Archive for the ‘Homofobia si politica in RM’ category

Biserica aproape de „schismă” din cauza legii antidiscriminare

mai 28, 2012
Foto: discriminare.md

Foto: discriminare.md

Afişarea problemelor legate de protecţia drepturilor homosexualilor şi adoptarea legii privind asigurarea egalităţii (legea antidiscriminare) a generat criză în interiorul Mitropoliei Moldovei. Elementele religioase radicale vor să se impună în faţa forţelor moderate ale Mitropoliei, care au dat dovadă de rezerve evidente faţă de legea antidiscriminare, dar nu s-a opus cu vehemenţă.

Acuzat de pasivitate şi lentoare, Mitropolitul Vladimir este ameninţat cu „demiterea” din funcţia religioasă. Avertismentele nu au însă nicio forţă reală, deoarece figura Mitropolitului este solid asociată cu întreaga biserică şi indirect cu Patriarhia Moscovei şi a Întregii Rusii. Scandalul pune însă umbră imaginea biserii şi poate conduce la clătinarea credibilităţii acesteia în rândul populaţiei. Semne de întrebare vor apărea inevitabil, deoarece instituţia religioasă este tratată necondiţionat cu maximum de confidenţă (70-80%), comparativ cu percepţia vizavi de instituţiile laice ale statului, în special cele politice (20-30%).

Cabinetul central al Mitropoliei va trebuie să iasă la rampă pentru a stopa zîzania în jurul pretinsei ineficienţe a Mitropolitului. Dar pentru a evita animozităţile în interiorul său, Biserica Ortodoxă Rusă şi extensiunea sa în Moldova poate reorienta atenţia asupra minorităţilor sexuale, valorilor occidentale, criticând autorităţile pentru trădare. În calitate de duşmani interni vor fi menţionate partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană, precum şi minorităţile sexuale, ambele categorii fiind demonizate şi interconectate pentru a amplifica impactul. Pe plan exterior vor fi etichetate (mai mult…)

Legea a fost adoptată. Va începe educarea homofobilor?

mai 25, 2012
Foto: radio.cz

Foto: radio.cz

Din cei 101 deputaţi, 53 au votat pentru legea privind asigurarea egalităţii de şanse, iar comuniştii, socialiştii, Mihai Godea, liberal-democratul Valeriu Ghileţchi şi democratul Oleg Sîrbu au votat contra, au respins, fie s-au eschivat să o facă. Etapa legislativă a luat sfârşit, iar în curând va începe faza practică. Crearea mecanismelor şi încarnarea procedurile care vor face posibilă contracararea acţiunilor de discriminare.

Până la momentul când legea va intra în forţă şi va face primele „victime” au început deja campaniile de discriminare directă sau prin asociere, atacuri verbale la adresa minorităţilor sexuale şi celor care susţin cauza lor. Asmuţirea opiniei publice are loc împotriva reprezentanţilor sectorului asociativ care au vreo tangenţă cu această problemă. Noi liste negre sunt întocmite de inamicii acestei legi, atacând deputaţii ale căror voturi au decis soarta legii. Demonizarea susţinătorilor legii are loc în primul rând în reţelele de socializare şi în blogosferă, unde comentarii, postări şi articole constituie o avalanşă de critică cu tentă homofobă.

Homosexualii, lesbienile şi toată comunitatea LGBT sunt învinuiţi de faptul că vor drepturi similare ca ale majorităţii, fiind numite „excepţii”, „resturi”, „greşeli ale creatorului”, „faze ale desfrâului”, „vicii ale culturii Occidentale”, „păcătoşi” etc. Adică, minorităţile sexuale devin obiectul discriminării contrar eforturilor de amenajare a unui mediu tolerant în societate.

Isteria homofobă este o reacţie firească pentru o mentalitate colectivist-tradiţionalistă a unei populaţii post-sovietice, care în perioada URSS-ului a fost programată să deteste tot ce este eterogen, inclusiv minorităţile sexuale. În ciuda furiei şi amalgamului de emoţii negative provocate de legea respectivă, dezbaterile aprinse au spart un tabu rudimentar şi au tras o rază de lumină asupra unui subiect delicat, anterior practic interzis pe agenda publică.

În următoarea perioadă mulţi se vor teme să-şi exprime punctele de vedere până când legea nu va acţiona la propriu. Va fi o încercare grea pentru a realiza reforma până la capăt. Depinde însă de consecvenţa celor 53 de parlamentari, dacă legea privind asigurarea egalităţii va supravieţui până la intrarea în vigoare. Orice eschivare, justificare şi scuze (mai mult…)

Marian Lupu i-a numit „desfrânaţi” pe ministrul de externe al Germaniei şi pe premierul Belgian. De ce tac europenii

mai 23, 2012

Câteva zile în urmă euroscepticul şi euro-plângăreţul democrat Marian Lupu a comis una din cele mai grave erori din cariera sa politică. Din dorinţa de a se pune bine pe lângă segmentele homofobe ale societăţii, într-o emisiune la ProTV Chişinău, liderul PDM a etichetat minorităţile sexuale ca „desfrânaţi”. Acest lucru reiese din afirmaţia democratului deranjat serios de revendicările acestei categorii sociale privind respectarea drepturilor fundamentale (care nu aduce atingere familiei sau instituţiei adopţiei).

„Eu tratez lucrurile astea ca desfrâu” a spus Marian Lupu, referindu-se la homosexuali, pe care îi consideră o altă specie umană decât majoritea populaţiei. Dar fără să-şi dea seama, liderul democrat a catalogat drept „dresfrânaţi” nu doar pe minorităţile sexuale din ţară, dar şi pe politicienii şi oficialităţile din statele UE, care nu-şi ascund orientarea sexuală.

În Germania şi Belgia, declaraţiile lui Marian Lupu vor trezi cel puţin reacţii confuze. Ministrul de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle şi premierul Belgiei, Elio Di Rupo, care şi-au dezvăluit homosexualitatea cu mult timp în urmă, se pot întraba de ce preşedintele unui partid din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană face declaraţii homofobe.

Discriminarea frontală şi cuvântările nerespectuoase ale democratului Lupu sunt adresate atât propriilor cetăţeni, iar într-un mod indirect şi reprezentanţilor aceleiaşi categorii din Europa, inclusiv oficialităţilor europene. Aceasta scoate în evidenţă iresponsabilitatea politică a liderului PDM, dar şi profundele viziuni homofobe ale acestuia, susţinute activ şi agresiv, de sus în jos, de către aripa tînăra a democraţilor.

Problema nu constă în biata lege antidiscriminare, redenumită „egalitatea de şanse”, definitivată în „asigurarea egalităţii” de acelaşi Filat, înainte de a o trimite în mod repetat legislativului. Trezeşte îngrigorări afrontul lui Lupu împotriva minorităţilor sexuale ca atare, fără a realiza că loveşte totodată şi în Guido Westerwelle şi Elio Di Rupo, care sunt (mai mult…)

Au moldovenii din diasporă puterea să forţeze votarea legii anti-discriminare de către AIE?

aprilie 18, 2012

Preluat de JURNAL.MD 

Politicul moldovenesc nu s-a aşteptat la o asemenea turnură în problema adoptării legii anti-discriminare. Pe cât de sonor şi categoric este tonul opozanţilor acestei legi printre actorii sociali din ţară, pe atât de reacţionară se pare a fi diaspora moldovenească din Occident. Este prea devreme să spunem că e vorba de o tendinţă, dar apelurile moldovenilor din Italia şi în special din Franţa către clasa politică de la Chişinău denotă oricum o maturizare politică a moldovenilor de peste hotare, şi o tentativă a-şi asuma responsabilităţi civice la distanţă.

Diaspora şi promisiunea electorală a Alianţei

Semnalul tras în privinţa legii anti-discriminare nu este prima manifestare a diasporei, aceasta fiind extrem de activă şi implicată în campaniile electorale din 2009-2010. Atunci multe asociaţii de moldoveni din Spania, Italia şi alte ţări europene au sprijinit partidele din AIE-1 şi AIE-2. Singura condiţie solicitată în schimbul partizanatului politic anti-PCRM a fost menţinerea ţării pe cursul integrării europene. Această condiţie este reiterată şi în cazul legii anti-discriminare, dar demersul este concretizat şi centrat strict pe obţinerea unui regim liberalizat de vize pentru emigranţii moldoveni stabiliţi în diverse colţuri ale Europei. Diaspora nu cere nimic mai mult decât îndeplinirea  promisiunii electorale făcute fără nicio rezervă de liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, la începutul mandatului.

Se pare că poziţia diasporei vine în ajutorul lui Filat, care (mai mult…)

Biserica îşi schimbă strategia faţă de legea anti-discriminare. Ce câştigă AIE?

aprilie 9, 2012

Observăm că biserica îşi temperează discursul în privinţa proiectului de lege dedicat luptei contra discriminaţiei. De la un mesaj negativ şi radical, vehiculat frecvent de clerici, s-a trecut la o retorică calmă îndreptată spre dialog cu autorităţile centrale. Schimbarea de atitudine are loc în ajunul sărbătorilor de Paşte, biserica încercând să-şi reabiliteze imaginea discreditată la nivel local de anumite feţe bisericeşti.

Miza Bisericii…

Dialogul şi consensul reciproc sunt cele două elemente invocate de Mitropolitul Vladimir în discuţia cu conducerea celor două ramuri ale puterii de stat – şeful legislativului şi a executivului. Acuzată de instigare la ură faţă de minorităţile sexuale şi de promovarea unui mesaj anti-european, biserica încearcă acum să-şi recupereze poziţia de instituţie socială deschisă către publicul larg, în mare parte pro-european. Fiind contra minorităţilor sexuale, clerul vrea să aibă totuşi susţinerea autorităţilor în poziţia sa homofobică pentru a nu se distanţa definitiv de instituţiile laice, pe care le poate influenţa eficient doar dacă păstrează conexiunea cu acestea. (mai mult…)

Împotriva cui sunt îndreptate „cruciadele” anti-islamice ale moldovenilor ortodocşi?

mai 18, 2011

Postat pe CURAJ.net, VoxPublika.md şi VOXREPORT.md

Moldovenii “religioşi” au demonstrat că opacitatea lor nu are limită, iar slujitorii Bisericii au manipulat întru-un stil medieval cu masele docile.

Protestele dirijate de preoţii de la Asociaţia “Pro Ortodoxia” şi mai multe biserici din ţară constituie adevărate “cruciade” nu doar împotriva musulmanilor, dar şi a minorităţilor sexuale şi a altor categorii sociale neglijate şi desconsiderate de Biserică, dar care reprezintă elemente caracteristice unei societăţi moderne, unde nu există loc pentru discriminare şi intoleranţă. Armele posedate de agenţii religioşi sunt masele de enoriaşi mărginiţi din punct de vedere intelectual şi informaţional, care acţionează după principiul “turmei”, fiind lipsite de o conştiinţă şi autonomia propriei raţiuni. (mai mult…)

“Homofobia”, familia şi legea anti-discriminare

mai 16, 2011

Publicat pe CURAJ.NET, VoxPublika.md, UNIMEDIA

La 17 mai, acum 21 ani în urmă comunitatea internaţională a recunoscut că homosexualitatea nu poate fi etichetată drept boală, tulburare sau perversiune. Tot atunci în 1990, Adunarea generală a Organizaţiei Internaţionale a Sănătăţii a solicitat consacrarea acestei zile luptei împotriva homofobiei.

Criza familiei şi simptomele unei “homofobii” timpurii (mai mult…)

Moldova – “povestea de succes” a discriminării în vecinătatea Uniunii Europene

martie 30, 2011

Pentru ALLMOLDOVA

Tot mai multe forţe politice se alătură curentului protestatar al opozanţilor iniţiativei legislative anti-discriminare, activizat de inamicii unui cadru legal ce ar asigura drepturi egale pentru toţi cetăţenii moldoveni, indiferent de sex, limbă, convingeri religioase sau orientare sexuală.

Cruciada împotriva legii date este condusă de asociaţii care tind să-şi salveze familiile şi copiii de “pericolul” homosexualităţii, obstrucţionând drepturile unei categorii de persoane, exclusă până acum din cadrul garanţiilor oferite de stat fiecărui cetăţean al său. Deşi, opozanţii acestei legi în formă deschisă instigă la ură împotriva unei comunităţi de cetăţeni, pe calea unei propagande brutale de marginalizare şi stigmatizare publică, autorităţile nu încearcă sub nicio formă să calmeze situaţia.

(mai mult…)


%d blogeri au apreciat: