Archive for the ‘Aliante locale AIE-2’ category

Alianţele locale – „tălpile lui Ahile” pentru AIE

iulie 12, 2011

De la alegerea preşedintelui şi culoarea pe care acesta trebuie să o aibă, graţie alegerilor locale, am ajuns în situaţia unor dispute în cadrul Alianţei de guvernare din cauza ecuaţiilor politice locale. Dacă la Chişinău s-a decis totul în favoarea liberal-democraţilor, după desfiinţarea funcţiei de preşedinte CMC şi verdictul pozitiv al instanţei de judecată de la Bălţi, atunci în regiune lucrurile sunt confuze. Tandemul PL-PDM face presiuni asupra PLDM-ului pentru a obţine funcţii în APL-uri, invocând principiile de coeziune şi unitate, care ar lega Alianţa la nivel central. Dar niciunul din aceste criterii nu funcţionează, partidele acţionând în corespundere cu interesele proprii, fără a ţine cont de „convenţia” trilaterală, parafată de liderii celor trei formaţiuni, cu precădere, sub presiunea din exterior şi concurenţa internă. În condiţiile unor mişcări ambigue a fruntaşilor partidelor din 2009 încoace se pune întrebarea sustenabilităţii unor alianţe la nivel local. Blocajul cauzat de formarea acestora amplifică tensiunile în cadrul Alianţei, întrepătrunsă de rivalităţi personale şi de grup dintre „clanuri oligarhice” însetate de putere şi împărţirea acesteia. La aceasta se mai adaugă şi criza politică, perpetuată ca urmare a nealegerii preşedintelui ţării.

Atmosfera conflictuală instaurată în AIE-2 riscă să paraziteze orice iniţiativă lansată de exponenţii acesteia. Iar imposibilitatea identificării unui punct comun în problematica alianţelor locale dovedeşte cât de profunde şi nocive sunt neînţelegerile dintre componentele actualei guvernări. Contextul existent nu poate fi reanimat atât de simplu, în pofida eforturilor considerabile din partea europenilor. În public, partenerii europeni preferă să pună accentul pe necesitatea reformelor, dând însă semne de îngrijorare din cauze lipsei de coerenţă şi consecvenţă în cadrul AIE-2. (mai mult…)

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: