupra politicii externe a țării. Or, Uniunea Europeană a avut o vizibilitate redusă în regiune până în 2004, iar Rusia a fost mereu prezentă în spațiul ex-sovietic și, respectiv, în Moldova (partide proruse, minorități rusolingve, biserica, statutul limbii ruse, entități administrative proruse, conflictul transnistrean etc.). Aceste considerente au dus la formarea unei politici externe multivectoriale, unde atenția guvernării oscila în funcție de sursa beneficiilor parvenite din exterior. În pendularea între Est și Vest relația cu Rusia a fost mereu un pol puternic de atracție. Chiar și după semnarea Acordului de Asociere cu UE, în iulie 2014, factorul rusesc rămâne pe poziții puternice.
Impactul transformărilor geopolitice asupra politicii externe moldovenești
Cei 25 de ani de independență pot fi divizați în trei perioade în care regiunea a cunoscut schimbări geopolitice majore, care au modelat politica externă a Moldovei. În prima perioada (1994-2004), politica externă a Moldovei deși era oscilatorie, oricum reieșea din atitudinea permisivă a Rusiei. Relația cu Bruxelles-ul era lipsită de substanță politică, deși conținea asistență tehnică, în limitele Acordului de Parteneriat și Cooperare (intrat în vigoare în 1998), a cărui conținut era inspirat din acordul Comunității Europene cu Rusia. În acea perioadă, Bruxelles-ul era deconectat de Europa de Est, toate eforturile și resursele fiind alocate pentru integrarea țărilor Pactului de la Varșovia (țările Vișegrad) în structurile europene și, respectiv, atenuării consecințelor războaielor din Balcani.
Odată cu extinderea UE spre Est în 2004, dar și stabilizarea Balcanilor, intrăm în a doua perioada (2004-2009). Lansarea Politicii Europene de Vecinătate, care vizează toate țările din Europa de Est cu excepția Rusiei, drept un instrument de amortizare a lărgirii UE spre Est, a impulsionat relațiile UE-Moldova. În perioada guvernării comuniste (Partidul Comuniștilor din Republica Moldova), este agreat Planul de Acțiuni Moldova-UE (februarie 2005), similar cu alte documente politice de reforme semnate de către UE cu celelalte 5 țări din regiune (Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia, Azerbaidjan). Tot în această perioadă, Rusia aplică activ pârghiile comerciale cu scopul penalizării guvernării comuniste pentru apropierea de UE, prin restricționarea livrărilor de vinuri necalitative (2006), anterior acceptate fără probleme pe piața rusă. Datorită reformelor derulate în cadrul Planului de Acțiuni Moldova-UE a fost facilitat comerțul cu UE (GSP, GSP plus, Preferințele Comerciale Autonome) și a sporit asistența europeană. Inițial, Rusia a tratat cu reticență intrarea UE în sfera sa de influență exclusivă, dar ulterior a acceptat PEV-ul și a convenit să colaboreze cu UE pentru ameliorarea situației în vecinătatea comună, adică în cele 6 țări ex-sovietice, inclusiv Moldova.
Cea de treia perioadă (2009-prezent), cuprinde lansarea Parteneriatului Estic și ulterioara inițiere a negocierilor privind aprofundarea relațiilor UE cu Moldova, după Ucraina, prin semnarea unui Acord de Asociere, a fost criticată dur de Moscova. Protestele din aprilie 2009 de la Chișinău și schimbările politice ce au urmat după alegerile anticipate din iulie 2009 (prima guvernare oficial pro-europeană în Moldova, în Parlament și în Executiv) a contribuit la intensificarea dialogului cu UE. Concomitent, Rusia a lansat o serie de acțiuni prin care a sancționat adițional apropierea Chișinăului de UE (restricții la importul de fructe, conserve, carne, introducerea taxelor de import la o serie de produse moldovenești, în contradicție cu prevederile Zonei de Liber Schimb din CSI). Acțiuni similare au fost aplicate împotriva Ucrainei, iar Armenia a fost supusă unor presiuni pentru a abandona Acordul de Asociere și a adera la Uniunea Economică Euroasiatică (2015).
Ce politică externă a Moldovei ar satisface Rusia
Intențiile Rusiei nu constau doar în penalizarea guvernelor din țările Parteneriatului Estic ce vor apropierea de UE. Obiectivele acesteia sunt mult mai mari și constau în excluderea elementelor transformatoare (democrație, drepturilor omului, stat de drept) din instrumentele europene dedicate Europei de Est. Aceasta ar însemna desființarea Parteneriatului Estic și revizuirea drastică a Politicii Europene de Vecinătate. Concomitent, Rusia își dorește ca toate aceste țări să adere la Uniunea Euroasiatică, exact după modelul Armeniei.
Potrivit scenariului rusesc, odată absorbite în Uniunea Euroasiatică, țările ex-sovietice vor stabili relațiile comerciale cu UE în corespundere cu interesele ruse, iar orice reforme democratice vor fi pur și simplu anulate (stat de drept, drepturile omului).
Scopul major al Rusiei este o zonă de liber schimb comună între UE și Uniunea Economică Euroasiatică de la Lisabona până la Vladivostok. Totodată, pe de o parte, Rusia vrea să diminueze drastic externalizarea absolută a normelor europene, iar, pe de altă parte, să legitimeze unele norme rusești (standarde GOST, reglementări tehnice). Cel mai important element al acestui scenariu este revenirea la status-quo-ul geopolitic anterior de divizare a sferelor de influență, conform căruia Moldova nu poate nicidecum să aspire la statutul de membru al UE.
În loc de concluzie
Politica externă a Moldovei și proximitatea acesteia de UE depinde foarte mult de calitatea guvernării interne, deoarece anume neajunsurile interne produc vulnerabilități, convenabile scenariului rusesc. Atât populismul politic și partidele proruse care aspiră să preia puterea, cât și guvernările pretins proeuropene, sunt în măsură echivalent de dăunătoare pentru implementarea completă a reformelor.
În niciun caz, relațiile cu UE nu trebuie să fie folosite ca o contrapondere a celor cu Rusia. Modelul european de dezvoltare reprezintă o opțiune civilizațională pe care Moldova o face nu pentru a se răzbuna în relația cu Rusia, ci pentru că favorizează modernizarea țării și asigură o democrație funcțională. Cu cât mai calitative vor fi reformele realizate, cu atât mai repede Rusia va înțelege că Moldova aspiră către alt model de dezvoltare. Acest lucru poate fi facilitat de un proces de integrare europeană incluziv și cu rezultate palpabile.
Corupția politică, politizarea instituțiilor, ineficiența justiției sunt principalele obstacole care îndepărtează Moldova de perspectiva europeană, apropiind-o de scenariile euroasiatice ale Rusiei.
[Fără Ghilimele]/ [Without Quotes] 
Lasă un comentariu