Archive for the ‘Condamnarea comunismului/Comisia „COJOCARU”’ category

Transnistria pe cale să devină „rezervaţia simbolurilor comuniste” din RM?

iulie 23, 2012

Foto: basarabia91.net

Competiţia dintre PL şi PLDM pentru dominarea asupra segmentului unionist şi pro-românesc al opiniei publice nu încetează, ci se extinde asupra unor noi laturi ale agendei publice. Mai mult ca niciodată, liberal-democraţii vor să-şi depăşească colegii de coaliţie aprofundând şi sistematizând iniţiativa de condamnare a comunismului, pornită de Mihai Ghimpu.

Pentru a-şi asigura o cotă mai mare din popularitatea generată de „inchiziţia asupra comunismului”, PLDM a venit cu o iniţiativă legislativă suplimentară ce depăşeşte „sentinţa politică” a liberalilor asupra comunismului şi simbolurilor proprii acestui regim. Formaţiunea lui Filat şterge frontierile politice ale interdicţiei simbolurilor comuniste, croite de Mihai Ghimpu pentru comuniştii lui Voronin, şi le generalizează răspândindu-le asupra vieţii publice.

Deşi, la prima vedere observăm o nouă scenă de rivalitate doctrinar-geopolitică între PL şi PLDM. Alţii presupun că la mijloc este încercarea guvernării de a sustrage atenţia populaţiei de la înrăutăţirea situaţiei socio-economice, printr-un exerciţiu artificial de polemici intermenibale cu sumă nulă. Ambele aspecte sunt parţial valabile, dar intervine nişte circumstanţe care mută accentele.

Iniţiativa lui Filat de interzicere a simbolurilor sovietice, staliniste, de rând cu cele naziste, contrazice în totalitatea ordinea de viaţă a regimului de la Tiraspol şi instalează substanţe explozive în dialogul cu Şevciuk. În mod benevol şi intenţionat, premierul subminează negocierile cu malul stâng, pentru restaurarea cărora s-au depus eforturi pe plan naţional, dar în special la nivel european. Cel puţin UE, dar în primul rând Germania, al cărui cancelar trebuie să ne viziteze pînă la finele verii, trebuie să aibă întrebări în legătură cu anunţul despre eventualul „sezon de vânătoare” asupra elementelor comuniste, deschis concomitent cu evoluţia negocierilor cu separatiştii  moldoveni. (mai mult…)

Reclame

„Condamnarea comunismului” şi principialitatea politică în R. Moldova

iulie 16, 2010

Pentru AZI.MD
„Condamnarea comunismului” de către actuala guvernare este amânată. Semnalele emise de variatele voci din interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană indică faptul că acest subiect este transferat pentru luna septembrie.

Adepţii „Comisiei Cojocaru” vor, însă, blamarea cât mai cruntă şi mai urgentă a comunismului în R. Moldova. Demersul susţinătorilor lui „Ghimpu” creşte în intensitate pe măsură ce sporeşte amplitudinea comemorativă a „zilelor negre” din calendarul istoric al poporului nostru. Numărul monumentelor dedicate victimelor regimului totalitar comunist, dar şi poziţionarea lor, exprimă gradualitatea şi tendinţa pe care unele forţe politice le trasează în politica moldovenească. Sinergia evenimentelor nu permite, deocamdată, Alianţei şi componentelor ei să se adapteze întocmai conjuncturilor care se prefigurează odată cu eliminarea comuniştilor de la putere.
(mai mult…)


%d blogeri au apreciat asta: