După o absență de aproximativ 3 ani, Moscova își face loc pentru a reveni pe agenda politică a Republicii Moldova. Încetarea crizei politice și alegerea președintelui țării, cu blocarea parțială a forțelor politice anti-rusești (cum ar fi PL-ul, rămas fără funcție centrală în piramida puterii de la Chișinău), constituie premisele esențiale pentru revigorarea influenței ruse. De fapt, calmarea proceselor politice de pe ambele maluri ale Nistrului convin Moscovei într-o măsură egală. Or, sfârșitul regimului lui Smirnov a însemnat substituirea lui cu un lider loial vectorului geopolitic rusesc, dar și un bun executor al ordinelor Moscovei.
Cu scopul atingerii unor rezultate maxime, pentru misiunea de recalibrare a statutului Rusiei a fost delegat Dmitri Rogozin, ex-ambasador rus la NATO, cunoscut pentru retorica categorică și poziția intransingentă în apărarea intereselor naționale. Printre succesele marcate de Rogozin în activitatea sa diplomatică externă poate fi menționat eșecul Ucrainei și Georgiei de a deschide negocierile de aderare la NATO, în timpul Summitului de la Bucuresti (aprilie 2008)[1]. Tot, datorită prestației sale, a fost posibilă sistarea instalării elementelor sistemului american anti-rachetă în Polonia și Republica Cehă. Aceste victorii strategice semnificative pentru reținerea extinderii NATO spre Est și combaterea planurilor americane au devenit cartea de vizită a lui Rogozin. În acest sens, preluarea dosarului transnistrean nu este deloc accidentală, având în vederea intensificarea factorului românesc în politica de la Chișinău, și viitoarea instalarea a scutului antirachetă american în România (Vezi documentului Acordului româno-american [2]).
Aspectele menționate nu îngrijorează autoritățile moldovenești, care îl tratatează pe Rogozin ca (mai mult…)