Posted tagged ‘partidele pro-europene’

Vice-președintele american ajunge (întâmplător) în R.Moldova…

martie 10, 2011

Vizita înaltului oficial american ne-a prins nepregătiți, autoritățile cârpind în ultimele clipe străzile deteriorate de timp, lipsă de bani și iresponsabilitate politică, încercând să imprime infrastructurii rutiere o imagine corespunzătoare unei capitale cât de cât „europene”. Lucrări de amenajare a traseelor pe care sosesc deobicei personalitățile politice străine reprezintă o practică obișnuită, dar niciodată nu a provocat atâta zarvă și incomodități pentru autorități și locuitorii capitalei. Sunt două ipoteze care explică această încurcătura în care a nimerit partea gazdă. Or, vizita vicepreședintelui american este într-atât de istorică că și pregătirile sunt extraordinare, fie al doilea om în statul american a hotărât în ultimul moment că ar trebui să ne viziteze. Oricare din aceste scenarii ar fi valabil, consecința este aceeași – criză de timp acută pentru administrația moldoveană.

Judecând strict după graba și lucrul de mântuială pe care îl îndeplineau drumarii, impuși să niveleze suprafețele itinerarelor alese pentru circulația cortegiului oficialului american, avem impresia că R.Moldova a prins trenul pe ultima sută de metri, reușind să convingă Washingtonul să ne includă în turneul diplomatic al vice-președintelui american. Recunoaștem însă că autoritățile de la Chișinău au depus eforturi mediatice pentru a prezenta vizita, cu adevărat istorică, a oficialul american de rang înalt drept ceva exclusiv și special pentru R.Moldova. Puțini oficiali, dar și formatori de opinie publică autohtoni, au subliniat acest aspect esențial, ce sugerează locul real al Moldovei în misiunea diplomatică a lui Joe Biden în Europa.  (mai mult…)


%d blogeri au apreciat: