Archive for the ‘Antiscriminarea in R.Moldova’ category

Eurovision: Simbolismul diversității și „fisura” votului politic

mai 11, 2014
listas.20minutos.es

listas.20minutos.es

Ce s-a întâmplat la Copenhaga ieri? Și, de ce? De ce victoria unui talent a scandalizat o parte din amatorii Eurovision-ului? Mai este Eurovision-ul un concurs de talente sau totuși e unul profund politic? Dar și cât de deschisă este Moldova pentru mesajele transmise via Eurovision?

Scandal din cauza la ce?

Nimeni nu poate nega că reprezentantul Austriei are talent, pe care și l-a etalat în totalitate în fața unei audiențe imense, alcătuită din milioane de melomani din toată Europa, dar și din alte colțuri ale lumii. Victoria Conchitei Wurst (numele scenic, devenit deja o adresare cotidiană) a fost pus la îndoială de cei cu viziuni conservatoare. Opozanții victoriei acesteia s-au împiedicat, metaforic vorbind, în „barba” acesteia. Adică, pentru aceștia lipsa barbei ar fi transformat-o în ceva mai acceptabil și ar fi simplificat-o ca „produs artistic”. Aici însă există o confuzie care atinge mai multe aspecte: (mai mult…)

O viziune alternativă asupra atacului anti-unionist de la Bălți

august 8, 2012

Violențele de la Bălți au arătat în mod repetat cât de fragmentată, aproape abruptă, este legătura dintre centru și regiuni. Mesajele politice răsună fără a avea ecou în public, în lipsa unei conexiuni dintre emițătorii centrali și receptorii locali, având în vedere politicienii și cetățenii. Iar elementul substituent pentru liantul dintre populație și puterea centrală, cu partidele sale componente, devine legătura dezordonată dintre  formațiunile politice marginale și segmentele marginale ale populației. Anume de această manieră pot fi explicate altercațiile din 5 august, când un grup de politicieni necunoscuți și neligitimi pentru zona de nord a țării au organizat acțiuni publice aduse recent sub protecția legii, dar care oricum nu se pliază cu Constituția.

Odată ce retorica mișcării unioniste este neînțeleasă, deoarece este transmisă eronat, defectuos ori lipsește în general în toate regiunile îndepărtate de capitală. Având în vedere complexitatea demersului unionist și multitudinea viziunilor incompatibile cu statalitatea RM, atitudinea adversă din partea minorităților rusolingve este anticipativă. Însă manifestările radicale ale ostilității contrazic principiile statului de drept și ale democrației, chiar dacă (mai mult…)

Şantajul anti-european al liberalului Ghimpu

mai 21, 2012
Foto: timpul.md

Foto: timpul.md

Partidul Liberal şi-a compromis definitiv imaginea liberală. Disocierea cu orice preţ de legea antidiscriminare şi noua ei variantă – „legea privind egalitatea de şanse” a confirmat caracterul profund conservativ şi rudimentar al acestei formaţiuni pretins liberale. Mihai Ghimpu a confirmat verbal că este la o distanţă de kilometri de principiile libertăţilor şi drepturilor fundamentale, atunci când l-a contrazis pe preşedintele Nicolae Timofti, care a abrogat legea privind castrarea pedofiliei[1]. Iniţiativa legislativă a liberalilor este considerată de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului drept un stimulent pentru tratament inuman, calificabil şi ca tortură [2]. Dar fără a ţine cont de opinia preşedintelui ex-judecător, Nicolae Timofti şi de îngrijorările ONG-urilor de profil, Ghimpu cere adoptarea unei legi, care va pune pe bandă rulantă nenumărate dosare la CEDO şi va discredita cursul pro-european al ţării.

Populismul eurosceptic cu care este înzestrat democratul Marian Lupu (Vezi articolulu: „Marian Lupu se înglodează în euroscepticism şi sfidează principiile UE”) degenerează până la populism anti-european în cazul liberalului Mihai Ghimpu, care consideră că reformele trebuie să aibă loc indiferent de condiţionalităţile UE sau FMI. În contrasens cu obiectivul de integrare europeană, ancorat la un proces neîntrerupt de adaptare la standardele şi criteriile fundamentale europene, percepute ca ceva aparte de drepturile omului, liberalii suprapun şi substituie angajamentele faţă de partenerii europeni cu propriile scheme de acumulare a simpatiilor populaţiei.

În corespundere cu valorile donatorului constant al ţării – UE, care prevede că legea antidiscriminare este esenţială pentru crearea unui mediu benefic pentru respectarea drepturilor omului, subvesrsiunea anti-europeană a liberalilor riscă să (mai mult…)

Legea anti-discriminare – testul adevărului pentru AIE-2

aprilie 3, 2012

Capitolele dialogului privind regimul facilitat de vize se închid rând pe rând și toata atenția se concentrează asupra legii anti-discriminare, de care nu o singură dată s-au dezis liderii Alianței, ca dracul de tămâie. Campioni la dezaprobarea legii sunt democrații și liberalii, care au abandonat discursul public referitor la acest subiect, de teama că își vor prejudicia imaginea. Criza instituțională și nealegerea președintelui punea cu adevărat presiune asupra guvernării, atentă la orice mișcare deoarece înțelegeau că exista riscul unor anticipate, la care electoratul nu ar fi cruțat pe nimeni. Acum însă au intrat într-o fază de stabilitate, de aceea, pot folosi momentul propice pentru a declanșa reforme ireversibile. Dacă vor pierde această oportunitate pentru a demara procese irevocabile, atunci vor pierde așii puterii, cu care s-au obișnuit să fluture în timpul guvernării sale.

Legea anti-discriminare și biserica (mai mult…)

„Cârdăşiile” cu Biserica şi „angajamentele europene” ale lui Filat

mai 27, 2011

Se discută intens despre imixtiunea agresivă a Bisericii în afacerile statului, despre ieşirile acesteia departe de cadrul religios, acordat fără  condiţii stricte de conduită şi raportare faţă de alte culte din ţară. În termeni reali, Biserica se impune tot mai puternic, iar statul secular îşi pierde autoritatea în ochii publicului.

Argumentele bazate pe art. 31 din Constituţie sunt tratate cu indiferenţă de opozanţii integrării tuturor minorităţilor şi acordării unei acoperiri legislative pentru toată populaţia, indiferent de cultul religios practicat sau de caracteristica orientării sexuale. O parte din vină pentru această nepăsare o poartă chiar politicienii, care au profanat de nenumărate ori legea supremă, transformând-o într-un obiect derizoriu, expus unor manipulări grave şi frecvente.

Tot pentru că nu se respectă Constituţia de către guvernanţi nu avem ales nici preşedintele ţării, iar partidele încearcă să evite alegerile anticipate mergând la tot felul de „cârdăşii” cu Biserica. Paradoxal, dar această amiciţie cu Biserica creştin ortodoxă reacţionară, este prezentată europenilor drept o necesitate vitală fără de care electoratul s-ar putea îndrepta din nou spre comuniştii „tradiţionalişti” şi pro-ruşi. Adică, în loc să-şi demonstreze superioritatea şi aderenţa necondiţionată la setul de valori europene exhaustiv, guvernanţii noştri deghizaţi în liberali şi pro-europeni merg la compromisuri inacceptabile cu „instituţia religioasă”. După abandonarea legii anti-discriminare şi intenţia de a cataloga legea cultelor drept „rebut”, mai urmează ca puterea să accepte în final reanimarea iniţiativei privind „studierea religiei” în şcoli, eşuată anul trecut. Şi tot pentru a nu da electoratul pe mâna PCRM-ului revanşist, liberal-democraţii ar putea accepta şi alte cerinţe ce lovesc în drepturile şi libertăţile omului.

Unii le dau crezare celor din AIE-2, tolerându-le repetatele trădări faţă de valorile pe care europenii cu insistenţă vor să le educe moldovenilor nostalgici în proporţie de peste 50% pentru Uniunea Sovietică. Susţinătorii acţiunilor confuze şi ofensive întreprinse de coaliţia de guvernare faţă de principiile euro-conforme sunt chiar numeroşi membri ai societăţii civile şi ai breslei media, pe care instituţiile europene îi cheamă necontenit să contribuie la democratizarea moldovenilor „restanţieri” la capitolul drepturile general umane. În acest context, logic se iscă întrebarea în ce şi în cine investeşte Uniunea Europeană –  în politicieni ipocriţi şi fără „verticalitate”, şi în reprezentanţi ai societăţii civile, care tacit acceptă atacurile Bisericii şi impotenţa forţelor politice înfricoşate de idea pierderii puterii în favoarea comuniştilor. (mai mult…)


%d blogeri au apreciat: