Archive for the ‘Sistemul de Urgenta din RM’ category

Câți oameni trebuie să moară ca ambulanța din RM să ajungă la timp?

martie 7, 2012

Rușine pentru Serviciul de Urgență din țară, a cărui eficiență, adică lipsă de eficiență, conduce la decese noi printre cetățeni. Cazul de astăzi elucidează cât de neajutorați suntem cu toții atunci în discuție se pune acordarea de urgență a asistenței medicale. Dacă uneori specialiștii de la Ministerul Sănătății pot spune că ambulanțele nu ajung din motive tehnice – ambuteiaje, adrese încurcate etc. sau din lipsă de vehicule disponibile, atunci de această dată se cere întrebarea: De ce ambulanța ajunge dintr-un punct A în punctul B situat în regiunea Pieței Centrale în mai mult de 20 minute? Potrivit reportajului PRO TV, martorii au spus că bărbatul de vârstă înaintată a fost în viață în jur de 20 minute, dar nu a rezistat până la sosirea tardivilor de la Serviciul de Urgență. A murit încă un om, cauza este triplă – acțiunile autorităților locale, ale caror amendă a lovit cordul vânzătorului în vârstă de la piața centrală (amendă ucigătoare de 1000 de lei pentru un simplu cetățean de vârstă pensionară și cu 4 copii). Condițiile mizere de viață, inclusiv pensia microscopică, care l-au scos pe pensionar să vândă pentru a supraviețui – constituie un al doilea aspect. Dar cauza principală este Serviciul de Urgență care a picat din nou testul, soldat cu încă un deces.

Vreau explicații de la Ministerul Sănătății, explicații nu pentru mine, ci pentru cetățenii care și-au pierdut încredere în toate instituțiile statului, inclusiv în cele care sunt responsabile de ocrotirea sănătății populației. Corupția în paralel cu ineficiența serviciilor medicale constituie o amenințare ascunsă pentru securitatea fizică în termeni de prevenire și ajutorare a persoanelor nevoiașe. O comisie de investigație și un plan de acțiuni pentru redresarea situației sunt obligatorii și mai urgente decât viteza cu care se mișcă Serviciul de Urgență local. Dar nici Ministrul Andrei Usatîi și nici alți responsabili nu s-au autosesizat, deși, cazul de astăzi nu este unic, și mai degrabă reprezintă o practică regulată, decât o excepție. Din aceasta reiese că nu vorbim doar de lipsă de responsabilitate din partea persoanelor din sistemul medical, în special a celor care (mai mult…)

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: