Archive for the ‘Nicolae Timofti’ category

Primele „gafe” ale președintelui Timofti

martie 27, 2012

Caracterul blând și tolerant al președintelui nou ales a dispărut îndată după ce Nicolae Timofti a preluat președinția. Lui îi aparţin numeroase angajamente asumate față de populație, partidele politice care l-au instalat la putere și partenerii externi, care au urgentat legitimizarea lui, în pofida reclamațiilor comuniste despre uzurparea puterii de stat de către AIE-2.

Presiunea este atât de mare că Timofti a preferat să revină repede la retorica și comportamentul tipice unui judecător, care până acum l-au ajutat să stea la distanță de mass-media și opinia publică, pe de altă parte. De fire retras, ca urmare a profesiei îndelungate de judecător, Timofti a fost răpus de emoții în clipa când deputații AIE, Godea și grupul lui Dodon, l-au votat unanim. La fel, și-a demascat grăuntele de timiditate când a citit jurământul, pe un ton incoerent și cu o voce timidă, dar oricum cu o privire încrezătoare că intră benevol în politica mare.

Presa care a încercat să-l susțină din start pe judecător, înțelegând că acesta este salvarea într-o situație de criză, când societatea este radicalizată și totodată isterizată de comuniștii, transformați în opoziție de stradă. Instituțiile media au fost tolerante cu el, deși puteau să-i îngreuneze traseul spre președinție. Totodată, presa care se află în afara ogrăzii politice, a fost ezitantă, iar cea de partid, din contra, i-a lustruit asiduu imaginea. Dar, toate iluziile despre blândul și receptivul Timofti, pretins în faza dinainte de învestire, s-au evaporat chiar în (mai mult…)

Avem preşedinte, dar nu mai avem AIE-2 ?!

martie 16, 2012

Mai este o treaptă pentru validarea alegerilor prezidenţiale, de care vom trece după confirmarea rezultatului de către Curtea Constituţională. Nicolae Timofte va fi cel mai probabil preşedinte, chiar dacă comuniştii vor să impună Curtea să creadă altfel. Dar cum rămânem cu AIE-2 şi mai putem vorbi oare despre aceasta după ce algoritmul forţelor a fost schimbat. Marian Lupu nu a fost ales preşedintele ţării, deşi era elementul cheie al acordului de înfiinţare a Alianţei, care i-ar fi permis lui Mihai Ghimpu să devină spicher al legislativului.

Dar după votul de astăzi, ecuaţia de putere se va schimba, iar guvernarea se va reformata. Viaţa politică va fi mai activă decât a fost până acum, deoarece AIE-2 va trebui să supravieţuiască ciocnirilor de interese dintre PLDM-PDM-PL, unde liberalii sunt pe cele mai vulnerabile poziţii. Contradicţiile nu se vor lăsa aşteptate, deoarece Timofti nu va accepta dictatul cuiva. Deşi este din familie de foşti deportaţi şi are simpatii faţă de mişcarea unionistă, noul deocamdată neconfirmat preşedinte al RM va fi atent la dialogul cu Ghimpu, deoarece va lucra pentru rezultat, dar nicidecum nu pentru comoditatea şi favorurile partidelor din actuala AIE. Posibil că Timofti este convenabil celor din AIE-2 din multe considerente, dar în noua configuraţie factorul extern va fi mai impunător, condiţionând autorităţile moldoveneşti să lucreze asupra reformelor. (mai mult…)


%d blogeri au apreciat: